În contextul sporirii unui trai sustenabil și informării despre necesitatea de a recicla, AVI Moldova, în parteneriat cu Kaufland Moldova inițiază a doua ediție a campaniei de sporire a conștientizării cu privire la problemele de mediu - “Implicare prin reciclare”.
În această campanie ne propunem să atragem atenția asupra problemelor de mediu din Chișinău, Ungheni și Orhei prin reciclarea separată a hârtiei.
Concursul ”Implicare prin reciclare” se desfășoară cu intenția că picturile și gândurile exprimate de tineri ne vor face mai responsabili față de viitor, vor inspira și vor conduce la acțiuni concrete pentru schimbarea modului de viață prezent și conservarea mediului înconjurător, a pământului și a naturii.
Și pentru că realizarea obiectivelor mari se face prin pași mai mici, dar siguri, concursul se axează pe încurajarea colectării separate a hârtiei pentru reciclarea ei ulterioară.
Fiecare dintre noi poate reduce utilizarea de hârtie, de exemplu, prin folosirea dispozitivelor electronice pentru luarea notițelor (1R: reducere), prin reutilizarea hârtiei mai vechi sau a celei care nu a fost integral folosită (2R: reutilizare), dar și prin reciclarea hârtiei deja utilizate (3R: reciclare).
Fiecare tonă de hârtie reciclată salvează 22 copaci. Colectarea și reciclarea acesteia ar însemna un Chișinău mai verde și mai curat. Deoarece viața este alcătuită din alegeri mici făcute în fiecare zi, dorim să motivăm locuitorii orașelor Chișinău, Orhei și Ungheni să aleagă natura. Doar așa vom face diferența în viața noastră, a familiei și a prietenilor noștri.
Cuvinte cheie care vor ajuta în conceptualizarea desenului:
Sortare, Reciclare, Reducere, Reutilizare, Implicare, Comunitate, Implicare
Orice tânăr cu vârsta cuprinsă între 6 și 16 ani din or. Chișinău, Ungheni și Orhei.
Lucrările care se vor asemăna cu operele de artă existente și lucrările determinate de Juriu ca susceptibile de a încălca drepturile de autor nu vor fi eligibile.
Toate lucrările vor fi scanate, sau fotografiate și vor fi expediate la adresa de email: evs@avimd.org până pe 23 octombrie 2022, ora 23:59.
Scrisoarea va fi însoțită de:
Juriul concursului va selecta 5 desene pentru expoziția finală care se va desfășura în magazinele Kaufland din orașele Chișinău, Orhei și Ungheni. Fiecare locuitor al orașului va putea să voteze pentru un desen din 5.
Câștigătorul urmează a fi anunțat la finalul lunii noiembrie.