Vezi toate articolele din rubrica Responsabilitate Socială Corporativă ℹ️

Liderii formatori de opinie îndeamnă tinerii să meargă la vot


DSC 0956Studenții Școlii Profesionale din Soroca au fost informați despre importanța participării la vot. Sesiunea de informare a fost susținută de către tinerii formatori de opinie din cadrul proiectului “Viitorul ales de tineri”.

Peste 25 de tineri au aflat care sunt organele electorale, semnificația alegerilor și cine este votat în urma lor. Participanții au precizat că o mare parte din informațiile prezentate au fost actuale și utile.

Aceștia au spus că vor transmite părinților și rudelor despre dreptul lor de a vota. În cadrul sesiunii, s-a pus accent pe faptul că, orice alegător, cetățean al Republicii Moldova, care a atins vârsta majoratului, are dreptul de a decide liber opțiunea sa electorală. De asemenea, nimeni nu este în drept să exercite presiuni asupra alegătorului pentru a-l împiedica să-și exprime voința sa proprie.

“Nu am participat niciodată la alegeri. Pentru mine tot ce s-a spus la sesiune, a fost nou. Desigur că, informația o voi transmite mai ales buneilor mei, care trăiesc la țară unde informația ajunge mai greu”, a accentuat studenta Lariana Sochircă.

Un alt participant, Vadim Randazov, ne-a mărturisit că speră ca toți tinerii cu drept de vot din cadrul Școlii Profesionale să nu fie indiferenți și să participe la alegerile locale din 14 iunie curent. “Înțeleg că trebuie să mergem la vot, de aceea știu că trebuie să-i încurajez și pe alții să facă același lucru”, spune Vadim.

Reamintim că, 25 de tineri lideri formatori de opinie au fost selectați și instruiți recent în cadrul unui seminar de formarea a liderilor formatori de opinie, după care tinerii urmează să realizeze, la rândul lor, sesiuni de informare și sensibilizare a tinerilor din localitățile raionului Soroca, în privința participării acestora la alegerile locale din acest an.

Proiectul ”Viitorul ales de tineri”, este finanţat de Departamentul de Stat și implementat de Centrul de  Resurse pentru Tineret DACIA. Scopul acestui proiect este de a dezvolta oportunitățile de participare și implicare activă în viața comunităților pentru tinerii cu vârsta de până la 30 ani din localitățile raionului Soroca.

Mai multe detalii, aflați pe site-ul youthsoroca.md.




NEWSLETTER

Vă rugăm să activați javascript în browser-ul dvs. pentru a putea trimite acest formular

PORTALUL INFORMATIONAL CIVIC.MD

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Toate anunțurile și articolele sunt adăugate de către membrii comunității. Dacă aveți îngrijorări sau dubii față de un material apărut pe site expediați-ne un mesaj la support@portal.civic.md.

Administrația portalului va șterge orice material care instigă la ură sau violență.
Utilizaţi informaţia din acest site pe propriul risc!

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale, folosiți butonul de mai jos.

Înregistrează-te

Am uitat Login-ul | Am uitat parola