
TERMENI DE REFERINȚĂ
Apel de selectare a unei organizații neguvernamentale care dispune de un Grup Consultativ al Copiilor funcțional, pentru consultarea copiilor în procesele de advocacy ale APSCF
APSCF selectează o organizație care dispune de un Grup Consultativ al Copiilor activ și care, pe parcursul a 20 de luni, va organiza și facilita minimum 6 sesiuni de consultare cu copiii, în format offline și online. Opiniile și recomandările copiilor vor ajunge direct în documentele de poziție ale APSCF și în dialogul cu autoritățile publice, inclusiv în consultările privind implementarea Garanției Europene pentru Copii.
1. Fișa apelului
|
Autoritatea contractantă |
Alianța ONG-urilor Active în Domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei (APSCF) |
|
Proiect |
Proiectul „O Voce Unită pentru Viitorul European al Copiilor din Moldova” este implementat de APSCF cu sprijinul financiar al Norvegiei. Partener al proiectului este Centrul CONTACT. |
|
Activitatea vizată |
Consultarea unui Grup Consultativ al Copiilor în cadrul APSCF |
|
Tipul contractului |
Contract de prestări servicii |
|
Perioada contractului |
01.10.2026 – 30.05.2028 |
|
Buget total disponibil |
3 548 EUR (sumă totală, toate taxele incluse) |
|
Termen limită de depunere |
14.09.2026, ora 18:00 |
|
Adresa de depunere |
|
|
Persoana de contact |
Irina Popușoi, ipopusoi@aliantacf.md , 062 144 014 |
2. Context
În Republica Moldova, participarea copiilor la elaborarea, monitorizarea și evaluarea politicilor publice rămâne limitată și episodică, structurile consultative fiind rareori conectate la procesele decizionale reale, iar mecanismele de feedback către copii sunt aproape inexistente. În contextul procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, respectarea standardelor europene privind drepturile fundamentale și incluziunea socială impune instituționalizarea unor mecanisme autentice și sustenabile de consultare a copiilor.
Articolul 12 din Convenția ONU privind Drepturile Copilului garantează dreptul fiecărui copil de a-și exprima liber opinia în toate problemele care îl privesc și obligația decidenților de a o lua în considerare în funcție de vârsta și gradul de maturitate ale copilului. Participarea nu este un gest simbolic, ci un drept fundamental și un factor direct de calitate pentru deciziile publice:
Standardele internaționale de referință, respectiv Comentariul general nr. 12 (2009) al Comitetului ONU pentru Drepturile Copilului, modelul Lundy (spațiu, voce, audiență, influență), Strategia Consiliului Europei pentru drepturile copilului (2022–2027), Strategia UE privind drepturile copilului și Garanția Europeană pentru Copii, impun ca orice proces participativ să fie transparent, informativ, voluntar, incluziv, adaptat vârstei, sigur, urmat obligatoriu de feedback direct către copii și care are un impact real asupra proceselor care influențează copiii.
În acest context, în cadrul proiectului „O Voce Unită pentru Viitorul European al Copiilor din Moldova”, implementat de APSCF în parteneriat cu Centrul CONTACT și cu sprijinul financiar al Norvegiei, APSCF contractează o organizație neguvernamentală care dispune de un Grup Consultativ al Copiilor (GCC) instituit, funcțional și consultat curent în procese decizionale.
Grupul va fi implicat ca platformă permanentă de consultare pe toată durata implementării proiectului, oferind copiilor un spațiu sigur și incluziv pentru exprimarea opiniilor, formularea de recomandări și propunerea unor teme de interes pentru ei, iar recomandările lor vor contribui la documentele de poziție și la activitățile de advocacy ale APSCF.
Membrii grupului contribuie cu opinii și recomandări la documentele de politici și de poziție ale APSCF, participă la consultarea inițiativelor relevante și, atunci când este relevant, la evenimente de advocacy și întâlniri cu autoritățile, în limita bugetului disponibil, cu respectarea interesului superior al copilului. Această abordare valorifică structurile participative existente, evită duplicarea eforturilor și asigură lucrul cu un grup de copii deja format, cu experiență de participare și cu relații de încredere stabilite cu organizația care îl coordonează.
Asigurarea consultării copiilor într-un cadru sigur, protejat și incluziv, în conformitate strictă cu standardele internaționale privind participarea, este esențială în cadrul acestui apel.
3. Scopul și obiectivele
Scopul contractului: asigurarea unui mecanism participativ și semnificativ prin care copiii să contribuie la procesele de consultare, analiză și formulare a propunerilor APSCF cu privire la politicile și problemele care îi afectează.
Obiective specifice:
4. Grupul Consultativ al Copiilor
4.1 Componență și diversitate
Grupul este format din 12–15 copii și adolescenți cu vârste între 12 și 17 ani. Organizația contractată va confirma componența actuală la începutul contractului și, dacă este necesar, o va actualiza sau completa printr-un proces de selecție transparent, incluziv și adaptat vârstei copiilor, astfel încât grupul să corespundă următoarelor criterii:
Diversitatea reală a grupului este un criteriu de evaluare cu punctaj preferențial (secțiunea 7).
