26 septembrie - Ziua Mondială a Contracepției



altCu ocazia Zilei Mondiale a Contracepției Societatea de Planificare a Familiei din Moldova (SPFM) - membru al Federației Internaționale pentru Planificarea Familiei Rețeaua Internațională Europeană (International Planned Parenthood European Network) - în parteneriat cu Centrul Sănătății Prietenos  Tinerilor (CSPT) "Tineri pentru Tineri" din orașul Cimișlia și cu sprijinul Bayer Health Care reprezentanța în Moldova a lansat o campanie inedită de sensibilizare și informare a tinerilor din Republica Moldova "Am dreptul să fiu informat!" , care are loc în perioada 25 septembrie - 1 octombrie 2011.


Scopul acestei campanii este creșterea nivelului de conștientizare și informare a populației tinere privind importanța metodelor contraceptive disponibile și a utilizării unor surse informaționale credibile și sigure. Campania  include un șir de acțiuni informative realizate în perioada 25 septembrie - 1 octombrie 2011 de către voluntarii SPFM și CSPT "Tineri pentru Tineri" cum ar fi Flash Mob (în Chișinău și Cimișlia) cu distribuirea de pachete/broșuri informative și activități informativ-educative pentru tineri, discuții între voluntari la o ceașcă de cafea,  "I love BEING A GIRL/ Eu iubesc SĂ FIU FATĂ(FEMEIE)", cu genericul "Contracepția - trecut, prezent, viitor", seminar pentru medicii de familie din raionul Cimișlia "Contracepția în practica medicului de familie", participarea actorilor implicați în campanie informativă la emisiunea radio la Forța Junimii, program pentru și despre tineri "Pentru că fiecare contează". De asemenea echipa SPFM (membrii Consiliului Administrativ, staff-ul, voluntarii tineri și adulți), membrii și voluntarii CSPT "Tineri pentru Tineri" din Cimișlia precum și ceilalți parteneri - membri Rețelei organizațiilor non-guvernamentale ce activează  în domeniul Sănătății și Drepturilor Sexual-Reproductive (SDSR) create recent de SPFM vor beneficia de un seminar informativ "Am dreptul să fiu informat", organizat de către echipa Bayer Health Care reprezentanța în Moldova.alt

În cadrul campaniei "Am dreptul să fiu informat", va fi prezentat un nou sistem de distribuție a prezervativelor, și anume automate specializate, unde tinerii pot procura prezervative, anonim și la orice oră. Automatele vor fi plasate în cămine, discoteci și alte puncte de agrement pentru tineri. Actorii implicați în cadrul acestei campanii speră că în rezultatul acestor acțiuni va crește numărul de tineri informați despre importanța folosirii surselor de informare care să ofere noutăți corecte despre metode contraceptive, va crește numărul de tineri care adoptă comportamente sănătoase în privința contracepției și va scădea numărul de sarcini la adolescente.

Mircea Mitrofan, departamentul Media, SPFM