Anunțuri de Angajare

Detalii
Categorie: Angajări
15/05/2026

Fundația pentru Dezvoltarea și Susținerea Inițiativelor Sociale „ALT” angajează un/o Asistent(ă) de proiecte

Acest anunț este arhivat.
Informațiile prezentate în articolul de mai jos pot să nu mai fie actuale sau să nu mai reflecte activitățile și programele curente. Anunțul este păstrat în arhivă pentru a asigura transparența și accesul public la informațiile despre inițiativele și proiectele implementate anterior.

Fundația pentru Dezvoltarea și Susținerea Inițiativelor Sociale „ALT” își extinde echipa și caută un/o Asistent(ă) de proiecte — o persoană energică, organizată și proactivă, cu gândire critică, atenție la detalii și capacitate de a lucra eficient în regim de multitasking.

Despre organizație

Fundația pentru Dezvoltarea și Susținerea Inițiativelor Sociale „ALT” este o organizație necomercială, neguvernamentală, apolitică, fără membri, care susține proiecte orientate spre promovarea dezvoltării durabile și a armoniei sociale.

Activitatea Fundației include susținerea proiectelor în domeniile:

  • conservarea patrimoniului istorico-cultural și dezvoltarea spațiului cultural;
  • protejarea naturii și păstrarea biodiversității;
  • sprijinirea inițiativelor educaționale;
  • susținerea sportului național;
  • implementarea altor inițiative menite să promoveze Republica Moldova pe plan internațional.

Scopul funcției

Asistentul/Asistenta de proiecte va oferi suport administrativ, operațional și de coordonare pentru inițierea parteneriatelor, implementarea activităților și monitorizarea proiectelor susținute de Fundație.

Responsabilități principale

  • acordarea suportului administrației în planificarea, coordonarea și implementarea activităților Fundației;
  • organizarea logistică a întâlnirilor, evenimentelor, vizitelor, și altor activități instituționale;
  • comunicarea cu beneficiarii, partenerii, prestatorii, instituțiile publice, organizațiile societății civile și experții relevanți;
  • pregătirea documentelor administrative, notelor informative, proceselor verbale (minutes) ale ședințelor, rapoartelor, prezentărilor și materialelor de lucru;
  • gestionarea documentației programelor și menținerea unui sistem eficient de colectare, compilare și analiză a datelor relevante;
  • menținerea arhivei proiectelor și administrarea bazei de date a partenerilor;
  • pregătirea materialelor informative și promoționale pentru mass-media, website și public;
  • îndeplinirea altor sarcini conexe atribuite de administrație, în vederea realizării obiectivelor organizaționale.

Cerințe față de candidat/candidată

  • studii superioare;
  • experiență de minimum 3 ani într-o poziție similară;
  • cunoașterea fluentă a limbilor română și rusă (scris, vorbit);
  • cunoașterea limbii engleze constituie un avantaj important;
  • abilități foarte bune de organizare, comunicare și coordonare;
  • capacitate de lucru independent, dar și în echipă;
  • capacitate de a gestiona mai multe sarcini simultan și de a respecta termene-limită;
  • experiență în sectorul asociativ, proiecte, ONG-uri sau instituții publice constituie un avantaj;
  • cunoștințe bune de operare PC: Word, Excel, e-mail, instrumente online de lucru și organizare.

Valori și atitudini

Căutăm o persoană care demonstrează:

  • responsabilitate profesională și respectarea termenelor-limită;
  • discreție, confidențialitate și integritate profesională;
  • atenție la detalii și orientare spre rezultate;
  • deschidere pentru învățare continuă și dezvoltare profesională;
  • inițiativă, flexibilitate și capacitate de adaptare.

Dosarul candidatului

Candidații interesați sunt invitați să transmită:

  • CV actualizat;
  • scrisoare de motivare;
  • alte documente relevante, opțional.

Dosarele se transmit la adresa: info@alt-foundation.md

Termen-limită de aplicare: 30 mai 2026.

Doar candidații selectați vor fi contactați pentru etapele următoare ale procesului de recrutare.

Ne ajuți enorm de mult dacă distribui articolul pe rețele sociale:



Articol precedent: Termen extins pentru angajare lucrător de tineret la MilleniuM Precedent Articolul următor: Infrastructure / Civil Works Engineer (National Consultant) (UNDP) Următor

Confidențialitatea ta pe CIVIC.MD

Folosim cookie-uri strict necesare pentru autentificare, securitate și funcționarea site-ului. Numai cu acordul tău folosim servicii opționale.
Nota de informare

Setări de confidențialitate

Alege serviciile opționale pe care le permiți. Cookie-urile strict necesare rămân active.

Confidențialitate