Vladimir Voronin trebuie să plătească pentru declarţiile rasiste, ONG



Amnesty International Moldova solicită tuturor organelor abilitate să se autosesizeze pe marginea discursului lui Vladimir Voronin, preşedintele Partidului Comuniştilor (PCRM) care şi-a permis să insulte o persoană de culoare, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al organizaţiei Amnesty International Moldova.

Potrivit comunicatului, sâmbăta trecută, 18 februarie, politicianul Vladimir Voronin a făcut declaraţii rasiste la adresa lui John Onoje în cadrului unei întruniri publice. John Onoje, originar din Sierra Leone, făcea parte dintr-un alt grup de manifestanți de lângă Arcul de Triumf, în timp ce Vladimir Voronin se adresa suporterilor săi în PMAN. În discursul său politicianul s-a referit la culoarea pielii lui Onoje, lezându-i demnitatea umană. 

„Un astfel de comportament este inadmisibil, ba mai mult, este pasibil urmăririi penale conform legii. Libertatea de exprimare nu înseamnă dreptul de a insulta pe altcineva, mai ales în public în faţa camerelor. Justiţia nu trebuie să treacă cu vederea acest caz”, a declarat Cristina Pereteatcu, director executiv Amnesty International Moldova. 

Amnesty International Moldova face apel către procurori şi deputaţii din Parlament pentru ca politicianul să răspundă pentru declaraţiile sale rasiste. 

„Imunitatea parlamentară nu este o „vacă sacră” şi aceasta nu trebuie să fie folosită pentru „a se spăla pe mâini”. În cazul în care asemenea declaraţii nu vor fi pedepsite, vom putea afirma că oamenii de rând din Moldova pot fi agresaţi verbal chiar de către aleşii lor, în timp ce aceştia se bucură de o impunitate totală”, a menţionat Cristina Pereteatcu. 

De asemenea, apărătorii drepturilor omului sunt îngrijoraţi de rapoartele conform cărora John Onoje ar fi fost bătut în centul Chişinăului imediat după finisarea protestelor. 

Amnesty International Moldova precizează că nu susţine nici o parte la procesul politic din Moldova, pledând exclusiv pentru respectarea drepturilor omului.

 

http://www.info-prim.md