Anunțuri de Angajare

Detalii
Categorie: Angajări
16/09/2026

CJI angajează ofițer/ă financiar/ă

Cerere de oferta2

Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) este o organizație nonguvernamentală, necomercială și apolitică, care contribuie la dezvoltarea jurnalismului independent, sprijină jurnaliștii și instituțiile mass-media din Republica Moldova și promovează alfabetizarea media și informațională.

Poziție: Ofițer/ă financiar/ă

Obiectivul postului

Ofițerul/Ofițera financiar/ă oferă sprijin directoarei financiare în gestionarea activităților financiare ale CJI, contribuind la planificarea și monitorizarea bugetelor, efectuarea operațiunilor financiar-bancare, asigurarea controlului intern și pregătirea rapoartelor financiare.

Durata contractului: perioadă determinată, cu posibilitatea prelungirii contractului pentru o perioadă nedeterminată.

Responsabilități

  • Participă la planificarea, coordonarea și monitorizarea activităților financiare ale organizației;
  • Asigură controlul intern al operațiunilor financiar-bancare și respectarea procedurilor interne;
  • Participă la elaborarea bugetului anual al CJI, a bugetelor pentru proiecte și cereri de finanțare și monitorizează execuția acestora;
  • Participă la calcularea salariilor și la pregătirea documentelor aferente;
  • Efectuează și monitorizează operațiunile financiar-bancare ale organizației, inclusiv plățile și transferurile bancare
  • Pregătește rapoarte financiare pentru donatori și autoritățile fiscale, în colaborare cu directoarea financiară;
  • Participă la verificarea documentelor justificative și la evidența financiară a proiectelor;
  • Oferă suport în pregătirea documentelor pentru audituri și verificări financiare;
  • Îndeplinește alte sarcini aferente domeniului financiar, la solicitarea directoarei financiare.

Criterii de selecție

  • Studii superioare în contabilitate, finanțe sau într-un domeniu relevant;
  • Minimum 3 ani de experiență profesională în contabilitate și/sau management financiar;
  • Experiența de lucru în sectorul asociativ și/sau cu proiecte finanțate de donatori constituie un avantaj;
  • Cunoașterea practicilor de elaborare și monitorizare a bugetelor de proiect;
  • Experiență în pregătirea rapoartelor financiare către donatori;
  • Cunoștințe și experiență în utilizarea programelor de contabilitate; cunoașterea programului 1C;
  • Abilități bune de planificare, organizare, verificare și raportare financiară;
  • Atenție la detalii, responsabilitate și capacitate de a respecta termenele;
  • Cunoașterea limbii engleze constituie un avantaj.

Persoanele interesate sunt rugate să trimită, până la 30 septembrie 2026, ora 17.00, un CV detaliat, cu indicarea experienței relevante și două nume de referință, la adresele de e-mail ngogu@ijc.md și accountant@ijc.md, cu mențiunea „Angajare ofițer/ă financiar/ă”.

Detalii despre activitatea CJI, găsiți pe pagina CJI – www.cji.md, precum și pe pagina CJI pe Facebook.

În procesul de selecție, CJI nu discriminează direct sau indirect candidatul/candidata pe criterii de sex, vârstă, apartenență națională, rasă, etnie, religie, viziuni politice, orientare sexuală, origine/statut social etc. Se va ține cont doar de competențele profesionale ale candidaților.

CJI oferă șanse egale tuturor, dosarele fiind analizate obiectiv și cu asigurarea deplinei confidențialități.

Click pe ecuson pentru toate articolele de la această organizație:

Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI)
Ne ajuți enorm de mult dacă distribui articolul pe rețele sociale:


Promo gratuit

Promo gratis


Articolul următor: National Consultant/ Web Application and GIS Developer Următor

Confidențialitatea ta pe CIVIC.MD

Folosim cookie-uri strict necesare pentru autentificare, securitate și funcționarea site-ului. Numai cu acordul tău folosim servicii opționale.
Nota de informarePolitica cookie

Setări de confidențialitate

Alege serviciile opționale pe care le permiți. Cookie-urile strict necesare rămân active.

Confidențialitate