Festivalul ”Primăvara din sufletul copiilor”, ediţia a III-a, organizat de AO ”Filocalia”

Asociaţia Obştească „Filocalia” organizează în perioada 16.04 – 29.04.2012 Festivalul „Primăvara din sufletul copiilor”, ediţia a III-a. În cadrul festivalului vor avea loc o serie de evenimente a căror protagonişti vor fi copiii-beneficiari ai AO „Filocalia” (şcoli şi centre sociale din diverse localităţi). La expoziţiile cu vânzare vor fi expuse lucrări realizate în diferite tehnici creative: pictură, croşetare, cioplire în lemn, aplicaţii, desen decorativ etc.

Festivalul „Primăvara din sufletul copiilor” are scopul de a susţine, prin artă, copiii care sunt deseori excluşi din activităţile organizate în cadrul şcolii, din cauza condiţiei lor sociale. Proiectul de asemenea vizează dezvoltarea spiritului creativ şi orientarea profesională a persoanelor cu dizabilităţi, a copiilor orfani, a celor din familii social-vulnerabile, ca o metodă de reabilitare şi adaptare în societate, iar prin intermediul expoziţiiilor micii meşteri vor avea posibilitatea să participe la un eveniment la care vor fi apreciaţi de public şi vor avea ocazia să contacteze cu colegii lor din alte centre sociale şi instituţii.

Programul festivalului:

05.04 – 08.04.2012

orele 10.00 – 18.00:

Târgul de Paşti la Centrul de expoziţii ”Moldexpo”, str. Ghioceilor 1.
Participarea copiilor din centrele sociale patronate de AO ”Filocalia” cu lucrări tematice pascale.

Târgul va fi parte componentă a expoziţiei ”Târgul de Paşti 2012” de la ”Moldexpo”.

07.04.2012

orele 12.30 – 14.00:

Master-class de confecţionare a felicitărilor manuale şi de încondeiere a ouălor. Centru de expoziţii „Moldexpo”, pavilion 3, la intrare.

09.04 – 13.04.2012 orele 09.00 – 17.30:

 

Târgul de Paşti la sediul Poştei Centrale din Chişinău, str. Ştefan cel Mare 134, cu vânzarea lucrărilor beneficiarilor AO ”Filocalia” – săptămâna de închidere.

17.04 – 30.04.2012

orele 10.00 - 17.00:

 

Expoziţia Pascală „Sărbătoarea de Paşti – bucuria copiilor” la Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală din Chişinău, str. Kogălniceanu 82. Prezentarea lucrărilor cu tematică pascală, confecţionate de copiii din centrele sociale patronate de AO ”Filocalia”

Expoziţia va fi parte componentă a evenimentului „Expoziţia pascală  2012” organizat de Muzeu.

17.04.2012

ora 13.00:

 

Deschiderea expoziţiei „Sărbătoarea de Paşti – bucuria copiilor” la Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală din Chişinău cu un program de cântări pascale – corul „Anastasios” de la centrul Social „Sf. Filaret cel Milostiv” pe lângă biserica „Sf. Nicolae” din s. Costeşti, r. Ialoveni, şi corul de copii din satul Drăguşeni.

18.04 – 29.04.2012 orele 10.00 - 22.00:

 

Expoziţia cu vânzare „Creaţia copiilor: între tradiţie şi modernitate” la galeria de artă „Artium” (Shopping MallDOVA, str. Arborilor 21, etaj 3). Prezentarea şi vânzarea lucrărilor copiilor din centrele sociale patronate de AO ”Filocalia”.

18.04.2012

ora 13.00:

 

Deschiderea expoziţiei „Creaţia copiilor: între tradiţie şi modernitate” la Shopping MallDOVA. Prietenii noştri sunt aşteptaţi la un program festiv, prezentat de beneficiarii AO ”Filocalia” în semn de recunoştinţă pentru suportul acordat. În cadrul inaugurării doritorii vor putea participa la 3 master-class-uri organizate de AO ”Filocalia”: lecţii de croşetare oferite de bătrânele de la Centrul Social „Casa speranţei” din s. Coşniţa, r. Dubăsari; implicarea voluntarilor în crearea unui tablou tematic din piele; iar pentru cei mai mici oaspeţi – încondeierea ouălor şi confecţionarea felicitărilor.

19.04.2012

orele 11.00 – 13.00:

Spectacol cu tematică pascală prezentat bătrânilor de la Azilul republican pentru invalizi şi pensionari din Chişinău de către copiii de la Grădiniţa „Andrieş” din s. Costeşti, r. Ialoveni.

26.04.2012

orele 12.30 – 13.30:

Program de cântări pascale, interpretate de corul „Anastasios” (s. Costeşti, r. Ialoveni) pentru cei 50 de copii de la Spitalul Oncologic din Chişinău.