Autoritățile din NORDUL MOLDOVEI pot depune proiecte de dezvoltare regională cu finanțare din FNDR



BĂLȚI, 03.04.2012. Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC) și Agenția de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord) au lansat sesiunile de instruire cu privire la specificul şi condiţiile de finanţare al celui de-al 2-lea Apel de Propuneri de Proiecte (APP 2), pentru aplicare spre finanţare din Fondul Naţional pentru Dezvoltare Regională (FNDR). Prima sesiune de informare, din cele trei planificate pentru Regiunea de Dezvoltare Nord (RDN), a avut loc astăzi, la Bălți, şi a întrunit reprezentanţii Autorităţilor Publice Locale de nivelele I şi II din municipiul Bălți și 4 raioane: Glodeni, Fălești, Rîșcani, Sîngerei.

„APP 2 este puțin mai diferit decît APP 1, care a avut loc în anul 2010. Eu sper că în acest an vom avea de unde alege proiecte, întrcît, pe parcursul anului 2011, în RDN au avut loc un șir de sesiuni de informare și instruire în vederea scrierii proiectelor. Nimeni nu cunoaște mai bine decît dvs. problemele din teritoriu. MDRC vrea ca, prin aceste sesiuni, toți actorii regionali eligibili să cunoască care sînt condițiile și modalitatea de depunere a propunerilor de proiecte”, a spus Victor CAUN, șef adjunct al Direcției relații cu instituțiile de dezvoltare regională de la MDRC.

„În primul rînd, vreau să vă felicit cu ocazia lansării APP 2. Au trecut practic 2 ani de la APP 1. Pe parcursul anului trecut, așa cum a menționat și dl CAUN, numai RDN a avut susținere din partea Agenției de Cooperare a Germaniei (GIZ) în direcția dezvoltării capacităților actorilor din regiune: APL de nivelele I și II, precum și ONG-urile. În rezultatul acestor instruiri, am identificat 34 de idei de proiecte în RDN. Reieșind din acest fapt, consider că proiectele depuse la APP 2 vor fi de o calitate mult mai bună decît în 2010. ADR Nord vă va oferi consultanță și vă va ajuta ca să vă definiți scopul sau obiectivele pe care le aveți pentru fiecare proiect și să înțelegeți cum trebuie de scris un proiect cu impact regional”, a menționat, la rîndul său, directorul ADR Nord, Ion BODRUG.

Amintim că APP 2 a fost deschis în data de 27 martie a.c. și se va desfășura în două etape. În prima etapă (27 martie - 10 mai), APL-urile de nivelele I și II din RDN vor veni cu o notă conceptuală a proiectului. Cea de a 2-a etapă va demara după o perioadă de evaluare a notelor conceptuale depuse.

Apelul de Propuneri de Proiecte este organizat cu scopul selectării proiectelor care urmează a fi finanțate din sursele FNDR pentru anii 2013-2015 în următoarele domenii: dezvoltarea infrastructurii fizice, îmbunătăţirea infrastructurii afacerilor şi protecţia mediului și atractivitatea turistică.

ADR Nord aminteşte că azi, la Bălți, a avut loc prima sesiune de informare din cele trei planificate a se desfăşura în RDN. Următoarele două sesiuni vor avea loc la Edineț (4 aprilie) şi Soroca (5 aprilie).

DESCĂRCAȚI Nota conceptuală (.doc)

DESCĂRCAȚI Formularul complet de cerere de finanțare (.doc)

DESCĂRCAȚI Comunicatul informativ (.pdf)

DESCĂRCAȚI Grila de evaluare a notelor conceptuale (.pdf)

DESCĂRCAȚI Instrucțiunea pentru utilizatori privind înaintarea propunerilor de proiecte pentru finanțare din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (.pdf)

Detalii: www.adrnord.md