A fost lansată Linia Nediscriminare 08003-8003

Chişinău, 11 mai 2011 - Coaliţia Nediscriminare a lansat Linia Nediscriminare 08003-8003, pentru a oferi consiliere şi asistenţă juridică persoanelor expuse discriminării. Lansarea are loc în contextul amplificării fenomenului de discriminare şi în lipsa unui cadru legal adecvat pentru prevenirea şi combaterea acestuia.

Linia Nediscriminare a funcţionat în regim de test timp de o lună, iar din 11 mai este gata de funcţionare la capacitate maximă. La celălalt capăt al firului se află jurişti cu experienţă de la Institutul pentru Drepturile Omului (IDOM), organizaţie care administrează Linia Nediscriminare.

Juriştii vor prelua apelurile parvenite, oferind recomandări pentru soluţionarea problemelor semnalate şi informaţii despre instituţiile competente sau în măsură să intervină. În cazurile grave, victimele discriminării vor fi asistate/reprezentate juridic în instanţă. Dacă situaţiile sesizate nu constituie cazuri de discriminare, dar este vorba despre încălcarea drepturilor omului, acestea vor fi redirecţionate spre colegii jurişti specializaţi în domeniu.

Numărul 08003-8003 poate fi apelat în mod gratuit şi confidenţial de la orice telefon fix sau public de pe teritoriul Republicii Moldova, de luni pînă vineri, între orele 09:00-18:00.

Linia Nediscriminare a fost lansată cu susţinerea Civil Rights Defenders, în cadrul proiectului „Promovarea politicilor nediscriminatorii în Republica Moldova”.

 

Coaliţia Nediscriminare

Persoană de contact: Mariana Gălescu, ofiţer de presă.

Tel./fax: 235175

nediscriminare@gmail.com

www.nediscriminare.md

Articol adaugat de: Ana Furtună
Alte articole: