Termeni de Referință
privind selectarea unui expert în domeniul comunicării și relațiilor publice
Context:
AO Asociația pentru Combaterea Izolării Informaționale “ECOU” (în continuare – Asociația ECOU) este organizație nonguvernamentală, apolitică și necomercială care are ca obiective fundamentale promovarea și apărarea drepturilor omului, dezvoltarea unei societăți informate și facilitarea accesului la informație. Asociația ECOU este parteneră a UN Women Moldova în cadrul proiectului „EVA - Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni”, finanțat de Uniunea Europeană și beneficiază de finanțare pentru consolidarea propriilor capacități instituționale și tehnice, în baza Contractului de grant nr. SG002217MDA.
Obiectiv:
Pentru realizarea Activității 2. Elaborarea Strategiei de comunicare și vizibilitate sensibilă la dimensiunea de gen a Asociației ECOU, echipa proiectului anunță concurs pentru selectarea unui expert în domeniul comunicării și relațiilor publice.
Sarcinile expertului:
1. Să elaboreze Strategia de comunicare și vizibilitate sensibilă la dimensiunea de gen a Asociației ECOU;
2. Să prezinte Strategia de comunicare și vizibilitate în cadrul unei sesiuni de informare.
Expertul va realiza cele două sarcini timp de 7 zile de muncă, în perioada 12 – 31 octombrie 2021.
Cerințe față de candidați:
- Studii superioare în domeniul jurnalismului, comunicării și relațiilor publice, sau alte domenii relevante;
- Experiență în elaborarea strategiilor de comunicare, vizibilitate și PR;
- Abilități: comunicare eficientă, relaționare și organizare, cunoștințe şi abilități de utilizare a calculatorului (PowerPoint, platforme de sesiuni/conferințe online etc.);
- Atitudini / comportament: responsabilitate, punctualitate, flexibilitate și diplomație.
Procedura de aplicare și de selectare:
Persoanele interesate sunt încurajate să depună personal sau prin e-mail dosarul, care să conțină:
1. CV-ul candidatului;
2. Scrisoarea de intenție care să includă experiența candidatului în realizarea sarcinilor similare;
3. Oferta tehnică (viziunea executării sarcinilor și metodologia de lucru);
4. Oferta financiară.
Termenul limită de prezentare a ofertei: 8 octombrie 2021
Informații suplimentare privind acest concurs pot fi solicitate:
• în scris la adresa electronică ecou.cahul@gmail.com,
• prin apel telefonic la numărul: 069708107
• direct la oficiul Asociației ECOU: str. Mihai Eminescu 43, oficiul 103, MD-3900, mun. Cahul.
Persoană de contact:
Ponomariov Vitalie, președinte, Asociația pentru Combaterea Izolării Informaționale ECOU