Centrul pentru Dezvoltare Educațională și Comunitară (CDEC) cu suportul financiar al Ministerului Educației, Culturii şi Cercetării (MECC) desfășoară proiectul „REACH OUT – dezvoltarea cetățeniei active în rândul tinerilor la nivel local”.
Proiectul își propune să contribuie la creșterea nivelului de implicare al tinerilor/elor în viața comunitară locală din 5 raioane din sudul țării, prin promovarea activismului civic, încurajarea spiritului de colaborare/participare comunitară în localitățile de baștină, demonstrarea interesului față de procesul decizional local și îmbunătățirea comunicării dintre tineri/e și factorii de decizie.

În cadrul proiectului, se va realiza un studiu cu subiectul „Tinerii și cetățenia activă în Moldova”, care are scopul de a stabili nivelul de activism în rândul tinerilor din Republica Moldova, identificarea provocărilor ce afectează cetățenia activă și elaborarea soluțiilor pentru stimularea activismului civic al tinerilor și încurajarea democrației participative la nivel local.
În acest context, CDEC va selecta 2 cercetători/organizație care vor fi responsabili pentru elaborarea metodologiei și a instrumentelor de colectare a datelor, colectarea și analiza datelor, analiza situației comparate în alte țări și a experienței internaționale în domeniul de referință, structurarea și totalizarea informației, consultarea și definitivarea studiului cu ajustările necesare, prezentarea studiului etc.
Prestarea serviciilor va începe după 20 iulie curent. Termenul estimat necesar pentru execuția sarcinilor alocate este de 3 luni.
TERMENI DE REFERINȚĂ
Tipul contractului: Contract prestare servicii
Locul desfășurării: la distanță (online/offline), Republica Moldova
Termen limită de aplicare: 10.07.2021
A. SARCINI ȘI RESPONSABILITĂȚI
B. TERMEN DE REALIZARE
Termenul estimat necesar pentru execuția sarcinilor alocate este de 3 luni (începând cu 20 iulie 2021), dar nu mai târziu de 31 octombrie 2021.
C. CERINŢE PRIVIND CALIFICAREA EXPERȚILOR
D. CONDIŢII SUPLIMENTARE ŞI PLĂŢI
Legalizarea realizării sarcinii: CDEC va încheia cu cercetătorii/experții un contract care detaliază termenii şi condițiile de realizare a sarcinii precum și de remunerare a muncii.
Remunerarea muncii: Achitarea plăților pentru serviciile prestate se va efectua în baza actului de primire-predare a serviciilor, semnat de către părți.
În cadrul activității, cercetătorii/experții se angajează să respecte principiile legalității, confidențialității și a culturii diverse. Nu va permite sau încuraja discriminări de apartenență etnică sau religioasă, de limbă, convingeri, gen, sex, vârstă sau de altă natură.
E. MODUL ȘI TERMENUL DE APLICARE
Dosarul de aplicare va conține obligatoriu CV-urile cercetătorilor / experților / organizației, exemple de lucrări anterioare sau link la cercetări/studii anterioare efectuate de candidat/ă, plus oferta financiară. Dosarul va fi trimis pe adresa de e-mail info.aocdec@gmail.com până la data de 10.07.2021. Dacă sunt neclarități, ne puteți scrie pe adresa de email indicată.
Proiectul „REACH OUT – dezvoltarea cetățeniei active în rândul tinerilor la nivel local” este implementat de Centrul pentru Dezvoltare Educațională și Comunitară (CDEC) în cadrul Programului de Granturi 2021 pentru organizațiile de tineret al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.