Fundația pentru Dezvoltare din Republica Moldova (Fundația) cu suportul Fundației pentru Copii „Pestalozzi” (Elveţia), implementează Proiectul “Sprijin social și educațional pentru copiii romi de la treapta preșcolară și primară pentru integrarea cu succes în sistemul de învățământ general”. Perioada de implementare septembrie 2020 – septembrie 2023.
Aria de implementare a proiectului: or. Rîșcani, mun. Edineț, r. Călărași, r. Hîncești(com. Cărpineni), r. Ștefan Vodă(s. Talmaza), or. Basarabeasca.
Proiectul va contribui la sporirea cunoștințelor și abilităților părinților romi în susținerea copiilor lor în procesul educațional. Metodologiile elaborate în cadrul proiectului vor spori competențele educatorilor, învățătorilor privind integrarea școlară și socială a copiilor romi. Vor fi consolidate capacitățile mediatorilor și echipelor interdisciplinare care activează la nivel de comunitate, pentru a oferi suport socio-educațional calitativ familiilor de romi.
Fundația anunță concurs de selectare a doi experți care vor realiza evaluarea inițială psiho-educațională, inclusiv online a copiilor romi de la ciclul preșcolar și primar;
Atribuțiile și responsabilitățile consultanților:
Pentru mai multe informații citiți termenii de referință
Cerințe față de candidați:
Persoanele interesate sunt încurajate să trimită dosarul la adresa electronică sabina.baciu-danilov@fam.md cu indicarea ” A7.1 – Expert/ă evaluare educație” în linia de subiect. Termenul limită pentru depunerea dosarului: 15 noiembrie 2020 (inclusiv).
NB! Doar persoanele selectate vor fi contactate!