Asociația Obștească ”CONCORDIA. Proiecte sociale” Moldova este o organizație necomercială, neguvernamentală, apolitică, scopul principal al căreia este contribuirea la integrarea armonioasă în societate a persoanelor defavorizate, promovarea drepturilor și oferirea asistenței sociale necesară acestor persoane.
În perioada 01.07.2021 - 31.12.2022, CONCORDIA implementează proiectul Protection - Empowerment – Prevention (PEP) finanțat de către Ministerul Federal al Afacerilor Sociale, Sănătății, Serviciilor de Îngrijire și Protecției a Consumatorului din Austria (Bundesministerium für Soziales, Gesundheit, Pflege und Konsumentenschutz). Scopul principal al proiectului este combaterea și prevenirea bolilor legate de sărăcie prin intermediul unui pachet cuprinzător de măsuri, pentru cele mai vulnerabile grupuri din Moldova, realizând acțiuni directe, intervenții de consolidare a familiei și a comunității, consolidarea capacităților personalului, voluntarilor și autorităților locale, precum și măsuri de sensibilizare axate pe prevenirea abuzului și a violenței domestice la nivel local, regional și național.
O parte din activitățile din cadrul proiectului PEP sunt bazate pe capacitarea practicienilor din domeniul social de la nivel local, mai exact acolo unde A.O. ”Concordia. Proiecte Sociale” a dezvoltat centre multifuncționale.
Pentru mai multe informații accesați:ToR_PEP-act.3.2_mod.pdf (concordia.md)