
Nr. ref. 3 din 13.08.2026
Denumirea postului: Analist/ă procese democratice (denumirea funcției conform nomenclatorului Asociației: Analist electoral)
Locul și programul de muncă: Chișinău (sediul Asociației Promo-LEX), program deplin (8 ore).
Durata contractului: nedeterminată.
Relații ierarhice: se subordonează Șefului echipei de analiză și cercetare și Directorului de Program.
Termen-limită de aplicare: 31 august 2026, ora 18.00.
SCOPUL POSTULUI
Titularul/titulara postului analizează procesele democratice (cu specializare în domeniul electoral), cadrul legal și modul de aplicare a acestuia, în cadrul Programului „Procese Democratice" al Asociației Promo-LEX. Elaborează rapoarte de monitorizare, note analitice și documente de politici, contribuind la consolidarea transparenței, incluziunii și integrității proceselor electorale/democratice.
RESPONSABILITĂȚI
Domenii de activitate. Postul acoperă, cu pondere variabilă pe parcursul anului: procesele electorale și cadrul legal electoral; activitatea Parlamentului și calitatea procesului legislativ; procesele democratice la nivel local, inclusiv în UTA Găgăuzia; angajamentele de aderare la UE pe Clusterul I „Valori fundamentale" (cap. 23) și din Foaia de parcurs pentru instituții democratice.
În perioadele electorale predomină observarea și analiza alegerilor, între cicluri - monitorizarea Parlamentului, a reformelor democratice și a integrării europene. Procentele de mai jos sunt orientative și se ajustează prin planul individual de activitate.
A. Analiză și produse analitice (aprox. 50%)
- elaborează note analitice, opinii, rapoarte/capitole de raport, documente de politici și studii tematice privind procesele electorale și alte procese democratice, compilând informațiile provenite din diverse surse și asigurând comparabilitatea constatărilor între cicluri electorale;
- analizează cadrul legal și proiectele de acte normative din domeniu prin prisma standardelor internaționale (OSCE/ODIHR, Comisia de la Veneția, ONU), evaluând impactul lor asupra transparenței, incluziunii, integrității și competitivității, și formulează recomandări de îmbunătățire;
- urmărește gradul de implementare a recomandărilor formulate de aceste organisme, precum și a angajamentelor asumate în procesul de aderare la UE pe segmentele ce țin de mandatul Programului, și elaborează evaluări periodice ale progresului înregistrat;
- analizează calitatea procesului legislativ (transparența decizională, consultările publice, respectarea procedurilor, controlul parlamentar etc.) și formulează recomandări;
B. Monitorizare, colectare și verificare a datelor (aprox. 30%)
- monitorizează activitatea instituțiilor cu rol în procesele electorale și democratice – Comisia Electorală Centrală și organele electorale inferioare, Parlamentul, Guvernul și alte instituții responsabile pentru implementarea angajamentelor de aderare, autoritățile publice centrale și locale;
- monitorizează procesele democratice și electorale din UTA Găgăuzia, inclusiv cadrul juridic al autonomiei, funcționarea instituțiilor autonomiei și raporturile acestora cu autoritățile centrale;
- documentează și analizează evenimentele social-politice și electorale, identificând incidente și riscuri sistemice (utilizarea resurselor administrative, coruperea alegătorilor, presiuni asupra alegătorilor și a angajaților, transport organizat, campanie ilegală etc.), precum și dimensiuni specifice ale procesului electoral (votarea în afara țării, accesibilitatea pentru persoanele cu dizabilități și participarea grupurilor subreprezentate etc.);
- monitorizează activitățile social-politice și electorale desfășurate offline și online – inclusiv narativele manipulatorii, campaniile coordonate de influențare și utilizarea conținutului generat prin inteligență artificială, în măsura în care afectează integritatea proceselor electorale – și colectează date din surse deschise, precum și prin cereri de acces la informație;
- procesează formularele de raportare primite de la rețeaua de observatori/monitori Promo-LEX, verifică împreună cu aceștia și cu coordonatorii regionali faptele raportate, evaluează acoperirea și calitatea informației livrate și asigură trasabilitatea datelor publicate;
- contribuie la elaborarea și revizuirea metodologiilor de monitorizare și a instrumentelor de colectare și verificare a datelor.
