"Crearea de locuri de muncă pentru persoanele cu handicap"

Organizația MAKS - Meland Arbeids- og Kompetansesenter AS Meland (Norvegia) și Asociația "Speranta si Sanatate" (Moldova) au organizat și desfășurat pe 17-18 septembrie conferința moldo-norvegiană "Crearea de locuri de muncă pentru persoanele cu handicap".

La conferință au participat reprezentanți ai ministerelor protecției sociale din Norvegia și Republica Moldova, precum și reprezentanți ai diferitelor organizații, atât guvernamentale cât și non-guvernamentale.

2013-09-18-Arbeidsgruppe-deltakarar-1024x334

 

Conferința a fost precedată de întâlniri între cele două părți, atât în ​​Norvegia cât și în Moldova.

Pentru familiile în care există o persoană cu nevoi speciale, este dificil de a supraestima importanța problemei discutată la conferință. Deoarece este una foarte gravă. Un copil mic cu nevoi speciale are atenția părinților, există gradinițe speciale, apoi pot învăța la o școală specială (internat). Absolvenții celor 37 de instituții educative speciale își pun o singură întrebare: Ce să fac?

Într-o familie normală, copilul adult ar trebui să devină un sprijin pentru parintii ce îmbătrânesc. În astfel de familii însă, probleme cresc pe măsură ce copilul crește. În Moldova sunt circa 180.000 de persoane cu dizabilități. Dintre acestea, aproape 86.000 (peste 53%) sunt persoane cu tulburari psihice. Aceste persoane sunt afectate în mod deosebit de nesiguranța și singurătatea lor.

Conferința a fost organizată cu sprijinul financiar al Ministerului Afacerilor Externe al Norvegiei, pentru care dorim să-i aducem sincere mulțumiri. Aceasta este o oportunitate cu adevărat unică pentru organizația noastră și pentru țara noastră de a prelua experiența Norvegiei în furnizarea de locuri de muncă pentru persoanele cu handicap.

La conferință au participat persoane care nu numai cunosc problema, dar și doresc să o soluționeze: Ruxanda Glavan - viceministru al Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Aurelia Grigoriu Ombudsman RM, Vasile Kușca - sef al Departamentului de Protecție Socială a Persoanelor cu Dizabilități, Valentin Todercan - Președinte al Comisiei pentru afaceri sociale, sănătate, educație, cultură, mass-media și relații interetnice, Galina Balmoș - Membru al Parlamentului RM, Comisia pentru protecție socială, sănătate și familie și alți reprezentanți. De asemenea, la conferinta au participat reprezentanti ai serviciilor sociale din Chișinău și alte regiuni ale Moldovei. Cei ce-și doreau să participe la conferintă au fost mult mai mulți decât ar putea găzdui sala de conferințe  hotelului "Jazz." Acest fapt, încă o dată  demonstrează un interes deosebit al părții moldovenești față de subiect.

Delegația norvegiană a prezentat un raport foarte interesant cu privire la activitățile lor, și-au împărtășit experiențele lor. S-au interesat de cum merg lucrurile aici, în Republica Moldova în domeniul protecției sociale pentru persoanele cu nevoi speciale.

Ingvald Bastesen - MAKS Senior Advisor, fondatorul sistemului de oferire a locurilor de muncă pentru persoane cu nevoi speciale în Meland și Vice-directorul Departamentului pentru copii, egalitate și incluziune socială - Christian Kieland au împărtășit experiența Norvegiei în integrarea persoanelor cu handicap.

Bjorn-Arlid Herfindal – Director MAKS, a arătat activitatea companiei lor, care pregătește și oferă locuri de muncă specializate pentru persoanele cu handicap.

La conferință au participat experți din Norvegia: Thomas Knudsen - reprezentant al autorităților locale, Ida Carlsen - lider al NFU (centru de angajare), precum și părinții care au un adult bolnav în familie.

La sfârșitul conferinței, partenerii noștri norvegieni au primit un răspuns clar "DA" la întrebările: "Republica Moldova este dispusă și pregătită de a depune toate eforturile pentru a crea locuri de muncă pentru persoanele cu dizabilități," și "Republica Moldova este gata să coopereze cu Norvegia?"


Contribuie la continuarea proiectului CIVIC.MD. Devino susținător, donează aici.

Become a Patron!



Descopera ONG

Descopera Finanțatori

Active în ultima săptămănă