Angajarea în cîmpul muncii a persoanelor cu dizabilităţi mintale – un vis ce poate deveni realitate

În perioada 5 -10 septembrie 2011 delegaţia din Republica Moldova (formată din  Ludmila Andreiciuc, Ecaterian Berejan şi Ludmila Scoreatina) a efectuat o vizită de lucru în Norvegia în scopul familiarizării cu experienţa pe care o deţin în ceea ce priveşte încadrarea în cîmpul muncii şi integrarea socială a persoanelor adulte cu dizabilităţi mintale. Asociaţia “Speranţa şi Sănătate” fiind o organizaţie obştească fondată de un grup de părinţi ai căror copii suferă de dizabilităţi psihice şi mintale se confruntă cu probleme similare prietenilor noştri din Norvegia. Sistemul legislativ a Republicii Moldova face primii paşi în acest domeniu din acest motiv experienţa precum şi realizările Norvegiei au o importanţă enormă pentru noi.

În timpul vizitei au fost vizitate un şir de centre din 3 localităţi din Bergen, unde au fost întîlniţi oameni minunaţi, devotaţi meseriei şi feţe fericite a persoanelor cu dizabilităţi. Această vizită a oferit o informaţie importantă pentru analiză, mai cu seamă pentru faptul că punctele de vedere asupra problemei abordate coincid: toate persoanele cu dizabilităţi trebuie  să se bucure de toate drepturile şi posibilităţile în egală măsură ca şi celelalte persoane. Diferenţa esenţială constă în faptul că pentru Republica Moldova această posibilitate este mai mult teoretică – în esenţă un vis, pe cînd pentru Norvegia e deja o realitate.

Delegaţia Republicii Moldova a fost profund impresionată pentru faptul că Autorităţile locale, sindicatele precum şi alte instituţii de resort colaborează întens în interesul persoanelor cu dizabilităţi, a celor care reprezintă cea mai dezavantajată categorie a populaţiei în întreaga lume. A fost interesant să se afle că în Norvegia există o instituţie care asigură persoanele cu dizabilităţi cu locuri de muncă şi le oferă o protecţie socială pe măsură, precum şi că practic toate persoanele de afaceri oferă locuri de muncă persoanelor cu dizabilităţi. Aceştia în comun cu Autorităţile locale caută posibilităţi de a-i încadra în cîmpul muncii pe cei mai defavorizaţi.

Asociaţia «Speranţă şi Sănătate» deja de 10 ani activează în scopul adaptării şi integrării sociale a persoanelor adulte cu dizabilităţi mintale şi intelectuale.

Pe parcursul a 10 ani de activitate tot mai stringent este simţită necesitatea efectuării unor modificări radicale vizavi de persoanele cu dizabilităţi psihice şi mintale. La moment nu mai este nici o noutate că persoanele din categoria respectivă, pe lîngă faptul că sunt „evitate” şi respectiv izolate, se află într-o sărăcie extremă. Situaţia respectivă este generată de faptul că de regulă unul din membrii familiei (tutorele) este nevoit să-şi părăsească locul de muncă. Astfel, se produce situaţia că de prestaţiile sociale (a cărui cuantum este mizer şi nu acoperă coşul minim de consum pentru o persoană) acordate persoanelor cu dizabilităţi psihice şi mintale beneficiază ambele – atît tutorele (care nu beneficiază de nici-o protecţie socială din partea statului pentru faptul că îngrijeşte de o persoană cu dizabilităţi) cît şi beneficiarul.

Potrivit art. 27 al Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, ratificată de RM prin Legea Nr.166 din 09.07.2010, Statele Participante recunosc dreptul la muncă al persoanelor cu dizabilităţi, alături de alţi cetăţeni de asemenea asigură acomodarea rezonabilă pentru persoanele cu dizabilităţi la locul de muncă. “Acomodare rezonabilă” este modificarea sau ajustarea necesară şi corespunzătoare, fără a impune o povară exagerată, atunci când acestea sunt necesare pentru a garanta, persoanelor cu dizabilităţi, beneficierea de drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi exercitarea acestora, în egală măsură cu alţi cetăţeni.

Atît Constituţia RM (art.43, alin.1)  cît şi Codul Muncii (art.6, alin.2) stipulează: „Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă, precum şi la protecţia împotriva şomajului.”

Respectiv, legislaţia RM în esenţă nu interzice dreptul la muncă al persoanelor cu dizabilităţi mintale, dar nici nu creează condiţii favorabile pentru ca aceştia să beneficieze de acest drept.

Practica altor state precum ar fi Lituania, Norvegia arată că încadrarea în cîmpul muncii a persoanelor cu dizabilităţi psihice şi mintale e posibilă luînd în considerare particularităţile individuale a fiecărei persoane. Spre exemplu o persoană ce suferă de autism poate fi unul din cei mai buni programişti, iar dacă are abilităţi artistice poate deveni un bun pistor, sau să posede un instrument muzical la perfecţie. O persoană cu sindromul DOWN poate executa un lucru mecanic şi monoton cu mare plăcere, ceea ce pentru o persoană sănătoasă ar fi o pedeapsă, deoarece pentru natura umană e firesc să-şi dorească diversificare la locul de muncă şi respectiv o evoluare. Persoanele cu dizabilităţi psihice pot fi instruite să execute diferite activităţi cotidiene, cum ar fi: menajul, gătirea diferitor tipuri de bucate, confecţionarea diferitor obiecte din ceramică şi lemn, efectuarea diferitor lucrări croşetate, brodate care în esenţă le-ar permite să se integreze social şi să deţină un venit cît de mic dar propriu.

Integrarea în cîmpul muncii a persoanelor cu dizabilităţi psihice şi mintale ar duce la un beneficiu dublu: atît pentru Stat cît şi pentru persoanele cu dizabilităţi. Efectul pozitiv asupra Statului constă în faptul că, devenirea persoanelor pasive în active în mod categoric va contribui la micşorarea poverii asupra bugetului de asigurări sociale de stat şi respectiv asupra bugetului de stat. Iar persoanelor cu dizabilităţi psihice şi mintale orice îndeletnicire le-ar permite să se integreze social, să se simtă utile societăţii şi să-şi cîştige existenţa de sine stătător.

Iniţiativa pe care o înaităm chiar dacă la prima vedere pare fantastică în esenţă e reală, iar asta ne-o demonstrează practica internaţională. Însă pentru implementarea acesteia e necesară şi implicarea fiecăruia din Dvs...

Asociaţia noastră duce tratative cu sindicatele şi cu centre pentru persoanele cu dizabilităţi mintale şi intelectuale din Norvegia, stat care a atins un nivel destul de înalt de încadrare în cîmpul muncii a persoanelor cu astfel de dizabilitate. Ei sunt dispuşi să ne împărtăşe experienţa acumulată şi să ne susţină, dar pentru aceasta e necesar ca noi cei din Republica Moldova să ne unim forţele: a Statului, Primăriei, ONG-lor, a structurilor comerciale şi necomerciale.

Desigur avem încă mult de muncit, deoarece avem de colaborat şi de conlucrat în paralel cu organele statale asupra elaborării şi perfecţionării legislaţiei în vigoare, dar cel mai important asupra modificării atitudinii societăţii faţă de persoanele cu dizabilităţi.

Articol adaugat de: Elena Draghici