Știri sociale

Fără imagine

Societatea civilă spune „nu” proiectului lui Plahotniuc privind finanţarea partidelor

Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei (CAPC) a efectuat expertiza coruptibilităţii proiectului de Lege cu privire la finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale, elaborat şi înregistrat în Parlament la 8 iunie 2012 de prim - vicespicherul Vlad Plahotniuc. Potrivit experţilor CPAC, argumentarea proiectului este insuficientă în p...
Citește mai departe »
Thumbnail

Arhivarea documentelor în atenţia specialiştilor HR

Reprezentanții unor companii private și de stat au participat la seminarul de instruire privind arhivarea documentelor din secțiile resurse umane și contabilitate. Evenimentul, organizat de compania HR Portal,  a întrunit în cadrul mai multor activități 16 participanți. Scopul pe care și l-au propus organizatorii menționează formarea cunoștințelor...
Citește mai departe »
Thumbnail

Competiția Europeană Compania Anului 2012, București

În perioada 19-22 iulie 2012, la București a avut loc cea de-a 23 ediție a Competiției Internaționale Compania Anului, organizată de Junior Achievement-Young Enterprise (JA-YE) Europe, unde au participat tineri din 29 țări ale Europei. Datorită suportului financiar al Ministerului Tineretului și Sportului al RM, în acest an, Republica Moldova a p...
Citește mai departe »
Fără imagine

I s-a refuzat asistența medicală pentru că este seropozitivă

35% din persoanele infectate cu HIV refuză să mai nască copii iar 13% refuză să se căsătorească. Așa cel puțin arată studiile din ultimul an, realizate de Liga persoanelor care trăiesc cu HIV. Este și cazul Tatianei din Tiraspol, care a fost infectată cu HIV acum 20 de ani după ce administrase droguri. Mai apoi a înțeles că a ales un mod de viață n...
Citește mai departe »
Fără imagine

DECLARAȚIA unor organizaţii de drepturile omului din Moldova cu privire la acţiunile şefului Direcţiei Poliţie Criminală, colonel de poliţie Gheorghe Tretiacov şi directorului Centrului pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal, Vitalie Paniş

Asociaţiile semnatare se declară consternate de atitudinea neglijentă şi incompetenţa profesională a unor conducători din cadrul Direcţiei Poliţie Criminală a MAI, precum şi ai Centrului Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal. Astfel, asociaţiile semnatare sesizează o gravă abatere disciplinară şi nu doar, comisă de către şeful Dir...
Citește mai departe »
Fără imagine

Primul proiect implementat de ADR Centru pe ultima sută de metri. A fost recepționat obiectul

Călărașul are stație de epurare nouă. Recent, la Călărași a avut loc recepția finală a obiectului „Reconstrucția rețelelor și sistemelor de canalizare”, conform planului de implementare a proiectului „Asigurarea dezvoltării locale durabile şi prevenirea poluării resurselor naturale prin construcţia staţiei de epurare a apelor reziduale, reconstrucţ...
Citește mai departe »
Thumbnail

Coaliția Voluntariat a desfășurat ce-a de-a III-a ediție a Săptămînii Sănătății

În perioada 16 – 19 iulie 2012, Coaliţia pentru promovarea legii şi activităţilor de voluntariat împreună cu Ministerul Tineretului şi Sportului şi DGETS Chişinău au desfăşurat cea de-a III-a ediţie a Săptămînii Sănătăţii. Săptămîna Sănătăţii este un eveniment de promovare a modului de viaţă sănătos în rîndul copiilor care se odihnesc în taberele ...
Citește mai departe »
Fără imagine

Astazi LGSP a semnat MoU cu Primaria Rezina

  Astăzi, 24 iulie, 2012, proiectul Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) de Susţinere a Autorităţilor Locale din Moldova (LGSP) a semnat cu Autorităţile Locale din Rezina un Memorandum de Înţelegere care pune bazele unei cooperări pe durata a patru ani. Localităţile vor beneficia astfel de asistență de...
Citește mai departe »
Thumbnail

Alarma răspândirii rabiei este falsă, ONG

Alarma răspândirii rabiei pe teritoriul Republicii Moldova este o încercare a unor instituţii să spele bani. Reacţia aparţine organizaţiei neguvernamentale pentru protecţia animalelor „Alga”, după ce, săptămâna trecută, Centrul Naţional de Sănătate Publică a alertat despre pericolul de răspândire a acestei maladii, transmite Info-Prim Neo. Preşedin...
Citește mai departe »
Thumbnail

Noi oportunități pentru ONG de tineret din țările Parteneriatului Estic

Consiliul Naţional al Tineretului din Moldova (CNTM) cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe al Cehiei, lansează un proiect de consolidare a cooperării între organizațiile de tineret din țările Parteneriatului Estic, avînd drept scop stimularea participării tinerilor din această regiune. În calitate de parteneri ai proiectului sunt Consilii...
Citește mai departe »

Pagina 569 din 1117

  • 564
  • 565
  • 566
  • 567
  • 568
  • 569
  • 570
  • 571
  • 572
  • 573