Сoncertul dedicat Zilei Internaționale a Familiei

Pe data de 15 mai, la Centrul de Cultură si Artă "Ginta Latină", a avut loc concertul dedicat Zilei Internaționale a Familiei, sub motto-ul: "Familia creează valori - valorile creează familia".  Concertul a fost organizat de Primăria Municipiului Chișinău și a fost sponsorizat de către Federația Familiilor din Republica Moldova și alte organizații non-guvernamentale. Artiști și interpreți celebri au pregătit un program excelent, care prin artă a arătat importanța familiei și a relațiilor familiale, atât pentru copii și adolescenții, cât și pentru angajații Primăriei și ministerelor, care au fost prezenți la concert (în total aproximativ 400 de persoane).  

În această zi managerii agențiilor de stat au rostit cuvinte mărețe despre faptul că cel mai sacru loc în lume este familia și că societatea are nevoie de familii sănătoase și puternice. Interpreți celebri au dedicat cântecele angajaților de la orfelinate, asistenților sociali, părinților cu mulți copii, taților și mamelor.

Tinerele talente ale Moldovei au cântat, la rândul lor, că doresc să devină și ei părinți în viitor și că le este important să cunoască exemple de familii armonioase, despre copiii care cresc departe de parinții lor și că sensul vieții lor este familia. Oaspeții concertului au avut posibilitatea să facă cunoștință cu activitățile Federației Familiilor din Moldova printr-un banner special, plasat în foaierul sălii de concert, precum și prin calendarele și broșurile informative distribuite de voluntari.

http://familiamd.org/index.php?option=com_content&view=article&id=32%3Aoncertul-dedicat-zilei-internaionale-a-familiei&catid=35%3Aactiviti&Itemid=55&lang=ro