Centrul Maternal „În braţele mamei” la un an de activitate: 23 de copii salvaţi de la abandon sau avort



 

Acum un an, pe data de 10 septembrie, Mitropolia Basarabiei, prin intermediul Misiunii Sociale „Diaconia” a inaugurat în Chişinău Centrul Maternal „În braţele mamei”.

Stabilimentul social este parte a proiectului cu acelaşi nume şi are drept scop asigurarea dreptului copilului de a creşte în familie. Beneficiarii Centrului sunt cuplurile mamă –copil, aflate în dificultate (mame cu nou-născuţi, constrânse să recurgă la abandon, mame solitare;  minore; victime ale traficului de fiinţe umane; mame provenite din familii cu venituri mici şi/sau marginalizate; gravide în ultimul trimestru de sarcină (38 de săptămâni). Aici li se acordă asistenţă rezidenţială (cazare pentru o perioadă de maximum un an), asistenţă materială, spirituală, psihologică şi psiho-socială.  Echipa multidisciplinară elaborează un plan individual de intervenţie prin care se urmăreşte consolidarea relaţiei dintre mamă şi copil, formarea deprinderilor de îngrijire a copilului, alimentare, gestionarea a resurselor, etc., în vederea creării unui mecanism de viaţă autonomă.

Mihaela Belei, coordonatorul proiectului „În această perioadă am asistat 22 de cupluri mamă-copil, astfel 23 de prunci vor creşte alături de mamele lor. În procesul de reintegrare socială, alături de echipa Diaconiei au fost direcţiile de asistenţă socială şi familiile beneficiarelor. Referindu-ne la situaţia mamelor pe care le-am asistat, putem spune că  marea majoritate dintre ele sunt constrânse să recurgă la abandon sau avort din lipsa unui spaţiu locativ şi susţinerea familiei. Taţii copiilor s-au eschivat de la responsabilităţi chiar din momentul când au aflat despre sarcină.

În momentul în care reuşim să convingem mama să păstreze copilul, împreună cu echipa încercăm emoţii deosebite: ne dăm seama cât de puternică e dragostea maternă şi cât de mult contează să te afli la momentul potrivit în locul potrivit.”

 

Pe data de 21 septembrie va fi sărbătorit  Hramul Centrului Maternal. La eveniment sunt aşteptaţi parteneri, donatori, precum şi  fostele beneficiare ale Centrului.

Datele oficiale arată că în 2011 în Republica Moldova au fost abandonaţi 119 copii, o jumătate dintre ei chiar în primele zile de viaţă, în maternităţi. Potrivit Comisiei Naţionale pentru Dezvoltare, la 100 naşteri revin 36 avorturi, cca 10 la sută înregistrându-se în rândurile adolescentelor.

 

Pentru contacte:

Anna Zastavneţcaia

Responsabil de relaţii publice

Misiunea Socială "Diaconia"

www.diaconia.md şi http://inbratelemamei.wordpress.com/

Te. 022 46 32 28