Organizații vizate:
Funcția: Director/oare de Programe;
Contract: pe termen nedeterminat;
Localizarea: Chișinău, Republica Moldova, sediul CRJM, str. A. Șciusev 33;
Termen limită: 24 iulie 2024, ora 23:59.
Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) este o organizație neguvernamentală, nonprofit, independentă, neafiliată politic, care contribuie la consolidarea democrației și a statului de drept în Republica Moldova prin activități de cercetare, monitorizare și advocacy.
Noi promovăm justiția independentă, eficientă și responsabilă, mecanismele anticorupție eficiente, respectarea drepturilor omului și un mediu prielnic pentru societatea civilă și democrație. În aceste domenii identificăm problemele cu impact sistemic, propunem soluții, le aducem pe agenda publică, reacționăm la abuzuri și mobilizăm parteneri pentru schimbări în bine.
CRJM este o organizație care promovează incluziunea și diversitatea. Noi valorificăm diferențele, promovăm egalitatea și abordăm frontal comportamentele discriminatorii, consolidând astfel capacitatea organizațională. Toate persoanele calificate sunt încurajate să aplice. Nu tratăm diferit persoanele în funcție de etnie, gen, religie, orientare sexuală, dizabilitate, culoarea pielii, vârstă, stare civilă, statut parental sau orice alt criteriu protejat prin lege.
Principalele sarcini ale Directorului/oarei de Programe țin de:
Fișa de post a funcției este disponibilă aici.
Educație:
Cunoștințe:
Abilități și aptitudini:
Competențe de bază:
Deținerea cetățeniei Republicii Moldova nu este obligatorie. Persoana trebuie să dețină dreptul de a munci în Republica Moldova. Funcția de jurist/ă și/sau Director/oare de Programe în cadrul CRJM este compatibilă cu activitatea de avocat/ă sau stagiul în avocatură.
Persoanele care corespund cerințelor menționate mai sus sunt rugate să expedieze prin e-mail o scrisoare de motivare și CV-ul actualizat, care să conțină contactele a cel puțin două persoane de referință, până la 24 iulie 2024, ora 23:59, la adresa: applications@crjm.org.
Selectarea va fi făcută în baza analizei CV-urilor și scrisorilor de motivare depuse, urmată de o probă scrisă și interviu. Informații suplimentare pot fi obținute prin expedierea unui e-mail la aceeași adresă. Fiecare candidat va fi informat în scris despre decizia luată în privința sa.
Doar candidații preselectați vor fi invitați pentru proba scrisă și interviu.
Notă: CRJM își rezervă dreptul să nu aleagă niciun/o candidat/ă în cazul în care dosarele primite sau candidații nu vor corespunde cerințelor sale.
Prin depunerea dosarului, candidatul/a consimte implicit verificarea de către CRJM a informației furnizate. ATENȚIE – în cazul în care nu sunteți de acord ca CRJM să verifice informația la actualul/a angajator/are, vă rugăm să menționați expres acest fapt în scrisoarea de motivare. Explicarea motivului nu este necesară.

Organizații vizate: