Donaţiile pentru ONG-uri se pot face şi prin terminalul de plată



De câtva timp în urmă, cetăţenii pot face donaţii financiare pentru organizaţiile neguvernamentale (ONG) şi prin intermediul terminalelor de plată. Noile oportunităţi de colectare a fondurilor, dar şi problemele legate de acest şi alte mecanisme, au constituit subiect de discuţie în cadrul ultimei şedinţe a Clubului de presă al societăţii civile, transmite Info-Prim Neo.

Organizaţia Obştească „Salvaţi viaţa” practică colectarea fondurilor prin sistemele de terminale. Reprezentantul asociaţiei, Aliona Bercaci, a precizat că organizaţia colectează şi distribuie donaţii voluntare pentru asistenţă medicală a copiilor grav bolnavi şi a adolescenţilor, precum şi pentru asistenţa familiilor social vulnerabile.

Potrivit Alionei Bercaci, sistemul de terminal este o metodă de colectare destul de comodă, în primul rând, pentru persoanele care doresc să facă donaţii. Ajunse la un terminal, acestea selectează compartimentul „Alte servicii”, apoi „Caritate”, apoi ONG-ul pentru care doresc să facă o donaţie. În prezent, Asociaţia are contract cu 2 companii care deţin terminale de plată cu circa 500 de aparate. Lunar, prin acest mijloc se reuşeşte colectarea în jur de 3 mii de lei pe lună.

Şi Asociaţia „Motivaţie” utilizează această metodă de colectare, dar ea, în opina directorului executiv Igor Meriacre, nu este atât de cunoscută. O altă problemă o constituie faptul că firmele care prestează aceste servicii solicită 10-15% din suma colectată şi atunci o parte semnificativă din banii adunaţi nu ajunge la beneficiari. Asociaţia a încercat să negocieze cu aceste companii reducerea taxelor, însă fără succes.

O altă metodă de colectare a fondurilor este plasarea boxelor de donaţii în centrele comerciale. Potrivit reprezentanţilor ong-urilor, acestă metodă permite să se adune anumite sume de la vizitatorii/clienţii magazinului şi chiar şi de la angajaţi. Boxa este plasată în centre prin semnarea unui contract cu administraţia. Tot în prezenţa administratorilor sunt deschise boxele şi număraţi banii. Pentru transparenţă, reprezntanţii ong-urilor întocmesc un proces verbal pe care îl anexează la documentele contabile.

Centrul Comunitar pentru Copii şi Tineri din cadrul Direcţiei municipale pentru protecţia drepturilor copilului colectează fonduri prin desfăşurarea de vânzări a lucrurilor confecţionate de copiii de la Centru în scop caritabil. Reprezentantul Centrului, Ana Sajin, a declarat că organizaţia participă anual la expoziţia desfăşurată la Guvern, dar şi la alte activităţi similare, de la care se adună sume mai mult simbolice, dar care ajung pentru procurarea altor materiale pentru confecţii. Lucrările expuse sunt făcute de copii cu dizabilităţi fizice şi cu întârziere în dezvoltare.

La fel, organizaţiile non-guvernamentale colectează fonduri prin transfer poştal şi transfer bancar pe contul organizaţiei. Totuşi, 90 la sută din fonduri reprezintă proiectele şi granturile.

Şedinţa Clubului de presă al societăţii civile are loc în cadrul programului Consolidarea Societăţii Civile în Moldova.

Info-Prim Neo