Termeni de Referință
|
Poziția |
Furnizor de servicii privind consolidarea capacităților |
|
Termenul limită de aplicare: |
17 ianuarie 2022, ora 10.00 (Chișinău) |
|
Organizație: |
Solidarity Fund PL în Moldova |
|
Tipul contractului: |
Contract de prestări servicii |
|
Durata contractului: |
Ianuarie – Aprilie 2022 |
|
Program: |
Dezvoltare Urbană |
|
Proces: |
Consolidarea capacităților partenerilor la nivel regional și local în contextul implementării Programului național de dezvoltare a orașelor-poli de creștere pentru anii 2021 – 2027 |
|
Aplicanți eligibili: |
Companie, în sensul persoanei juridice înregistrate în Republica Moldova și / sau alte state, cu experiență dovedită în dezvoltarea capacităților, elaborarea și implementarea programelor de instruiri pentru echipe instituționale în domeniul dezvoltării urbane (sau domenii conexe, inclusiv cu experiență în planificare strategică, planificarea teritoriului, atragerea investițiilor, implementare proiectelor și managementul contractelor). Grup de experți, în sensul unei echipe create în scopul realizării prezentei sarcini, fără personalitate juridică, dar cu expertiza și experiența necesară dovedită pentru a implementa procesul de dezvoltare a capacităților la nivel regional și local. Membri ai grupului pot fi atât specialiști din Republica Moldova, cât și din alte state. |
Solidarity Fund PL în Moldova oferă suport instituțiilor și actorilor implicați în domeniul dezvoltării urbane începând cu anul 2017. Conform relațiilor de colaborare stabilite cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova (MIDR) pentru anii 2022 – 2023, Solidarity Fund PL în Moldova va acorda suportul necesar atât Ministerului cât și agențiilor de dezvoltare regională, dar și autorităților publice locale pentru implementarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 916/202 cu privire la aprobarea Programului național de dezvoltare a orașelor poli de creștere în RM pentru anii 2021-2027 (în continuare Program Național), în special pentru consolidarea capacităților agențiilor de dezvoltare regională și orașelor poli de creștere (6).
O activitate dedicată operaționalizării eficiente a Programului Național este orientată spre crearea și consolidarea capacităților Unităților de Implementare a Proiectelor (UIP) în cadrul celor șase orașe poli de creștere: Edineț, Soroca, Ungheni, Orhei, Cahul și Comrat.
Atribuțiile Unităților de Implementare a Proiectelor sunt, în principal:
Suportul privind consolidarea capacităților partenerilor la nivel regional și local se încadrează în Programul de sprijin al Solidarity Fund PL în Moldova privind implementarea eficientă a Programului Național. În acest sens, Solidarity Fund PL în Moldova urmează să ofere în 2022 suport privind dezvoltarea instituțională a UIP din cele 6 orașe-poli de creștere (acțiune inițiată în 2021).
Pentru mai multe detalii privitor la suportul acordat partenerilor naționali, regionali și locali în implementarea politicilor naționale de dezvoltare urbană accesați pagina web a Solidarity Fund PL în Moldova: https://solidarityfund.md/dezvoltare-urbana/.
În scopul planificării suportului consolidării capacităților partenerilor, Solidarity Fund PL în Moldova a realizat în 2020 un „Raport de evaluare asupra potențialului instituțional al orașelor poli de creștere pentru implementarea proiectelor și programelor de dezvoltare urbană”. Rezultatele acestui Raport arată că în diferite orașe există un nivel diferit al necesităților de dezvoltare, reieșind din structura primăriilor și numărul personalului, precum și din capacitățile personale ale angajaților. În baza concluziilor raportului pentru consolidarea capacităților conform atribuțiilor și competențelor date noilor Unități de Implementare a Proiectelor, au fost identificate 5 direcții de bază pentru a fi desfășurate diferite forme de instruire. În continuare, pentru realizarea acțiunilor necesare procesului de consolidare a capacităților Unităților de Implementare a Proiectelor, activitățile prioritare vor fi focusate pentru 2 domenii de bază din cele 5 selectate:
Deși contextul unor acțiuni de „planificare strategică” este unul destul de vast, reieșind din specificul activităților incluse în Programul național, o atenție sporită urmează a fi acordată principiilor de dezvoltare urbană inclusiv ținând cont de specificul fiecărui oraș pol de creștere, cu impact de dezvoltare asupra localităților din raza sa de influență.
Totodată, Raportul de evaluare relevă faptul că, circa o treime din respondenți au capacități medii sau avansate în procese de elaborare sau implementare a documentelor de politici, iar un număr și mai redus de circa 20 % au cunoștințe generale în domeniul dezvoltării regionale și în special a dezvoltării urbane, majoritatea menționând că nu dețin asemenea capacități.
