Fundația Est-Europeană, cu sprijinul Uniunii Europene, anunță Concursul de granturi pentru crearea și dezvoltarea Parteneriatelor Locale pentru reducerea inegalităților și asigurarea unei piețe a muncii incluzive la nivel local

Ajută-ne să distribuim acest articol:

С руcской версией обьявления можно ознакомться здесь. 

Începând cu 1 ianuarie 2018, cu susținerea financiară a Uniunii Europene, Fundația Est-Europeană în parteneriat cu Asociația Businessului European, HelpAge International, Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare și Centrul pentru Inovație și Dezvoltare Socială, implementează proiectul „Societatea civilă contribuie la dezvoltarea socială și economică a țării”. Proiectul, cu durata de 32 de luni, are ca obiectiv să contribuie la dezvoltarea socială și economică a Republicii Moldova prin implicarea activă a societății civile și altor părți interesate, ținând cont de prevederile Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, care cuprinde Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător.
Una dintre prioritățile Proiectului presupune crearea și dezvoltarea a 5 Parteneriate locale pentru reducerea inegalităților și asigurarea unei piețe a muncii incluzive. Astfel, creării și dezvoltării afacerilor sociale țintite să creeze locuri muncă și  oportunităților de integrare social-profesională a grupurilor vulnerabile, care va contribui ulterior la  bunăstarea cetățenilor și a comunităților.

Scopul și prioritățile programului de granturi

Programul de granturi  are drept scop susținerea organizațiilor societății civile în vederea  facilitării incluziunii socio-profesionale și dezvoltarea parteneriatelor intersectoriale între organizațiile societății civile și actorii locali, prestatorii de servicii, sindicatele, patronatul, angajatori pentru a crește impactul intervențiilor acestora în asigurarea unei piețe a muncii incluzive, în special în zonele rurale.
Prin intermediul proiectelor, organizațiile vor promova incluziunea pentru dezvoltare socio-economică și vor contribui la creșterea gradului de sensibilizare cu privire la politicile de dezvoltare și cooperare, care au drept scop  facilitarea accesului la serviciile de incluziune pe piața muncii și   suportul grupurilor vulnerabile întru sporirea angajării acestora.

Bugetul
Suma totală disponibilă pentru acest concurs de granturi este de 120 000 EUR. Suma maximă oferită per proiect nu va depăși 24 000 EUR. Grantul va fi oferit în tranșe trimestriale în dependență de progresul obținut în implementarea proiectului. Perioada de implementare a proiectelor, finanțate în cadrul acestui concurs de granturi, nu va depăși 24 de luni.

Prezentarea propunerilor

Pentru a participa în concurs, solicitanții vor depune un dosar de aplicare care va conține următoarele documente:

  1. Formularul de aplicare al Fundației Est-Europene;
  2. Bugetul total solicitat în baza formularului Fundației Est-Europene;
  3. Scrisoare de susținere din partea administrației publice locale (dacă este cazul) cu indicarea suportului concret pe care administrația sau alte entități active în serviciul public îl va oferi;
  4. Un memorandum de cooperare între solicitant și APL, Agenții teritoriale de angajare, parteneri sociali etc. 
  5. În cazul când există surse terțe de cofinanțare a proiectului depus, se va anexa și o scrisoare de confirmare din partea respectivului finanțator.
  6. Alte documente şi informații considerate necesare pentru a lua o decizie cu privire la proiect (rezultatele proiectelor anterioare, imagini, clipuri video, broşuri, etc.)

Fundația Est-Europeană își rezervă dreptul de a refuza acordarea de fonduri în cazul în care calitatea propunerilor depuse nu va corespunde criteriilor menționate mai sus și/sau cerințelor de selectare ale Fundației sau în cazul în care fondurile vor fi retrase de donator.

Termenii de Referință și anexele necesare le găsiți aici:

http://www.eef.md/index.php?pag=news&id=1025&rid=1257&l=ro


Adresa, informația de contact şi depunerea propunerilor de proiect:

Întrebările privind acest concurs pot fi trimise la [email protected] cu subiectul ”Întrebare concurs de granturi piața muncii” până la data de 22 aprilie 2018.

Propunerile de proiect cu subiectul „Concurs de granturi Parteneriate Locale pentru piața muncii incluzivă” pot fi transmise prin e-mail la adresa [email protected]  sau prin poștă la adresa:  Fundația Est- Europeană, strada 31 August 1989", nr. 98, etaj 3, MD-2004, Chișinău, Republica Moldova, sau depuse personal la aceeași adresă.

Data limită de depunere a propunerilor de proiect este 30 aprilie 2018, ora 23:59.

Atenție! Dosarele cu propunerile depuse nu vor fi returnate. Dosarele incomplete nu vor fi evaluate.


Organizații vizate: Fundatia Est-Europeană |



Ajută-ne să distribuim acest articol:
 

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.