5. Sarcinile organizației contractate
5.1 Planul comun de lucru
În maximum 15 zile calendaristice de la semnarea contractului, organizația va elabora împreună cu APSCF un plan comun de lucru care va cuprinde: componența confirmată a grupului și, dacă e cazul, planul de actualizare a acesteia; calendarul sesiunilor și temele preliminare, corelate cu agenda de advocacy a APSCF; metodologia de consultare adaptată vârstei; protocolul de protecție a copilului, modelele de consimțământ informat și regulile privind confidențialitatea și utilizarea imaginii; formatul de raportare către APSCF și mecanismul de feedback către copii. Planul comun de lucru va confirma și regulile de funcționare a grupului (drepturile membrilor, condițiile de participare și de încetare a calității de membru), pe baza regulamentului intern al organizației contractante și cu respectarea Politicii de Protecție a Copilului a APSCF. APSCF validează planul și monitorizează respectarea lui.
5.2 Pregătirea tematică a copiilor
Înaintea fiecărei sesiuni, copiii primesc materiale adaptate vârstei: rezumate în limbaj accesibil ale documentelor și inițiativelor supuse consultării, infografice și întrebări de reflecție. Facilitatorii explică tema, contextul politicii publice, rolul instituțiilor implicate și modul în care opiniile copiilor vor fi utilizate. Materialele vor fi disponibile, atunci când este necesar, în limbile română și rusă.
Notă: membrii grupului au beneficiat anterior de formare de bază privind drepturile copilului și participarea; contractul nu prevede instruiri introductive, ci pregătire tematică legată direct de subiectele puse în discuție.
5.3 Organizarea și facilitarea sesiunilor
Temele pot include, fără a se limita la: calitatea și echitatea în educație; protecția împotriva oricărei forme de violență; sănătatea mintală și starea de bine a copiilor și adolescenților; accesul la servicii; participarea copiilor la nivel național și local; alte teme propuse de membrii grupului.
5.4 Documentarea, raportarea și feedbackul
După fiecare sesiune, organizația elaborează un raport scurt (participare anonimizată, temă, metode, principalele opinii și recomandări) și sintetizează recomandările copiilor într-un format direct utilizabil de către APSCF. Transmite APSCF dosarul de consimțământ și listele de prezență, cu respectarea legislației privind protecția datelor cu caracter personal și comunică împreună cu APSCF feedbackul către copii. La finalul contractului, elaborează raportul final narativ și financiar.
5.5 Sprijin pentru dialogul cu instituțiile publice
Organizația oferă sprijin logistic și metodologic APSCF în facilitarea dialogului dintre copii și instituțiile publice relevante, între care Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Agenția Națională pentru Tineret și Avocatul Poporului pentru Drepturile Copilului. Reprezentanții instituțiilor pot participa la anumite sesiuni pentru a prezenta copiilor rolul instituțiilor, procesele decizionale și modalitățile prin care copiii pot fi implicați. O atenție specială va fi acordată consultărilor privind implementarea Garanției Europene pentru Copii, care urmărește accesul egal al copiilor, în special al celor din medii vulnerabile, la educație, sănătate, protecție socială și participare.
6. Livrabile, termene și plată
|
Nr. |
Livrabil |
Termen |
Plata |
|
1 |
Plan comun de lucru, metodologie, protocol de protecție a copilului, modele de consimțământ, calendarul sesiunilor și componența confirmată a grupului, validate de APSCF |
Max. 15 zile de la semnarea contractului |
30% |
|
2 |
3 sesiuni realizate (1 fizică / 2 online), cu rapoarte de sesiune și sinteza recomandărilor copiilor și raport financiar, dosarul consimțămintelor și al listelor de prezență; feedback oferit copiilor |
Mai 2027 |
40% |
|
3 |
3 sesiuni realizate (1 fizică / 2 online); raport final narativ și financiar; sinteza recomandărilor; dosarul consimțămintelor și al listelor de prezență; feedback oferit copiilor |
Max. 15 zile de la ultima sesiune |
30% |
Rezultate așteptate la finalul contractului:
Plățile se efectuează în baza livrabilelor acceptate de APSCF și a facturii emise de organizație.
7. Cine poate aplica și criteriile de evaluare
7.1 Criterii de eligibilitate (obligatorii)
Neîndeplinirea oricăreia dintre condițiile de mai jos conduce la respingerea dosarului fără evaluare tehnică.
