Primii pași pentru constituirea Consiliului Local al Tinerilor din orașul Orhei au fost deja efectuați!




Ca rezultat al mediatizării intensive a implementării proiectului”Consiliul Local al Tinerilor” în toate cele 9 instituții de învățământ din Orhei, am receptat 85 formulare din partea copiilor activi și dornici de a schimba spre bine orașul lor. Cu toate acestea, au fost selectați doar 45 tineri (câte 5 din fiecare școală, din clasele 5 – 12). Aceștia au devenit, oficial, candidați la postul de consilier în cadrul Consiliului Local al Tinerilor Orhei. Obiectivul major al proiectului  în care vor fi implicați candidații va fi realizarea unei campanii electorale și organizarea de alegeri în școlile unde își fac studiile. Pregătirea determină dacă o activitatea va fi de succes.

Iată de ce, în planul de activități am introdus un șir de training-uri de care vor putea beneficia cei 45 de candidați. Anume în cadrul acestor instruiri, tinerii vor obține pregătirea și instruirea necesară pentru realizarea unei campanii electorale de succes. De asemenea, aceste training-uri vor consolida calitățile și capacitățile participanților, dar totodată vor dezvolta spiritul civic participativ printre tineri.

Primul training . „Strategii de Marketing Electoral” a fost desfășurat la data de 15 octombrie, 2011, în incinta sediului ADR-Centru. Cei 45 tineri invitați au avut posibilitatea să obțină cunoștințe teoretice, pe baza cărora au elaborat produse practice, de exemplu mesajul electoral, un discurs politic, sloganul unei campanii electorale. Deci, pe parcursul a 4 ore, candidații au aflat ce este marketing electoral, strategie și campanie electorală, care sunt componentele unei campanii electorale și cum poate fi realizată o campanie electorală de succes.

Pentru a le facilita munca pe parcursul campaniilor electorale și pentru a le oferi feedbackul necesar, tinerilor le-au fost înaintate câteva sarcini practice care au nemijlocit legătură și cu viitoarele instruiri. De exemplu să-și identifice problemele cu care se confruntă colegii din instituția din care vine, ce acțiuni concrete ar putea îmbunătăți situația din școli etc. Astfel, am reușit nu doar să oferim cunoștințe, dar și să formăm competențe, abilități practice.

Totodată, acest prim training a avut un rol esențial în consolidarea acestui grup de tineri. Manifestând o atitudine deschisă, fiind sociabili, inovativi, ingenioși și activi, au reușit să creeze o atmosferă eficientă de lucru. Făcând cunoștință unul cu altul, cunoscându-și aptitudinile, interesele comune, ei și au demonstrat dar și consolidat capacitățile de comunicare, cooperare și negociere. Următorul training a fost planificat pentru sâmbăta viitoare, 22 octombrie 2011

Acest proiect este implementat de Agenția de Dezvoltare Rurală CENTRU și este posibil grație ajutorului generos al poporului american prin prisma Programului de Granturi pentru Susținerea Inițiativelor Democratice. Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziția Guvernului SUA.

 


Posted: 2011-10-16 17:58:52

Initiative Democratice