Anunțuri de Angajare

Detalii
Categorie: Angajări
24/06/2026

Apel de actualizare și extindere a rețelei experților asociați ai Centrului CONTACT

Centrul CONTACT

Centrul CONTACT invită experți/te, traineri, facilitatori/toare din diverse domenii să se alăture rețelei sale de experți asociați. Dacă aveți experiență relevantă în dezvoltarea organizațională, participare civică, guvernanță, management de proiect, instruire, cercetare, comunicare sau alte domenii conexe, vă încurajăm să aplicați pentru a face parte din această rețea.

Experții și expertele înregistrați/te vor beneficia de prioritate în cadrul procedurilor simplificate de achiziții și al proceselor de selecție pentru proiectele și programele implementate de organizație, fiind contactați direct pentru exprimarea interesului și actualizarea ofertelor. Menționăm că includerea în rețeaua experților asociați nu garantează contractarea automată pentru prestarea serviciilor și nu generează obligații juridice sau financiare imediate din partea Centrului CONTACT.

Oferta financiară indicată în procesul de înregistrare are caracter orientativ și va fi utilizată exclusiv în scopul planificării bugetare a activităților. În cazul unei eventuale colaborări, Centrul CONTACT își rezervă dreptul de a solicita o ofertă financiară finală, adaptată complexității sarcinilor, termenilor de referință specifici și cerințelor donatorilor.

Pentru a aplica, vă invităm să completați formularul online și să anexați CV-ul actualizat, care să includă datele de contact ale două persoane de referință, linkuri către produse, studii sau alte lucrări relevante realizate, precum și oferta financiară.

Termenul-limită pentru completarea formularului este 02 iulie 2026.

Vă așteptăm să contribuiți alături de noi la consolidarea societății civile și la dezvoltarea comunităților din Republica Moldova.

Click pe ecuson pentru toate articolele de la această organizație:

Centrul CONTACT Centrul CONTACT
Ne ajuți enorm de mult dacă distribui articolul pe rețele sociale:



Articol precedent: AO „CASMED” invită la colaborare persoane cu abilități bune de comunicare, motivare și relaționare Precedent Articolul următor: Project HOPE Moldova - Selectam formator în domeniul sănătății pentru realizarea unor sesiuni interactive online Următor