Media și ONG-urile regionale și-au consolidat capacitățile împotriva corupției



Timp de opt luni, în perioada martie – octombrie 2020, jurnaliștii locali și reprezentanți ai organizațiilor societății civile din regiunile țării și-au consolidat capacitățile în domeniul combaterii corupției. Activitățile au avut loc în  cadrul proiectului „Media regională împotriva corupției locale” implementat de către Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, cu susținerea financiară a Programului de cooperare pentru dezvoltare și de promovare a democrației al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Lituania.

Astfel, în perioada iunie-iulie, peste 80 de persoane au participat la seminare de instruire, care s-au desfășurat online. Acestea au învățat cum să monitorizeze și să elucideze cazurile de corupție la nivel local. În acest sens, experții IDIS „Viitorul” au vorbit participanților despre cadrul legal și instituția anticorupție din Republica Moldova, despre declarația de avere și interese personale și despre sistemul de control al averilor și intereselor persoanelor cu funcție de demnitate publică. În baza acestor teme abordate în cadrul seminarelor au fost elaborate trei podcasturi.

În cadrul seminarelor, jurnaliștii de investigație ai Ziarului de Gardă, Victor Moșneag și Olga Bulat, au împărtășit experiența lor privind documentarea și producerea unei investigații jurnalistice despre averile și interesele persoanelor cu funcție de demnitate publică. Ca rezultat, au fost elaborate  materiale jurnalistice, care vizează averile și interesele unor persoane cu funcție de demnitate publică, de la nivel regional.

La fel, un alt grup de 20 de jurnaliști și ONG-iști locali, au participat la o ședință publică susținută de către Ion Pruteanu, șef de direcție în cadrul Centrului Național Anticorupție (CNA) și Viorel Sochircă, șef de direcție în cadrul Autorității Naționale de Integritate (ANI). Cei prezenți au aflat despre activitățile CNA în domeniul prevenirii și luptei împotriva corupției și despre activitățile ANI privind procedura declarării veniturilor, averilor și intereselor de către persoanele care dețin funcții publice. Având în vedere pandemia de COVID-19, întrunirea a avut loc în aer liber, cu ajutorul centrului mobil al CNA.

Totodată, a fost elaborat și un studiu pentru a evidenția politicile anticorupție articulate la nivel național și local, arhitectura instituțională specializată, cadrul legal și planificarea strategică în domeniul anticorupție, dar și implementarea acestui cadru de politici la nivel local și în raport cu subiecții declarațiilor de avere și interese personale, care reprezintă autoritățile publice locale de nivelul I și II.

Prin acest proiect ne-am propus să fortificăm capacitățile mass-mediei și a reprezentanților OSC-urilor la nivel local de a monitoriza și elucida cazurile de corupție. Jurnaliștii locali vor putea și în continuare pune în aplicare cunoștințele dobândite de a analiza în mod dinamic declarația de avere și interese personale ale aleșilor locali, astfel responsabilizându-i pe cei din urmă și oferind informații obiective societății. Un alt subiect foarte discutat a fost conflictul de interese. Participanții la discuții, inclusiv consilieri locali au fost dornici să cunoască mai multe detalii despre tema respectivă, categoriile, declararea și soluționarea acestuia”, menționează Ana Znaceni, managerul proiectului.

Corupția locală este, cel puțin, la fel de relevantă pentru cetățenii Republicii Moldova precum este marea corupție, din moment ce oamenii suferă direct și imediat din cauza acestui fenomen. Contactele cetățenilor sunt de cele mai multe ori cu instituțiile publice locale, în mod particular cu APL I și APL II. Pornind de la premisa că rolul ONG-urilor și mass-media este crucial în combaterea corupției locale, proiectul a vizat consolidarea capacităților reprezentanților presei și societății civile regionale în monitorizarea și elucidarea cazurilor de corupție. Discuțiile avute în cadrul seminarelor, dar și investigațiile realizate de către beneficiarii direcți ai proiectului, denotă importanța și utilitatea unor asemenea demersuri ”, a declarat Eduard Țugui, unul dintre experții proiectului.

 „Republica Moldova are foarte mare nevoie de o presă locală puternică și independentă, care să nu se teamă să ceară de la funcționarii locali răspunsuri la întrebări despre integritate, avere și interese. Sper că acest proiect, la fel ca altele care au fost și care vor fi să contribuie la dezvoltarea spiritului critic în redacțiile locale și să-i facă pe jurnaliștii din aceste instituții mass-media mai curioși și mai dornici să descopere cât mai multe lucruri interesante despre cei care-i conduc”, a spus Victor Moșneag, redactor-șef adjunct la Ziarul de Gardă.

Corupția rămâne a fi în țara noastră o rădăcină de iarbă rea, care încă nu poate fi stârpită. Pierderile care sunt generate de pe urma corupției, conform estimărilor experților IDIS „Viitorul”, reprezintă circa 10% din PIB. În contextul respectiv, IDIS „Viitorul”, prin intermediul numeroaselor proiecte, inclusiv prin implementarea acestui proiect, sprijinit financiar de către Ministerul de Externe al Republicii Lituania,  a avut ca scop mobilizarea forțelor sănătoase din societate, care să opună rezistență acestui fenomen distrugător pentru Republica Moldova. Implicarea activă în combaterea acestui flagel a OSC-urilor locale și mass-media regională este un factor decisiv în lupta împotriva corupției și fraudelor. Articolele de investigație realizate de către reprezentații societății civile și jurnaliști au scos la iveală numeroase fapte, cazuri și scheme care macină societatea moldovenească din interior. Sperăm că în felul acesta IDIS „Viitorul”, în cooperare cu cetățenii activi la nivel local, a reușit să facă un pas înainte în combaterea corupției și fraudei la nivel local”, a afirmat Liubomir Chiriac, directorul IDIS „Viitorul”.

Proiectul „Media regională împotriva corupției locale”, a avut ca scop promovarea intoleranței publice la corupție și sprijinirea eforturilor anticorupție din Moldova, prin implicarea activă a mass-mediei regionale și a OSC-urilor locale. Proiectul este implementat cu susținerea financiară a Programului de cooperare pentru dezvoltare și de promovare a democrației al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Lituania.

http://viitorul.org/ro/content/media-%C8%99i-ong-urile-regionale-%C8%99i-au-consolidat-capacit%C4%83%C8%9Bile-%C3%AEmpotriva-corup%C8%9Biei