23 de tineri juriști au absolvit cea de-a doua ediție „Acțiune pentru Justiție”

Ajută-ne să distribuim acest articol:

Acțiune pentru Justiție closing ceremony

Vineri, la data de 26 mai 2017, a avut loc ceremonia de încheiere a celei de-a doua ediții a proiectului „Acțiune pentru Justiție”.

În cadrul ceremoniei au fost prezenți participanții proiectului, reprezentanți ai Ambasadei Statelor Unite în Moldova - Secția Justiție Penală și Aplicare a legii, avocați și reprezentanți ai organelor de drept - mentori în proiectul „Acțiune pentru Justiție”. 

Acțiune pentru Justiție closing event

Evenimentul a început cu un cuvânt de salut din partea Anei Indoitu, managerul de proiect Acțiune pentru Justiție și o prezentare despre evoluția proiectului și totalurile celei de-a doua ediții, care a fost lansată la 10 decembrie 2016. „Prin intermediul programului „Acțiune pentru Justiție”, am reușit să consolidăm comunitatea tinerilor juriști din această țară, cu o echipă de 23 de tineri cu atitudine constructivă. Suntem conștienți de durata și complexitatea a tot ce înseamnă transformarea Republicii Moldova într-un stat de drept, dar prin acțiune în comun suntem mai aproape de viziunea unei justiții echitabile pentru toți.”, a menționat Ana Indoitu.

Acțiune pentru Justiție closing event

Dincolo de pregătirea profesională și personală de care au beneficiat pe parcursul a șase luni de zile, în urma programului, participanții „Acțiune pentru Justiție” devin prin definiție agenți ai schimbării în domeniul de drept, iar examenul în acest sens l-au  susținut prin prezentarea proiectelor comunitare pe care le-au elaborat și le-au implementat în echipe. La sfârșit de cea de-a doua ediției, tinerii juriști „Acțiune pentru Justiție” au reușit să implementeze 6 proiecte comunitare:

„Promotori pentru Democrație Europeană în Republica Moldova” (Roman Banari)  -  un proiect destinat familiarizării tinerilor cu perspectivele de dezvoltare socio-culturală pe care ni le oferă Uniunea Europeană, cu dreptul instituțional al UE și mecanismele de influență a instituțiilor Europene asupra evoluției politice în RM, dar și fortificării cunoștințelor privind rolul de cetățean activ și impactul acestuia asupra instituțiilor naționale în proces de promovare și protecție a valorilor democratice. 

Acțiune pentru Justiție closing event

 „EduJust” (Augustina Prisăcaru, Nicolae Pascaru, Corneliu Doni, Vasile Leorda, Aurelia Palamarciuc, Dumitru Cazac, Vasile Gherasim) - un proiect care are drept scop prevenirea și reducerea numărului infracțiunilor comise de către minori, prin informarea adolescenților prin intermediul lecțiilor publice desfășurate în diverse localități ale Moldovei, cu privire la instituția delincvenței juvenile și a garanțiilor acordate de către stat.

Acțiune pentru Justiție closing event

„Justiție prin instruire continuă” (Marta Bîzgan, Aliona Barbăscumpă, Mariana Vacarciuc) - un proiect destinat formării continuă a funcționarilor din sectorul justiției (funcţionari publici din cadrul Procuraturii Generale; colaboratori din cadrul Departamentul Institutiilor Penitenciare) întru îmbunătăţirea calităţii exercitării atribuţiilor de serviciu prin dezvoltarea cunoştinţelor suplimentare specifice în domeniul de activitate, deprinderilor şi abilităţilor sociale, interpersonale, dar şi manageriale corespunzătoare postului de muncă.

Acțiune pentru Justiție closing event

„Corupția în reflectoare” (Adrian Nacu și Dumitru Barbaroș)- o serie de procese simulate ce îndeamnă tinerii să devină mai informați despre fenomenul corupției (esența, cauzele și consecințele) și să se alăture în mișcarea de a promova intoleranța față de corupție. 

Acțiune pentru Justiție closing event

„Bun de DREPT” (Mariana Șargarovschi și Marina Zarija) - un proiect menit să faciliteze orientarea în carieră a tinerilor absolvenți ai liceelor din țară. 

Acțiune pentru Justiție closing event

„La o Cafea de Jure” (Irina Buzu, Irina Popușoi, Iulia Bradu, Ecaterina Vornicescu, Aurelia Palamarciuc) - un proiect dedicat studenților de la facultățile de Drept din Republica Moldova, dar și tinerilor juriști oportunități de implicare și acomodare, pentru a facilita tranziția din mediul academic spre cel profesional.

Acțiune pentru Justiție closing event

Ceremonia de încheiere a proiectului Acțiune pentru Justiție a culminat cu înmânarea certificatelor de absolvire.

Acțiune pentru Justiție closing event

Programul „Acțiune pentru Justiție” a fost lansat în premieră la data de 9 ianuarie 2016. Cea de-a doua ediție a fost lansată la data de 10 decembrie 2016, alături de 25 de tineri juriști, selectați printre cei 50 de aplicanți (printre care studenți, avocați, funcționari publici), cu vârsta cuprinsă între 20 și 30 de ani, selectați pentru participare. Pe parcursul a șase luni de zile, participanții au beneficiat de o serie de traininguri de dezvoltare personală, de sesiuni cu experți profesioniști, din țară și de peste hotare, de vizite de studiu la instituțiile relevante sistemului de drept din Republica Moldova, de o perioadă de mentorat și ghidare profesională în funcție de domeniul de interes al participanților și de un curs de coaching în scriere și management de proiect. Toate aceste activități au fost conturate în jurul a patru module, printre care:

I. IKnow (Cunoaștere) –  dezvoltare personală pentru capacitarea în domeniul liderismului, oratoriei, managementul timpului, brandului personal și comunicării eficiente.

II. ILearn (Interacțiune) –  sesiuni cu experți din țară și de peste hotare, unde au fost abordate diverse subiecte actuale din sistemul de drept. Pe parcursul acestuia, au fost inițiate și o serie de vizite de studiu la instituțiile relevante sistemului de drept din Republica Moldova.

III. ICare (Relaționare) –  program de mentorat realizat între participanți și profesioniști din domeniul juridic (parte a comunității Acțiune pentru Justiție), în vederea fortificării unei mișcări pentru integritate în domeniul justiției și crearea unui mediu favorabil pentru noi inițiative civice.

IV. ICan (Acțiune) –  instruirie și consiliere în domeniul managementului proiectelor. În urma acestuia, s-au conturat șase proiecte comunitare sub motto-ul „Acțiune pentru Justiție”.

 Acțiune pentru Justiție closing event

Pentru a doua ediție consecutiv, prin intermediul proiectului „Acțiune pentru Justiție”, organizația INVENTO își păstrează ambiția de a crea o comunitate puternică a tinerilor juriști (20 – 30 ani), susținuți prin formare personală și profesională, în vederea consolidării și promovării profesionalismului, transparenței, integrității și participării civice. Prima ediție a programului a fost absolvită de către 21 de absolvenți, activ implicați în diverse ramuri ale sistemului de drept.

Proiectul „Acțiune pentru Justiție” este susținut prin grant, de către Departamentul de Stat al Ambasadei SUA, Secția Justiție Penală și Aplicare a Legii și este implementat de către organizația INVENTO.

Acțiune pentru Justiție logos

Organizații vizate: Ambasada SUA | Invento |

Ajută-ne să distribuim acest articol:
 

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.