Comunicarea publică, subiectul central al celei de-a doua ședințe a Platformei femeilor active din raioanele Cahul și Ungheni



Ce-a de-a doua ședință a Platformei femeilor active din raioanele Cahul și Ungheni, constituită recent în cadrul proiectului „Parteneriate locale pentru abilitarea femeilor din raioanele Cahul și Ungheni”, a reunit, la 31 mai 2021, peste 30 de participante și participanți – primare consiliere locale, lidere de organizații ale societății civile locale – din cele două raioane partenere ale proiectului și a avut în prim-plan subiectele axate pe comunicarea publică.

Proiectul „Parteneriate locale pentru abilitarea femeilor din raioanele Cahul și Ungheni” este realizat de către Asociația „Institutum Virtutes Civilis” și IP CRAION CONTACT-Cahul și este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN Women în parteneriat cu UNICEF Moldova. Iar cele 12 comunități partenere ale proiectului sunt comunele Andrușul de Jos, Larga Nouă, Slobozia Mare, Văleni, Zârnești și orașul Cahul și comunele Măcărești, Mănoilești, Pârlița, Rădenii Vechi, Zagarancea și orașul Ungheni

În debutul ședinței ședinței, Managera de Program UN Women, Polina Panainte, a evidențiat faptul că „proiectul EVA este unul complex și, pe lângă faptul că lucrăm cu autoritățile locale pe marginea strategiilor, bugetelor, cu prestatorii de servicii la capitolul combaterea și prevenirea violenței împotriva femeilor, lucrăm și cu femeile lidere din comunități. Iar această platformă minunată ne ajută să reunim femei din Cahul și Ungheni pentru ca acestea să discute subiecte majore, să se inspire unele pe altele și să se implice în proiecte comunitare”.

„Ne bucurăm că avem posibilitatea să discutăm pe această platformă despre subiectele pe care dumneavoastră le-ați menționat ca fiind importante. Iar comunicarea publică este unul dintre acestea”, a afirmat Președinta Asociației „Institutum Virtutes Civilis”, Liliana Palihovici. „O comunicare eficientă înseamnă și transmiterea mesajului despre ceea ce faceți, iar cu ajutorul acestuia atrageți susținători pentru ideile și proiectele din comunitățile dumneavoastră”, a subliniat Președinta Asociației „Institutum Virtutes Civilis”.

Subiectele discutate în cadrul instruirii s-au referit la conceptul de comunicare publică: ce este comunicarea, abilități de comunicare, bariere de comunicare, pregătirea și susținerea unei prezentări publice și cum ne pregătim pentru un interviu.

Experiența unei comunicări eficiente, transparente și permanente a fost împărtășită cu participantele și participanții la instruire de către jurnalista de la Radio „Europa Liberă”, Valentina Ursu, care mărturisit că apreciază și admiră „gradul de cultură și implicarea oamenilor din aceste două raioane – Cahul și Ungheni”.

Participantele și participanții la cea de-a doua ședință online a Platformei femeilor active din raioanele Cahul și Ungheni au formulat următoarele concluzii referitoare la subiectul discutat: „Trebuie să discutăm cu cetățenii permanent”; „Comunicarea este cea mai importantă calitate a unui lider”; „Liderii trebuie să simtă ceea ce spun pentru a putea transmite mesajul de la om la om”; „O lideră ar trebui să poată să vorbească și cu „cel cu pălărie”, și cu „cel care poartă opinci”; „Comunicarea este necesară în toate domeniile”…

În finalul reuniunii, Președinta Asociației „Institutum Virtutes Civilis”, Liliana Palihovici, a remarcat că ședința de astăzi „a abordat diferite aspecte și a oferit elemente importante pentru fiecare și informații care ne vor ajuta să implicăm mai mulți oameni în proiectele și inițiativele comunitare, iar femeile pot iniția și susține acest demers”.

O instruire recentă desfășurată sub auspiciile proiectului „Parteneriate locale pentru abilitarea femeilor din raioanele Cahul și Ungheni” a reunit reprezentante și reprezentanți ai organizațiilor societății civile și administrațiilor publice locale din cele 12 localități partenere ale proiectului din raioanele Cahul și Ungheni și s-a axat pe integrarea dimensiunii de gen în strategiile locale.

#EVAProject #ImpreunaMaiPuternici #EU4Ungheni #EU4Cahul #EU4Moldova #StrongherTogether #OrangeTheWorld #GenerationEquality

Această activitate este realizată de către Asociația Obștească „Institutum Virtutes Civilis” și IP CRAION CONTACT-Cahul, în cadrul Proiectului EVA „Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN Women în parteneriat cu UNICEF Moldova, în baza Acordului de Colaborare cu UN Women (Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitate de Gen și Abilitarea Femeilor). Părerile și opiniile exprimate aici aparțin autorilor și nu reflectă neapărat punctul de vedere al UN Women, al UNICEF sau al Uniunii Europene.