Organizații vizate:
Nr. ref. 4 din 25.03.2020
În perioada 26 iulie 2016 – 31 martie 2021, Asociația Promo-LEX implementează programul „Democrație, Transparență și Responsabilitate”, finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare (USAID) în baza contractului de grant AID-117-A-16-00002. Programul prevede activități de monitorizare, sensibilizare a opiniei publice și advocacy în legătură cu probleme ce vizează procesele de guvernare și politice, promovarea cetățeniei active și contribuirea la creșterea responsabilității politice a autorităților și a altor actorilor politici.
Contextul proiectului:
Administrația publică centrală (APC) reprezintă unul din motoarele unei societăți prospere și respectiv, necesită o atenție sporită asupra modului în care reușește să ofere servicii de o calitate înaltă, eficiente și moderne. În acest sens, managementul resurselor umane și calitatea politicilor de personal sunt cruciale pentru asigurarea posturilor cheie din cadrul administrației publice centrale cu personal de conducere și execuție calificat pentru realizarea acelor transformări de ordin politic, economic și social necesare dezvoltării și modernizării Republicii Moldova.
Asociația Promo-LEX a desfășurat în perioada 2016 – 2019 eforturi complexe de monitorizare a modului în care au fost ocupate funcțiile publice de conducere și/sau au fost încetate raporturile de serviciu în cadrul Președinției, Parlamentului și Guvernului, precum și în instituțiile subordonate acestora. Metodologia, constatările și recomandările rapoartelor respective pot fi găsite pe pagina web a Asociației[1].
O concluzie generală a acestor rapoarte, bazată atât pe analiza cadrului legal[2], dar și a practicilor de ocupare a funcțiile publice, ar fi că, legislația actuală nu acoperă toate situațiile, aspectele sau procedurile ce pot fi întâlnite. Mai mult, reglementările disponibile nu sunt întotdeauna suficient de clare și/sau aplicabile. Totodată, pornind de la unele constatări și recomandări formulate în rapoartele Asociației Promo-LEX indicate mai sus, dar și unele analize interne realizate în cadrul instituțiilor de stat din domeniu, pot fi identificate o serie de aspecte problematice, neuniforme care pun în dificultate organizarea concursurilor publice și/sau știrbesc din credibilitatea și transparența acestora. Aceste lacune se referă la aspecte precum: reglementarea concursurilor interne (inclusiv în raport cu promovarea funcționarilor publici), stabilirea termenelor rezonabile de organizare a concursurilor, evitarea practicilor de extindere a mandatelor, sporirea numărului de participanți la concurs, implementarea prevederilor legale de verificare a titularilor și a candidaților la funcții publice, elaborarea rubricilor pe paginile web oficiale ale autorităților privind concursurile publice și plasarea informației privind acestea etc.
Astfel de situații generează necesitatea elaborării unui Ghid de bune practici care ar uniformiza și eficientiza practicile de organizare și desfășurare a concursurilor publice pentru ocuparea funcțiilor de conducere și execuție, precum și ar asigura transparența procesului, dar și o competiție deschisă și onestă în acest domeniu.
Asociația Promo-LEX se angajează să elaboreze un astfel de Ghid de bune practici, contribuind în acest mod la dezvoltarea instrumentelor ce pot fi utilizate de administrația publică centrală, și implicit la realizarea transformărilor necesare dezvoltării Republicii Moldova.
Obiectivul concursului este selectarea unui/unei expert(e) în domeniul administrației publice centrale pentru elaborarea unui Ghid de bune practici care ar uniformiza și eficientiza mecanismul de organizare și desfășurare a concursurilor pentru ocuparea funcțiilor publice, precum și ar asigura transparența procesului, dar și o competiție deschisă și onestă în acest domeniu.
Responsabilitățile expertului/expertei:
Notă! Pe lângă analiza și sistematizarea cadrului legal și a bunelor practici din domeniu (din Republica Moldova dar și din experienței altor state), acest ghid ar trebui să mai conțină, spre exemplu, modele de formulare de interviu, model de regulament pentru organizarea concursurilor de ocupare a funcțiilor publice, instrucțiuni privind organizarea probelor de interviu și a probelor scrise sau practice, cerințe minime pentru membrii comisiei de selecție, modele de declarații de neafiliere cu persoana participantă la concurs, modele de gestionare a situațiilor când cineva din membrii comisiei de selecție supra/sub apreciază un participant la concurs, modele de gestionare a situațiilor când diferența de punctaj între candidați este foarte mică și exista probabilitatea selectării candidatului de pe locul 2 sau 3, dar și alte documente relevante);
Criterii de selecție a expertului/expertei:
În cadrul acestui concurs pot participa persoanele fizice (experți independenți) sau persoanele juridice (asociații obștești, think-tank, centre de analiză și cercetare, etc.) care dețin cunoștințe și experiență relevantă privind modul în care sunt desfășurate concursurile de angajare a funcționarilor publici, prevederile legale care reglementează aceste rapoarte dar și standardele internaționale relevante.
Indiferent de statutul potențialilor candidați, dat fiind importanța subiectului, Asociația Promo-LEX solicită ca dosarele de aplicare să conțină informații clare și complete privind următoarele aspecte:
Studiile experților care urmează a fi implicați în acest exercițiu de monitorizare: absolvenți de studii superioare în domeniul dreptului/jurisprudenței, administrație publică, management și alte domenii relevante. Studiile post-universitare vor constitui un avantaj.
Experiența experților care urmează a fi implicați în acest exercițiu de elaborare a Ghidului:
Abilități:
Alte cerințe:
Perioada de contractare: Persoana fizică sau juridică selectată va fi contractat(-ă) în perioada Aprilie – Mai 2020, în baza unui contract de prestări servicii.
Lista documentelor care urmează a fi prezentate de către candidați:
Dosarul de aplicare trebuie completat în limba română şi expediat prin email la adresa angajare@promolex.md, cu mențiunea “Concurs_Elaborarea unui Ghid de bune practici privind desfășurarea concursurilor de ocupare a funcțiilor publice”. Vor fi evaluate doar dosarele complete.
Evaluarea dosarelor se va efectua în două etape: la prima etapă, dosarele vor fi analizate sub aspectul corespunderii candidaților cu cerințele stipulate mai sus; cea de-a doua etapă va consta în intervievarea (prin Skype sau alte mijloace electronice de comunicare) a persoanelor pre-selectate. La interviu vor fi invitate doar persoanele/organizațiile pre-selectate.
Data limită pentru depunerea dosarului de angajare este 15.04.2020, ora 18:00. Pentru mai multe informații, contactați Coordonatorul de Program – Nicolae Panfil, la numărul de telefon (+373) 79381842 sau pe adresa de e-mail: nicolae.panfil@promolex.md.
Organizații vizate: