Transparency International – Moldova: concurs pentru jurnaliștii de investigație



2 septembrie 2022

Transparency International – Moldova lansează a XII-a ediție a concursului “Reflectarea corupției în presa scrisă și electronică”, scopul acestuia fiind încurajarea reflectării argumentate a fenomenului corupţiei de către jurnalişti şi diminuarea toleranţei faţă de acest fenomen.

Condiții de participare

La concurs pot participa jurnaliști sau grupuri de jurnaliști care au realizat și publicat în presa scrisă (ziare, reviste) și/sau în presa on-line (portaluri, bloguri) articole sau investigații în care au elucidat fenomenul corupţiei din Republica Moldova în perioada octombrie 2021 – septembrie 2022.

Participanţii la concurs pot prezenta câte cel mult 7 articole/investigații, în limbile română sau rusă.

Evaluare 

Investigațiile prezentate la concurs vor fi evaluate de juriu în baza următoarelor criterii: profunzimea documentării, calitatea argumentării, abordarea etică, dezvoltarea atitudinii intolerante faţă de corupţie.

Articolele vor fi incluse în publicația „Jurnaliștii contra corupției”, ediția a XII-a.

Depunerea dosarelor

Dosarele depuse la concurs vor include:

  • articolele prezentate la concurs (textul în format word), cu indicarea instituției mass-media, a datei publicării și a link-ului;
  • acordul autorului/autorilor pentru publicarea articolelor în ediția XII „Jurnaliștii contra corupției”;
  • CV-ul autorului/autorilor.

Dosarele vor fi transmise în format electronic la adresele: office@transparency.md, i_spinei@yahoo.com cu mențiunea „Reflectarea corupției în presă” până la data de 1 octombrie 2022, ora 18.00.

Tel. pentru relații: 079412919, 079412909.

Acest concurs este organizat în cadrul proiectului „Mobilizarea societății civile pentru monitorizarea şi sesizarea asupra integrității instituțiilor statului şi activităților anticorupție în Moldova" susținut financiar de Secția Justiție Penală și Aplicare a Legii a Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Chișinău.

Articol adaugat de: Spinei Ianina