„EUROPA PENTRU TINE”- campanie de informare despre parcursul European al Republicii Moldova

Cum va afecta  apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană viața fiecărui cetățean în parte? Unde poate fi găsita informația accesibilă despre parcursul european al țării noastre? Cum tinerii, populația din mediul rural, vârstnicii și agenții economici se pot implica activ în implementarea reformelor generate de Acordul de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană ratificat în luna iulie a acestui an? Cum cetățenii pot beneficia de aceste schimbări? Aceste, dar și alte răspunsuri cu privire la parcursul European al Republicii Moldova, vor fi oferite în cadrul unei campanii naționale lansate în cadrul proiectului Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă în Moldova (MPSCS), implementat de către FHI 360 și finanțat de Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID).

EUROPA pentru tine logo ro„EUROPA PENTRU TINE” este o campanie de informare apolitică prin intermediul căreia MPSCS își propune să sporească nivelul de informare despre parcursul European, să organizeze discuții publice despre Acordul de Asociere Republica Moldova–Uniunea Europeană și să explice cetățenilor cum acesta va influența economia, sistemul educațional, domeniul sănătății și dezvoltarea agriculturii.

„Campania de informare va ajuta oamenii din întreaga țară să înțeleagă mai bine prevederile Acordului de Asociere Republica Moldova –Uniunea Europeană și să-și facă o opinie informată. Ne dorim să implicăm în discuții cât mai mulți cetățeni; societatea civilă, mass-media, oamenii de afaceri și cetățenii trebuie să aibă un cuvânt de spus cu privire la parcursul European al Republicii Moldova”, a declarat Anatol Beleac, directorul de program MPSCS.

Pe parcursul unui an, MPSCS în parteneriat cu organizațiile societății civile, vor furniza informații prin intermediul spoturilor audio și TV, panourilor stradale, pliantelor, articolelor, emisiunilor TV, dezbaterilor și întrunirilor publice. Peste 100 de întâlniri cu cetățenii vor fi organizate în întreaga țară pentru ca cetățenii să primească răspunsuri clare și obiective vizavi de parcursul european al Republicii Moldova. La dispoziția publicului vor fi puse știri și rapoarte de monitorizare privind implementarea Acordului de Asociere.

Pentru mai multe informații vă rugăm să o contactați pe Doina Ipatii la numărul de telefon 22 29 54 04 sau e-mail dipatii@fhi360.org.

Scopul proiectului „Parteneriate pentru o societate Civilă durabilă” este de a îmbunătăți capacitatea societății civile din Republica Moldova de a reprezenta interesele cetățenilor, de a influența politicile publice și de a  susține funcția democratică a sectorului. MPSCS va consolida organizațiile societății civile (OSC) din Moldova, rețelele OSC-urilor și va îmbunătăți relațiile dintre OSC-uri, cetățeni și autoritățile publice pentru a contribui la dezvoltarea unui sector al societății civile vibrant și efectiv. De asemenea, proiectul susține organizațiile societății civile care sensibilizează și informează populația privind Uniunea Europeană și parcursul European al Republicii Moldova.

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola