Cerințe minime obligatorii:
Studii universitare în drept, cu media generală pe anii de studii de cel puţin 8,5 (aplicabil pentru studiile obținute în Republica Moldova); pentru persoanele cu diplome de studii obţinute în străinătate se vor indica calificările (ex. GPA, etc.), obţinute în ţara şi/sau instituţiile de învăţămînt respective;
Cunoștințe de drept internațional, drept UE, drept constituțional, administrativ, civil;
Cunoașterea exigențelor de tehnică normativă;
Cunoașterea limbii engleze;
Abilități de argumentare, de analiză şi sinteză.
Principalele atribuţii ale postului:
Avizarea actelor normative în domeniile de competenta ale BNM, elaborate de departamentele de specialitate ale Băncii Naționale, din punct de vedere al legalității si tehnicii normative;
Acordarea de consultanță juridică asupra aspectelor de legalitate și tehnică normativă în procesul de elaborare a actelor normative în BNM;
Participarea la elaborarea opiniilor juridice /avizelor BNM, asupra proiectelor de acte normative parvenite din partea altor autorități
Efectuarea studiilor comparate şi analizelor asupra cadrului de reglementare naţional şi internaţional, a practicilor şi doctrinei relevante;
Monitorizarea evoluției cadrului legal relevant pentru activitatea Băncii Naționale;
Participarea în grupuri de lucru ce vizează completarea/modificarea cadrului legal relevant pentru activitatea BNM.
Beneficiile oferite de BNM:
Termenul limită pentru depunerea CV-urilor este: 17 mai 2023.
! Depunerea CV-ului: Pentru participarea la concurs, completaţi formularul CV-ului online sau puteţi expedia CV-ul dvs. pe adresa recrutare@bnm.md sau depuneţi CV-ul in format fizic la sediul BNM, pe adresa: bd. Grigore Vieru nr.1, mun. Chişinău, cu specificarea postului dorit. Pentru detalii ne puteţi contacta la numărul de telefon 022- 822-158.
Vor fi contactate prin e-mail doar persoanele care întrunesc condiţiile concursului.
Bibliografia recomandată pentru candidații la concurs:
Constituţia Republicii Moldova
Codul civil nr.1107/2003
Legea privind societăţile pe acţiuni nr. 62/1997
Legea privind actele normative nr.100/2017
Legea cu privire la Banca Naţională a Moldovei nr.548/1995
Codul administrativ nr. 116/2018
Legea privind reglementarea valutară nr.62 / 2008
Legea privind serviciile de plata si moneda electronica nr.114/2012
Legea privind Depozitarul Central Unic al Valorilor Mobiliare nr.234 / 2016
Mai multe posturi vacante găsește pe link-ul de mai jos