În acest sens, primul modul de dezvoltare a capacităților, reieșind și din ordinea acțiunilor planificate în realizarea activităților Programului național va fi orientat spre consolidarea capacităților în domeniul planificării strategice, aceste cunoștințe fiind ulterior aplicate în exercițiul de revizuire / elaborare a strategiilor de dezvoltare a orașelor, fiind atrasă o atenție sporită:
Una dintre competențele de bază ale UIP va consta în asigurarea implementării proiectelor investiționale în localitățile pe care le reprezintă. Astfel, conform prevederilor Programului Național:
I etapă de implementare (2021-2024) - proiectele vor fi implementate cu suportul agențiilor de dezvoltare regională;
II etapa (2025-2027) - toate activitățile și atribuțiile în acest sens, vor fi preluate de către Unitățile de Implementare a Proiectelor.
Prin urmare, în acest sens Raportul indică faptul că:
Astfel, prezentul modul de instruire va fi orientat spre acumularea cunoștințelor de bază a principiilor managementului de proiect și dezvoltarea abilităților de monitorizare a progresului și a resurselor din cadrul unui proiect.
În acest sens, pentru consolidarea capacităților echipelor antrenate în managementul proiectelor urmează a fi dezvoltat un modul care ar include, fără a se limita la:
Scopul serviciilor:
Elaborarea modulelor de instruiri descrise (planificare strategică și managementul proiectelor) și implementarea acestora în cadrul a cel puțin 2 evenimente organizate pentru actorii de nivel regional și local, al căror rol este imperativ în identificarea viziunii de dezvoltare a orașelor poli de creștere, asigurarea rolului de pol de creștere în contextul unei dezvoltări policentrice, în cadrul căreia, cele 6 orașe (Soroca, Edineț, Ungheni, Orhei, Cahul și Comrat) urmează să-și identifice și să-și consolideze funcțiile sale economice în cadrul unei rețele de așezări urbane echilibrate pe întreg teritoriul Republicii Moldova.
Principii importante:
|
Nr |
Livrabil |
Termen de realizare |
|
1. |
Plan de acțiuni privind realizarea sarcinii, inclusiv metodologia de lucru și instrumentele planificate pentru realizarea angajamentelor |
10 zile lucrătoare de la semnarea contractului de prestări servicii |
|
2. |
2 module (curriculum / documente scrise) de dezvoltare a capacităților la nivel regional și local elaborat și consultat cu Solidarity Fund PL în Moldova, validat de MIDR și ADR |
15 zile lucrătoare de la acceptarea livrabilului nr. 1 de către Solidarity Fund PL și MIDR |
|
3. |
Elaborarea materialelor tematice de suport conform modulelor descrise și consultarea acestora cu Solidarity Fund PL în Moldova, validate de MIDR |
10 zile lucrătoare de la acceptarea livrabilului nr. 2 de către Solidarity Fund PL și MIDR |
|
4. |
Organizarea a cel puțin 2 sesiuni de instruire pentru partenerii de nivel regional și local în baza principiilor și fazelor Programului Național |
10 zile lucrătoare de la acceptarea livrabilului nr. 3 de către Solidarity Fund PL și MIDR |
|
5. |
Raport final de evaluare a capacităților partenerilor la nivel regional și local și formularea recomandărilor pentru perioada următoare |
10 zile lucrătoare de la acceptarea livrabilului nr. 4 de către Solidarity Fund PL și MIDR |
|
În cazul companiilor (persoanelor juridice): |
În cazul grupurilor de experți: |
|
|
Dosarele vor fi expediate în format electronic, la adresa de e-mail hr@solidarityfund.md cu mențiunea subiectului mesajului: Dezvoltarea capacităților UIP
Vă rugăm să specificați formatul de aplicare în conținutul mesajului (email): companie sau grup de experți.
Termenul limită de depunere a dosarelor: 17 ianuarie 2022, ora 10:00 (Chișinău).
Dosarele depuse vor fi evaluate în cadrul unui proces de evaluare în două etape:
Etapa 1: Evaluarea formală
La această etapă, va fi realizată verificarea cerințelor formale, care include examinarea corespunderii dosarului cu Termenii de Referință, precum și verificarea tuturor componentelor dosarului conform pct. 8. Evaluarea formală este realizată de un reprezentant al Unității Dezvoltare Urbană.
Etapa 2: Evaluarea de conținut a dosarului
O echipă de minimum 3 evaluatori va efectua evaluarea componentelor dosarului în raport cu criteriile incluse în formularul de evaluare.
Criteriile pentru procesul de selecție sunt următoarele:
Evaluarea conform criteriului „preț” se va baza pe următoarea formulă:
P = Pmin / Pof x 30 de puncte, unde:
Pmin - cel mai mic preț propus
Pof - preț prezentat în oferta examinată
P - numărul de puncte acordate ofertei examinate conform criteriului de preț, rotunjit la numărul complet.
Datele cu caracter personal vor fi prelucrate de Solidarity Fund PL în Moldova exclusiv în scopul și procesul angajării, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare. Aceste date nu vor fi transmise altor părți terțe fără acordul prealabil al subiectului datelor cu caracter personal.