|
Atribuțiile Direcției statistica conturilor internaționale sunt elaborarea conturilor internaționale, analiza și diseminarea acestora. Obiectivele postului: Economistul principal produce indicatorii aferenți Contului financiar în cadrul Balanței de plăți și Poziției investiționale internaționale a Republicii Moldova privind Investițiile directe și de portofoliu. Cerințe minime obligatorii: 1. Studii economice superioare, cu media generală pe anii de studii 8 sau mai mare (aplicabil pentru studiile obținute în Republica Moldova); În cazul unui calificativ mai mic de nota 8, condiția se consideră a fi întrunită dacă candidatul are o experiență în domeniul solicitat de minim 3 ani. Pentru persoanele cu diplome de studii obținute în străinătate se vor indica calificările (ex. GPA, etc.), obținute în țara și/sau instituțiile de învățământ respective; 2. Experiența profesională de minim 1 an în domeniul economiei, în particular activitate financiară/bancară, contabilă etc.; 3. Cunoștințe în domeniul statisticii macroeconomice; 4. Utilizator experimentat al aplicațiilor Microsoft Office, în particular al aplicațiilor de calcul; 5. Vorbitor fluent al limbii de stat și cunoașterea limbii engleze (nivel mediu); 6. Familiarizat cu legislația din domeniu; 7. Competențe: integritate, onestitate, responsabilitate, profesionalism, acuratețe, lucru în echipă, orientare către rezultate, credibilitate, perseverență, învățare și dezvoltare continuă. Cerințe suplimentare ce vor constitui un avantaj: 1. Experiența de lucru în domeniul statistic; 2. Posedarea cunoștințelor de lucru cu baze de date, de analiză a datelor; 3. Competențe, de preferință certificate privind studii/instruiri, în utilizarea limbajului structurat de interogare (SQL); 4. Vorbitor fluent al unei limbi străine de circulație internațională. Principalele atribuții ale economistului principal al Secției poziția investițională internațională, Direcția statistica conturilor internaționale, Departamentul raportări și statistică: - Organizează sursele informaționale și perfecționează sistemului de colectare a datelor ce vizează statistica domeniului în responsabilitate; - Colectează, verifică și analizează datele primare, ce țin de domeniul de responsabilitate; - Elaborează tabelele de lucru aferente sectoarelor în responsabilitate, calculează indicatorii agregați și detaliați, conform cerințelor definite: fluxuri și stocuri și îi înregistrează în sistemul informațional specializat; - Actualizează metodologia de colectare și prelucrare, precum și metodele de estimare aplicate pentru obținerea unei statistici relevante la sectorul de responsabilitate; - Elaborează, și actualizează periodic, descrieri detaliate și succinte ale metodologiilor aplicate, instrucțiuni tehnice la sectorul în responsabilitate, participă la elaborarea a diverse informații analitice și detaliate suplimentare la solicitare; - Participă la elaborarea estimărilor statisticii sectorului extern; - Participă la revizuirea formularelor statistice de colectare a datelor și elaborare a unor noi formulare, precum şi executarea cercetărilor statistice metodologice și producerea datelor experimentale; - Participă la dezvoltarea sistemului informațional de colectare și producere a indicatorilor în responsabilitate; - Participă la procesul de control intern al calității datelor. Beneficiile oferite de BNM:· Experiență profesională într-o bancă centrală · Oportunități extinse de dezvoltare profesională și personală · Mediu de muncă modern și prietenos · Flexibilitate în programul de muncă · Pachet salarial competitiv · Atmosferă dinamică într-o echipă de profesioniști Termenul pentru depunerea CV-urilor este: 26 februarie 2023. ! Depunerea CV-ului: Pentru participarea la concurs, accesaţi: https://www.bnm.md/ro/content/cv-online, completaţi formularul CV-ului online sau puteţi expedia CV-ul dvs. pe adresa recrutare@bnm.md. Totodată, aveți posibilitatea să depuneți CV-ul și în format fizic la sediul BNM, pe adresa: bd. Grigore Vieru nr.1, mun. Chişinău, Departamentul strategie, organizare şi resurse umane, cu specificarea postului pentru care doriţi să candidaţi. Pentru informații suplimentare ne puteți contacta telefonic la numărul 022 822 158. Vor fi contactate prin e-mail doar persoanele care întrunesc condițiile concursului. Recomandăm să consultați bibliografia de mai jos: Bibliografie: 1. Legea cu privire la Banca Națională a Moldovei nr. 548-XIII din 21.07.1995; 2. Legea cu privire la statistica oficială nr. 93 din 26.05.2017; 3. Manualul “Balanța de plăți și poziția investițională internațională”, ediția a VI-a (2009), Fondul Monetar Internațional; 4. Codul de bune practici al statisticilor europene; 5. Conturile internaționale: metodologia de compilare și baza informațională. Mai multe posturi vacante găsește pe link-ul de mai jos |