A V-a Sesiune a Forumului ONU cu privire la Minorităţile Etnice, Religioase şi Lingvistice, în Geneva

DSC_0538

“Minoritățile nu sînt omogene. Ele se confruntă cu diverse provocări și totuși trebuie să învățăm unul de la altul, să fim creativi pentru a îmbunătăți situația noastră la nivel local, național și internațional.”

Rita Iszac, expert independent al ONU privire la problemele minorităților

 

În perioada 21-29 noiembrie, 2012 în Geneva, Elveția a avut loc cea de-a V-a sesiune a Forumului ONU cu privire la minoritățile etnice, religioase și lingvistice.

Tematica Forumului din acest an s-a focusat pe implimentarea Declarației privind drepturile persoanelor ce aparțin minorităților etnice, naționale, religioase sau lingvisitce care a fost adoptată cu 20 de ani în urmă. Care sînt pașii de îmbunătățire a situației, cum putem dezvolta cooperarea regională în baza recomandărilor Delaclarației a constituit cîteva dintre subiectele discutate în cadrul sesiunii.

La acest eveniment au participat oficiali ai misiunilor diplomatice, statelor membre ONU, reprezentanți ai societății civile, experți independenți, etc.

Printre recomandarile efectuate pe parcursul evenimentului pot fi menționate necesitatea colaborării între  majoritate și minoritate privind menționarea și promovarea tradițiilor, limbii vorbite de către minorități. Un exemplu bun în acest sens a fost cazul Sloveniei, în care elevii din instituțiile de învățămînt pot studia în limba minoritară, precum și în limba de stat a țării.

Elementele cheie asupra cărora statele membre a Declarației trebuie să se focuzeze sunt următoarele:

-          Evidențierea problemelor stringente cu care se confruntă minoritățile și mediatizarea acestora la nivel internațional;

-          Promovarea drepturilor oamenilor dezavantajați;

-          Reîmputernicerea standartelor naționale și internaționale unde drepturile minoritățileor sînt evidențiate (art. 27 al Convenției internaționale cu privire la drepturile civile și politice, adoptată de Adunarea Generală a ONU la 16 decembrie 1966), art. 30 al Convenției cu privire la Drepturile Copilului, adoptată de Adunarea Generala a ONU la 20 noiembrie 1989);

-          Includerea minorităților în cadrul sistemului ONU, agențiilor ONU (programele UNICEF, UNDP, UNESCO, etc, unde minoritățile ar putea beneficia de instruire, participare și implicare.

În cadrul acestui Forum ONG Comitetul Internațional pentru Diplomație Civică a avut ocazia să reprezinte Republica Moldova, dar și să evidențieze problemele de bază cu care se confruntă minoritățile etnice, religioase și lingvistice la nivel local, regional și inetrnațional.

Carolina BUDURINA-GOREACII, ICCD

Participantă în cadrul Forumului ONU cu privire la minorități,

Geneva

 

 

 


Contribuie la continuarea proiectului CIVIC.MD. Devino susținător, donează aici.

Become a Patron!



Descopera ONG

Descopera Finanțatori

Active în ultima săptămănă