C. Advocacy, comunicare publică și instruire (aprox. 15%)
- prezintă public constatările și recomandările Programului în fața autorităților, a partenerilor naționali și internaționali și a mass-mediei și participă la acțiuni de informare și advocacy în domeniu;
- contribuie la conceperea și desfășurarea campaniilor de informare realizate de Asociație la nivel național sau local pe domeniile monitorizate, asigurând acuratețea și fundamentarea analitică a mesajelor, și participă la livrarea acestora în fața publicului-țintă;
- dezvoltă module de instruire pentru observatorii/monitorii Promo-LEX și contribuie la livrarea sesiunilor, la nivel central și în teritoriu, precum și a instruirilor destinate altor actori relevanți (partide politice, organe electorale, autorități publice).
D. Colaborare internă, raportare și integritate profesională
- participă la ședințele echipei de analiză și cercetare, precum și la ședințele Programului, colaborează cu colegii din Asociației și livrează drafturile produselor analitice în termenele stabilite;
- respectă Regulamentul intern al Asociației și alte politici aplicabile, inclusiv cele privind securitatea digitală și confidențialitatea informațiilor;
- contribuie, la solicitare, la elaborarea propunerilor de proiect și la raportarea narativă către finanțatori, în partea ce ține de domeniile analizate;
- îndeplinește alte sarcini relevante la solicitarea Șefului echipei de analiză și cercetare și a Directorului de Program.
CERINȚE FAȚĂ DE CANDIDAȚI
Educație: studii superioare în Drept, Științe Politice, Relații Internaționale, Administrație publică, Sociologie, Jurnalism sau alte domenii relevante.
Experiență profesională: minimum 2 ani în domenii relevante, care au presupus elaborarea de analize, studii, rapoarte sau documente de politici publice, în sectorul public, privat sau neguvernamental.
Cunoștințe: cunoștințe solide în domeniul electoral, al drepturilor omului și al proceselor democratice, cu bună înțelegere a contextului social-politic și electoral din Republica Moldova și a celui regional și internațional.
Competențe și abilități:
- gândire analitică: capacitatea de a structura informația din surse multiple, de a distinge faptele de interpretări și de a formula concluzii argumentate și verificabile;
- abilități de procesare, analiză și interpretare a datelor cantitative și statistice, cu atenție la acuratețea și trasabilitatea datelor utilizate;
- abilități foarte bune de comunicare și colaborare; capacitate de lucru independent și în echipă, cu respectarea unor termene-limită stricte;
- integritate profesională, discreție și respectarea principiilor de non-partizanat politic;
- neafiliere politică: candidații nu pot fi membri sau activiști ai unui partid politic, candidați ori foști candidați la alegeri și nu pot desfășura activități în interesul unui partid sau concurent electoral, urmând ca persoanele preselectate să semneze o declarație pe propria răspundere în acest sens, care va include și afilierea politică a rudelor de gradul I–II - evaluată individual, cu posibile măsuri de prevenire a conflictului de interese;
- limba română – nivel avansat/nativ, cu abilități excelente de redactare; engleza – nivel avansat (B2–C1); rusa – nivel de lucru, suficient pentru analiza surselor monitorizate;
- utilizare bună a computerului (MS Office, Internet) și a echipamentului de birou;
- disponibilitate pentru program extins și deplasări în teritoriu, inclusiv în zilele de weekend, în special în perioadele de campanie electorală și de vârf analitic, precum și disponibilitate 24/24 la telefonul mobil; orele suplimentare și munca în zilele de repaus se compensează cu zile libere;
- constituie avantaje: 1) studiile de masterat în drept constituțional, management politic și electoral ori politici publice; 2) experiența în observarea sau monitorizarea proceselor electorale și în analiza cadrului legal electoral; 3) experiența în livrarea de instruiri sau seminare; 4) familiarizarea cu fenomenele de dezinformare și manipulare informațională; 5) lucrul cu instrumente de analiză a datelor (Excel avansat sau aplicații similare); 6) colaborarea anterioară cu mediul asociativ; 7) permisul de conducere categoria B și automobilul propriu.
