Șansele de angajare a unei persoane cu deficiențe de vedere in plină criză economică

Printre cei peste 54 absolvenți din 2012 ai Facultății de Matematică și Informatică a Universității de Stat din Moldova, se enumeră și Roman Guțu, persoană cu deficiențe de vedere originar din satul Japca raionul Florești. Roman este unul din puținii nevăzători care utilizează astăzi calculatorul. Face acest lucru zilnic, mai mult din plăcerea de a studia tehnologiile informaționale decît din necesitate.

Munca ca vis

Actualmente are 25 de ani și este masterand în domeniul IT-urilor la Universitatea de Stat din Moldova. Visul său cel mare este de a se angaja în cîmpul muncii ca informatician la una din multiplele companii existente în țara noastră. Imediat după terminarea facultății, proaspătul absolvent a și purces în căutarea unui loc de muncă. Deja mai bine de un an, Roman a pășit pragul a șase companii prezentîndu-se la interviuri, convorbiri, preselecții, dar în zadar pînă în acest moment.

Angajarea – o loterie?

”Persoanele cu dizabilități din țara noastră nu prea au șanse de angajare. Angajatorii la noi nu sunt destul de deschiși pentru asta, au îndoieli că o persoană nevăzătoare este capabilă să facă ceva.” – mărturisește Roman, ”Norocoși în acest sens pot fi doar cei care au cunoscuți in sfera angajării” – a mai adăugat Roman.

Chiar dacă Roman poate fi considerat un expert în utilizarea sintetizatoarelor vocale pentru ecranul calculatoarelor, experiențele lui negative în găsirea unui loc de muncă nu l-au făcut să renunțe.

Sănătatea semnează permisul

Își amintește acum cu tristețe în suflet de primul interviu avut in acest scop la o firmă din capitală , la care a simțit cel mai puternic părerile de rău ale angajatorului, cînd acesta i-a spus că postul pentru care opta necesită vedere. ”Mi-a spus că doar scanarea documentelor din arhivă nu e de ajuns, ele trebuie puse in dosare aparte și cifrate, ceea ce sănătatea dumneavoastră nu vă permite!” – a spus Roman.

Eschivarea de la răspuns

Băiatul a ținut să menționeze și experința sa la al doilea interviu de angajare într-un service de reparare a calculatoarelor.  ”Cînd am mers, chiar m-am simțit discriminat. Practic nici nu au vrut să mă asculte, erau suspicioși, iar în final mi-au aruncat o replică – Tu nu vezi și n-o să poți să faci nimic aici!, dar eu nu am renunțat, am insitat și am depus actele și la o Companie de Asigurări unde foarte politicoși mi-au spus că după preselecție îmi vor anunța rezultatul. Nici pînă astăzi nu am mai primit nici un răspuns!”

Roman Guțu era nespus de bucuros cînd a dat la facultate, deoarece facilitarea accesului nemijlocit la informare, și instruire a creat speranțe de angajare atît pentru el personal cît și pentru mai multe persoane cu deficienţe de vedere.

Deficiența  - motorul seriozității și al eficienței

 Devenit deja masterand, Roman speră totuși ca pe viitor să se simtă o creştere a gradului de integrare socială a acestor persoane cu ajutorul tehnologiilor moderne de acces. Acesta nu încetează să fie optimist, considerînd undeva deficeința de vedere drept o oportunitate de a lucra mai mult și mai eficient. ”În comparație cu o persoană văzătoare eu pot sta în fața computerului o zi intreagă de muncă fără să fac pauze dese, pentru că calculatorul nu mai are nici un efect asupra ochilor mei, așa că în acest sens pot spune că aș putea lucra chiar mai eficient ca alții” – a ținut să sublinieze tînărul specialist.

În speranța că mentalitatea angajatorilor va fi schimbată odată cu trecerea timpului și că guvernanții de la putere vor lua atitudine în îmbunătățirea politicilor cu privire la angajarea în cîmpul muncii a persoanelor cu dizabilități, Roman Guțu avînd ca exemplu alte persoane,  nu încetează  să progrseze în domeniul informaticii, nădăjduind să devină într-o zi cel mai bun IT-ist nevăzător din Republica Moldova.

Acest articol a fost elaborat de Centrul de Asistență Juridică pentru Persoane cu Dizabilități în cadrul Programului de Granturi Mici 2012, în cadrul proiectului „Suport pentru reformarea sectorului justiției în Moldova”, finanţat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare. Opiniile exprimate în această publicație aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere sau politicile Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.

Autor: Mariana Țîbuleac