Tipul contractului: Prestări servicii
Durata prestării serviciilor: iunie – septembrie 2023
Context.
Centrul Național pentru Prevenirea Abuzului Copilului (CNPAC) este o organizație nonprofit din Republica Moldova, cu 25 ani experiență, care promovează drepturile copiilor de a fi protejați împotriva oricărei forme de violență prin activități de prevenire, pledoarie, dezvoltare de capacități și servicii specializate.
Prevenirea și combaterea violenței față de copii rămâne o problemă stringentă pentru Republica Moldova: circa doi din cinci copii au fost supuși vreunui tip de violență; una din șapte fete și unul din douăzeci de băieți au fost supuși violenței sexuale până la vârsta de 18 ani; violența fizică a fost cel mai des întâlnit tip de violență survenit în copilărie, afectând una din cinci fete și unul din trei băieți, iar semenii au fost cei mai frecvenți abuzatori în cazul violenței fizice în copilărie. Una din nouă fete și unul din unsprezece băieți până la vârsta de 18 ani au fost supuși violenței emoționale din partea unui părinte, a unui îngrijitor adult sau a unei rude adulte; un sfert dintre fete și aproape jumătate dintre băieți au aprobat normele și convingerile tradiționale despre gen, practicile sexuale și violența partenerului intim; una din nouă fete și unul din douăzeci de băieți au avut vreodată gânduri de suicid, iar circa jumătate din numărul fetelor care avuseseră vreodată asemenea gânduri au încercat să se sinucidă.1
Identificarea precoce și raportarea cazurilor de violență, precum și solicitările de asistență continuă rămâne provocare pentru autorități la toate nivelurile și pentru victime. Victimele nu solicită întotdeauna asistență: multe victime ale violenței sexuale n-au spus nimănui despre experiența lor; deși trei din cinci fete și doi din cinci băieți știau unde să se adreseze după ajutor, foarte puțini au solicitat și au primit servicii de sprijin.2
CNPAC a dezvoltat și promovat două servicii specializate pentru asistența copiilor victime a violenței, fiind susținător al celor mai inovative practici de asistență multidisciplinară a copiilor victime, bazându-se pe o vastă experiență în calitate de prestator al serviciilor specializate pentru copiii victime: Centrul de asistență psihosocială a copilului și familiei „Amicul”, în Chișinău, începând cu 2003 si Centrul regional Nord de asistență integrată a copiilor victime a infracțiunilor (de tip Barnahus), în Bălți, începând cu 2022. Mai multe aici: https://www.cnpac.md/ro/analiza-practicii-asistentei-multidisciplinare-copiilor-victime-ale-infractiunilor-cadrul-centrului-de-asistenta-psihosociala-amicul-cnpac-2014-2020/
La 1 iunie 2022 Guvernul Republicii Moldova a aprobat Programul Național pentru Protecția Copilului pe anii 2022 – 2026 și Planul de acțiuni pentru implementarea acestuia. Printre cele trei obiective generale care stabilesc prioritățile de dezvoltare a sistemului de protecție a copilului se regăsește obiectivul general 2: Adulții și copiii manifestă toleranță zero față de orice formă de violență împotriva copiilor, iar obiectivul specific 2.3. prevede expres crearea serviciilor specializate de asistență și reabilitare psihosocială a copiilor victime a violenței. În programul național se propune până în 2026 să fie funcționale 15 servicii de asistență psihosocială pentru copii la nivelul autorităților administrației publice locale de nivelul al doilea.
Începând cu 2022 CNPAC a inițiat pilotarea serviciului specializat de asistență și reabilitare psihosocială a copiilor victime a violenței, pe platforma Centrului de asistență psihosocială a copilului și familiei „Amicul”. Serviciul pilotat se focusează pe următoarele direcții de intervenție:
Rezultatele pilotării vor servi pentru elaborarea cadrului regulatoriu și celui metodologic în procesul de design și promovare a serviciului specializat de asistență și reabilitare psihosocială a copiilor victime a violenței.
Necesitatea asigurării accesului la servicii de reabilitare pentru toți copii victime a violenței impune dezvoltarea serviciilor de asistență și reabilitare a copiilor cât mai apropiat mediului de reședință a acestora. În vederea evaluării cuantumului mijloacelor financiare precum și a sursei de finanțare pentru asigurarea funcționării a astfel de servicii, ne propunem să costificăm livrarea serviciului dat.
Activitatea de costificare a serviciului social de asistență și reabilitare psihosocială a copilului și familiei este realizată în cadrul proiectului „Promovarea îngrijirii copilului în mediul familial prin dezvoltarea de politici/pilotarea de noi servicii”, implementat de CNPAC cu suportul Catholic Relief Services, Changing the Way We Care, în perioada februarie – septembrie 2023.
Obiectivul general al studiului este de a determina costul de livrare a unui serviciu specializat de asistență și reabilitare psihosicială a copiilor victime a violenței per raion/municipiu.
Obiective specifice:
Activitatea presupune realizarea următoarelor sarcini:
Produse finale: conform tabelului:
|
Nr. |
Sarcini |
Livrabile |
Termen limită |
|
1 |
Elaborarea metodologiei și planului de realizarea a studiului privind costificarea serviciului |
Metodologie elaborată și aprobată Plan de acțiuni elaborat și aprobat |
30.06.2023 |
|
2 |
Desfășurarea studiului |
Activități realizate, conform planului de acțiuni |
01.07.2023-31.07.2023 |
|
3 |
Elaborarea raportului de costificare a serviciului |
Raport de studiu – prima versiune Raport de studiu – versiunea finală, în baza comentariilor |
15.08.2023 30.08.2023 |
|
4 |
Prezentarea rezultatelor studiului în cadrul a două evenimente publice |
Prezentare PowerPoint (sau alt format similar) |
14.09.2023 26.09.2023 |
Cerințe față de candidat3:
Dosarul candidatului va include:
Criterii de evaluare ale dosarelor depuse:
Total: 100 puncte.
Modalitatea de depunere a dosarului:
Dosarul va fi depus prin e-mail la adresele concurs@cnpac.md sau la sediul CNPAC , mun. Chișinău, str. Tricolorului 37 B, cu mențiunea „Aplicare – costificare serviciu ”.
Evaluarea dosarelor se va realiza în 2 etape:
Dosarele depuse peste termen vor fi respinse. Doar candidatul/a/grupul de candidați selectat va fi notificat.
Termen limită de depunere a dosarelor: 30 iunie 2023, ora 17:00.
Informații adiționale pot fi solicitate la adresa dteberneac@cnpac.md sau la nr. 079880211.
Notă: CNPAC prelucrează datele cu caracter personal în conformitate cu prevederile Legii 133/2011 privind protecția datelor cu caracter personal. Prin expedierea dosarului, dvs., sunteți de acord că datele dvs. personale vor fi utilizate în procesul de recrutare. Documentele ce conțin date cu caracter personal se vor păstra doar pentru perioada de recrutare.