ONG fondat de fiul ministrului Mediului, beneficiar a 1,5 milioane de lei din FEN



ONG-ul „EcoCim” fondat de fiul ministrului Mediului, Andrei Şalaru, şi condus de un activist al Partidului Liberal, Andrei Prisăcaru a devenit beneficiar al mijloacelor Fondului Ecologic Naţional (FEN) pentru anul 2012, care constituie 1,5 milioane de lei, informează tribuna.md, citat de UNIMEDIA.

Potrivit sursei, la şedinţa din luna februarie, 2012, asociaţia obştească „EcoCim” din Cimişlia a fost desemnată câştigător al proiectului ce ţine de organizarea procesului de pregătiri naţionale, promovarea principiilor dezvoltării durabile şi participarea la Conferinţa ONU pentru Dezvoltare Durabilă RIO + 20, ce s-a desfăşurat în această vară, în Brazilia. În acest sens, din Fondul Ecologic Naţional au fost alocaţi 1,5 milioane lei.

Asociaţia „EcoCim” a fost înregistrată la 27 noiembrie, 2009, arată datele publice ale Ministerului Justiţiei, fondator fiind Andrei Şalaru, iar  preşedinte – Andrei Prisăcaru. De pe site-ul Comisiei Electorale Centrale aflăm că Şalaru Andrei care este jurist şi fondatorul ONG-ului, a fost numit membru al Consiliului electoral al circumscripţiei electorale raionale Cimişlia nr. 11 la alegerile locale din iunie, 2011, din partea Partidului Liberal.

Pe pagina web www.e-democracy.md există o informaţie privind alegerea la 2 iunie, 2012, a Preşedintelui  Organizaţiei de Tineret a Partidului liberal Liberal din raionul Cimişlia, acesta fiind numit Andrei Prisăcaru, Preşedintele „EcoCim”.

Totodată, preşedintele „EcoCim” a precizat că în prezent, fiul ministrului liberal nu se mai ocupă de organizaţie. De asemenea, Prisăcaru a precizat că personal nu a fost plecat în Brazilia, proiect câştigat de ONG-ul la care este preşedinte.

 

Sursa: UNIMEDIA