CE OFERIM
Asociația Promo-LEX îți propune să faci parte dintr-o echipă de profesioniști și îți oferă:
- salariu competitiv pentru sectorul asociativ, stabilit în funcție de experiența, competențele și performanța ta;
- pachet social integral, conform legislației muncii din Republica Moldova;
- oportunități de dezvoltare profesională – instruiri interne, mentorat, participare la evenimente, conferințe și schimburi de experiență la nivel național și internațional;
- impact public real – constatările și recomandările tale sunt publicate, prezentate public și utilizate pentru îmbunătățirea cadrului legal și a practicilor instituționale, contribuind direct la consolidarea democrației și a transparenței în Republica Moldova.
PROCEDURA DE APLICARE
Persoanele interesate vor expedia un dosar care va conține:
- Curriculum Vitae, cu informațiile relevante în raport cu cerințele din prezentul anunț (studii, experiență profesională, competențe, abilități etc.);
- Scrisoare de motivare, în care se va descrie experiența relevantă pentru post și motivația de a ocupa această funcție. Dacă aveți experiență anterioară de colaborare cu Promo-LEX, vă rugăm să indicați detalii. Scrisoarea de motivare va mai conține informații despre două persoane de referință (numele persoanei, organizația/instituția și datele de contact), inclusiv pentru un fost/actual angajator;
- Oferta salarială (salariul net solicitat, după reținerea tuturor impozitelor și contribuțiilor). Salariul se stabilește individual, în funcție de experiența și competențele candidatului, și se discută la interviu; suma indicată în dosar nu constituie criteriu de excludere la preselecție.
Dosarul va fi completat în limba română și expediat la angajare@promolex.md, cu mențiunea „Analist/ă procese democratice".
Notă: În aceeași perioadă este anunțat și concursul pentru postul de Analist/ă în domeniul finanțării politice (anunțul nr. 4 din 13.08.2026); cine întrunește cerințele pentru ambele poate aplica la ambele, printr-un singur dosar, indicând acest lucru în scrisoarea de motivare.
EVALUAREA DOSARELOR ȘI TERMENUL DE DEPUNERE
Data-limită pentru depunerea dosarelor: 31 august 2026, ora 18.00. Vor fi evaluate doar dosarele complete și depuse în termen.
Sunt încurajate aplicațiile timpurii. Asociația Promo-LEX își rezervă dreptul să preselecteze și să invite candidații la interviu pe măsura recepționării dosarelor Decizia finală privind selectarea candidatului pentru poziția anunțată va fi luată după expirarea termenului-limită.
Evaluarea se realizează în 3 etape:
- Etapa I – analiza dosarelor sub aspectul corespunderii candidaților cu cerințele și condițiile stipulate în prezentul anunț;
- Etapa II – interviul cu candidații preselectați, însoțit de verificarea referințelor;
- Etapa III – probă practică pentru testarea abilităților analitice și de redactare, oferită tuturor candidaților admiși în această etapă în condiții egale.
Notă: candidații preselectați pot fi supuși verificării referințelor și a antecedentelor de la locurile anterioare de muncă.
EGALITATE DE ȘANSE
Asociația Promo-LEX este un angajator care promovează egalitatea de șanse. Toate candidaturile sunt examinate exclusiv în baza competențelor, experienței și potrivirii cu cerințele postului, fără deosebire de sex, vârstă, origine etnică, limbă, religie, dizabilitate, stare civilă sau alte criterii care nu au legătură cu atribuțiile funcției. Încurajăm aplicarea persoanelor din grupuri subreprezentate.
PENTRU MAI MULTE DETALII
Cristina Cucurudza, coordonatoare de program, tel. 067469565, e-mail: cristina.cucurudza@promolex.md.