Raportarea electronică fiscală a devenit obligatorie şi gratuită pentru toţi agenţii economici plătitorii de T.V.A



Din 1 ianuarie 2013 se aplică deja prevederile art.187, alin. (21) din Codul Fiscal al Republicii Moldova, care prevede că toţi agenţii economici plătitori de T.V.A. din ţară trec la metoda electronică de raportare, în detrimentul metodei clasice, pe suport de hîrtie. 

Cu începere de la 1 ianuarie 2013, se aplică prevederile art. 187, alin. (21) din Codul Fiscal al Republicii Moldova. Astfel, din data enunţată, toţi agenţii economici plătitori de T.V.A. prezintă dările de seamă către organul fiscal doar prin intermediul serviciului de raportare „Declaraţie electronică”. Pentru subiecţii vizaţi, metoda clasică de prezentare a dărilor de seamă pe suport de hîrtie, se exclude, punîndu-se accent pe utilizarea metodelor electronice noi.    

Această categorie de contribuabili a fost deja conectată la serviciul nominalizat. Iniţial, în anul 2011, au fost conectaţi GRATUIT agenţii economici plătitori de T.V.A. din mun. Chişinău, Bălţi şi Comrat, inclusiv cei care sînt deserviţi de către „Direcţia Marilor Contribuabili” (DMC). Pe parcursul anului 2012, mai exact din 3 septembrie, la serviciul „Declaraţie electronică” au fost conectaţi GRATUIT şi restul agenţilor economici plătitori de T.V.A. din republică. Astfel, acces la serviciul nominalizat au toţi subiecţii impunerii cu T.V.A. şi nu intervine nici un impediment în procesul de aplicare/utilizare a acestuia, precum şi de respectare a legislaţiei în vigoare (art.187, alin. (21) din Codul Fiscal).

Serviciul „Declaraţie electronică” le asigură agenţilor economici o serie de facilităţi, printre care menţionăm: acces rapid la informaţie, excluderea cheltuielilor suplimentare de timp, cheltuieli pentru transport, lipsa necesităţii de deplasare la organul fiscal, excluderea necesităţii de imprimare a formularelor pe suport de hîrtie, disponibilitatea de prezentare a declaraţiei 24/24 ore, 7 zile pe săptămînă în condiţii de maximă comoditate.  

Pentru informaţii suplimentare privind modalitatea de conectare la serviciul „Declaraţie electronică”, contactaţi Secţia de Asistenţă a Clienţilor din cadrul Î.S.”Fiscservinform”, la numărul de telefon (022) 822-222.