7.2 Grila de evaluare
Dosarele eligibile sunt evaluate de o comisie instituită de APSCF, în condiții de transparență și echitate:
|
Criteriu |
Aspecte evaluate |
Punctaj |
|
Experiența organizației și funcționalitatea grupului |
Vechimea și continuitatea activității grupului; relevanța consultărilor realizate anterior; experiența în domeniul drepturilor copilului |
20 |
|
Diversitatea și reprezentativitatea grupului |
Echilibrul de gen; diversitatea de vârstă; mediul urban și rural; acoperirea regională, inclusiv UTA Găgăuzia; includerea copiilor din medii vulnerabile, a copiilor cu dizabilități și a celor din minorități etnice |
25 |
|
Capacitate metodologică și resurse umane |
Experiența facilitatorilor; calitatea metodelor participative; capacitatea de pregătire tematică a copiilor pe subiecte de politici publice; materiale adaptate în română și rusă |
20 |
|
Standarde de protecție a copilului |
Calitatea politicii de protecție; procedurile de consimțământ; raportarea incidentelor; siguranța sesiunilor fizice și online |
15 |
|
Calitatea abordării propuse |
Coerența planului preliminar; realismul calendarului; formatul de sintetizare a recomandărilor și mecanismul de feedback către copii |
10 |
|
Cost-eficiența ofertei |
Raportul dintre costurile propuse și activitățile asumate; claritatea structurii bugetare |
10 |
|
TOTAL |
100 |
Punctajul minim de calificare: 70 din 100. Este selectată organizația cu cel mai mare punctaj total. APSCF poate solicita clarificări, poate invita organizațiile cu punctaj apropiat la o discuție suplimentară și își rezervă dreptul de a nu contracta niciun ofertant dacă niciunul nu întrunește pragul minim.
8. Protecția și siguranța copiilor
Toate activitățile respectă interesul superior al copilului, Politica de Protecție a Copilului a APSCF și procedurile organizației contractate. Nicio activitate, fizică sau online, nu are loc fără:
1. consimțământul informat și scris al părinților sau reprezentanților legali pentru participare, transport, în cazul întâlnirilor offline, și prelucrarea datelor și a imaginii, după caz, precum și acordul copilului însuși;
2. prezența unor persoane instruite și cu experiență relevantă în protecția copilului;
3. măsuri de prevenire și gestionare a riscurilor de abuz, exploatare, neglijare, discriminare și violență, inclusiv în mediul online.
Atenție: dosarul de aplicare nu trebuie să conțină date cu caracter personal ale copiilor. Informațiile despre componența grupului se prezintă exclusiv în formă agregată și anonimizată.
9. Bugetul și costurile eligibile
Bugetul total disponibil este de 3 548 EUR (echivalentul în lei moldovenești la cursul stabilit prin contract), sumă care include toate costurile și taxele aplicabile.
Oferta financiară cuprinde toate costurile necesare pentru organizarea, facilitarea și participarea sigură a copiilor, detaliate pe categorii: transportul copiilor și al însoțitorilor; alimentația participanților; cazarea, dacă este necesar; onorariile facilitatorilor și ale echipei de coordonare; costurile sesiunilor online; elaborarea materialelor adaptate vârstei; alte cheltuieli direct legate de activități.
Ofertele care depășesc bugetul disponibil vor fi respinse.
10. Dosarul de aplicare
Dosarul, se depune în limba română, și va include:
1. Scrisoare de intenție semnată de reprezentantul legal (max. 1 pagină).
2. a. Oferta tehnică (max. 5 pagini, Anexa 1): profilul organizației; descrierea grupului consultativ (anul instituirii, mod de funcționare, exemple de consultări realizate); componența actuală prezentată agregat și anonimizată (vârstă, gen, mediu urban/rural, regiune, apartenența la grupuri vulnerabile, dizabilitate, minoritate etnică); abordarea metodologică; planul preliminar de lucru și calendarul orientativ.
b. Minimum 2 exemple de consultări anterioare realizate cu grupul (link-uri, rapoarte sau referințe).
3. Oferta financiară detaliată pe categorii de cheltuieli, în limita a 3 548 EUR (Anexa 2).
4. Copia certificatului de înregistrare și extrasul din Registrul de stat (nu mai vechi de 6 luni).
5. CV-urile facilitatorilor propuși (maximum 3).
6. Declarație pe propria răspundere privind veridicitatea informațiilor și lipsa conflictului de interese (Anexa 3).
11. Depunerea dosarelor, evaluarea și contractarea
Dosarele incomplete sau depuse după termenul limită nu vor fi evaluate.
Etapele următoare: verificarea administrativă a dosarelor; evaluarea tehnică și financiară conform grilei din secțiunea 7.2; clarificări sau discuții suplimentare cu ofertanții cu punctaj apropiat, dacă este cazul; comunicarea rezultatului către toți ofertanții în termen de 10 zile lucrătoare de la termenul limită; semnarea contractului și demararea planificării comune.
12. Monitorizare, proprietate intelectuală și confidențialitate
APSCF monitorizează implementarea pe toată durata contractului, oferă sprijin metodologic și instituțional, poate participa ca observator la sesiuni și validează rapoartele transmise, precum și integrarea recomandărilor copiilor în documentele proprii de advocacy.
Materialele elaborate în cadrul contractului pot fi utilizate de APSCF în activitățile de advocacy și comunicare ale proiectului, cu menționarea contribuției organizației contractate. Organizația păstrează confidențialitatea informațiilor obținute și respectă regulile de vizibilitate ale proiectului și ale finanțatorului.
13. Anexe
APSCF încurajează participarea organizațiilor care lucrează direct cu copii la nivel local și național și care pot demonstra o practică reală, continuă și sigură de participare a copiilor.