Stop nepăsare - start implicare! Proiect regional de prevenire și combatere a corupției în raioanele Cahul și Căușeni



Stop nepăsare - start implicare! Proiect regional de prevenire și combatere a corupției în raioanele Cahul și Căușeni

Săptămâna trecută în municipiul Cahul a fost lansat proiectul „Împreună cu cetățenii pentru combaterea corupției în comunitățile locale din raioanele Cahul și Căușeni”, implementat de Asociația pentru Combaterea Izolării Informaționale „ECOU”.

La eveniment au participat 40 persoane, reprezentanți ai Guvernului Republicii Moldova, partenerilor de dezvoltare a țării noastre, partenerii regionali de implementare ai proiectului, reprezentanți ai administrațiilor publice locale și serviciilor desconcentrate / descentralizate din cele două raioane, precum și numeroși reprezentanți din societatea civilă.


Proiectul își propune să dezvolte noi instrumente de informare a cetățenilor despre fenomenul corupției, precum și să creeze mecanisme de prevenire și combatere a corupției la nivel local, în administrația publică și în domeniile de interes sporit a cetățenilor: educație, sănătate și siguranța alimentelor.

Astfel, în cadrul proiectului vor fi create două Consilii Locale de Transparență și trei Comitete Cetățenești de Monitorizare, vor fi organizate 9 reprezentanții teatrale ale spectacolului social Oare și eu sunt corupt? și vor fi lansate concursuri de eseuri/video-uri pentru copii și tineri.

În cuvântul de salut adresat participanților la eveniment, Vitalie Ponomariov, directorul executiv al Asociației ECOU, a menționat că scopul major al proiectului este de a sensibiliza, abilita și implica cetățenii în activități de prevenire a corupției la nivel local: Corupția este deseori și rezultatul nepăsării noastre. Dorim să contribuim la diminuarea indiferenței cetățenilor față de fenomenul corupției prin implicarea lor în transparentizarea activității autorităților publice locale și a serviciilor publice din cele două raioane, precum și printr-o campanie de informare și conștientizare privind consecințele acestui flagel.


Reprezentantul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ Moldova), Corneliu Omelian, și expertul internațional în domeniul justiției, Carsten Mahnke, au evidențiat rolul pe care trebuie să-l aibă asociațiile obștești locale, cât și fiecare cetățean în parte pentru a preveni și combate corupția.

Directoarea executivă a Centrului European 'Pro-Europa Comrat, Snejana Caledji, a reiterat că prin sprijinirea implicării societății civile în procesele de construire a infrastructurii anticorupție în Regiunea Sud a Republicii Moldova se investește, de facto, în dezvoltarea unei societăți democratice sănătoase.


Directorul General a Agenției Relații Interetnice, Dmitri Moruz, a menționat că întreaga societate, inclusiv reprezentanții minorităților naționale/etnice, trebuie să fie implicați în activități anticorupție: Corupția este un fenomen negativ al societății noastre care ne afectează  pe toți, indiferent de ce limbă vorbim, indiferent că locuim la Cahul, Căușeni, Comrat, Bălți, Soroca sau Edineț. Salut intenția Asociației ECOU de a include în componența Consiliilor și Comitetelor care vor fi create a reprezentanților minorităților naționale/etnice și a refugiaților din Ucraina, care trebuie integrați în procesele sociale la nivel local.


Șeful adjunct al Direcției Generale Teritoriale Sud CNA, Denis Țuțuianu, a declarat că instituția pe care o reprezintă este deschisă spre cooperare cu societatea civilă în acțiuni de prevenire a corupției: Salut inițiativa de a implementa acest proiect. Suntem deschiși pentru a colabora cu societatea civilă. Anual facem ample campanii de informare prin care îndemnăm pe toți cei care se vor ciocni cu situații coruptibile să ne sesizeze imediat prin intermediul liniei fierbinți CNA.

La rândul său, directorul Executiv al Alianței INFONET, Victor Koroli, a reiterat importanța implicării persoanelor cu dizabilități în procesele democratice din comunitățile locale, fapt pentru care autoritățile publice ar trebui să-și îmbunătățească comunicarea: Corupția este un fenomen social și pentru a eradica acest flagel este nevoie de implicarea întregii comunități. În Republica Moldova locuiesc 6,5%  (sau 168 mii) de persoane cu dizabilități. Pentru a-i implica plenipotențiar în această luptă este nevoie ca materialele campaniilor de informare anticorupție să fie elaborare într-un limbaj accesibil pentru ei - limbaj mimico-gestual, sistem Braille, audio etc..

În cadrul panelului Rolul teatrului social și artelor creative în prevenirea corupției, Gheorghe Mândru, directorul Teatrului B.P. Hasdeu din Cahul și Maxim Cârlan, directorul Asociației MOLDOX, au evidențiat rolul important al culturii în transmiterea mesajelor anticorupție.


Deseori omul percepe mai ușor mesajele transmise prin intermediul teatrului social decât prin comunicarea oficială practicată de instituțiile naționale. La Teatrul din Cahul am montat spectacole sociale care s-au bucurat de un mare succes în rândul populației. Spectacolul cu care participăm în acest proiect, Oare și eu sunt corupt?, relevă practicile de corupție cu care oamenii se ciocnesc foarte des la nivel local. Sperăm că vom ajunge la inimile celor circa 1000 spectatori din cele două raioane, iar mesajele anticorupție vor fi transmise mai departe rudelor, apropiaților și prietenilor, a concluzionat Gheorghe Mândru.


Noi mizăm pe forța tinerilor și energia lor de a schimba comportamente și practici sociale negative. În cadrul Festivalului Internațional de Film Documentar pentru Schimbare Socială MOLDOX noi deja am abordat problema corupției în Republica Moldova și suntem bucuroși să ne alăturăm acestui proiect, deoarece, din experiențele anterioare, ne-am convins că arta cinematografică are un aport semnificativ în combaterea fenomenelor toxice precum  este corupția, a punctat Maxim Cârlan.


Menționăm că în vederea implicării active a tinerilor în proiect, Asociația ECOU a semnat un Acord de Parteneriat cu Asociația MOLDOX. Tinerii care vor fi premiați pentru cele mai reușite filmulețe / video-uri despre impactul negativ al corupției în societatea moldovenească, vor participa la atelierele de instruire în cadrul ediției a VIII-a a Festivalului MOLDOX, care se va desfășura la mijlocul lunii iunie 2023, la Cahul.

*****************************************************************


Material informativ realizat în cadrul Proiectului „Consolidarea Statului de Drept și a Mecanismelor Anticorupție în Republica Moldova” care este cofinanțat de Uniunea Europeană și Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ), și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). În Regiunea de Dezvoltare Sud partenerii proiectului sunt Centrul „Pro-Europa” Comrat împreună cu Institutul Regional pentru Dezvoltare Economică „REDI”, care implementează proiectul „Sprijinirea implicării societății civile în procesele de construire a infrastructurii anticorupție în Regiunea Sud a Republicii Moldova”.

Asociația pentru Combaterea Izolării Informaționale „ECOU” este beneficiar al Programului de Granturi Locale al Uniunii Europene și al Ministerului Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) și implementează proiectul „Împreună cu cetățenii pentru combaterea corupției în comunitățile locale din raioanele Cahul și Căușeni”.