Campania "Masa Bucuriei" ne-a adus mai aproape de bătrânii singuratici



 

     În perioada  4- 24 aprilie 2011, Misiunea Socială "Diaconia" a Mitropoliei Basarabiei a organizat campania socială "Masa Bucuriei". Scopul acţiunii a fost ameliorarea situaţiei bătrânilor singuratici prin asigurarea alimentaţiei acestora. Pe parcursul a 3 săptămâni, cca 300 de liceeni din capitală şi din centrele raionale au participat la lecţia de solidaritate „E timpul să ajuţi un bătrân singuratic!". Prin intermediul unui joc de rol, ei au fost familiarizaţi cu problemele pe care trebuie să le înfrunte această categorie de persoane şi au fost invitaţi să realizeze  o colectă alimentară.

     În preajma Sărbătorilor de Paşti, pachetele adunate au fost distribuite bătrânilor singuratici,  beneficiari ai Centrelor sociale: "Dar din dar" (or. Orhei), "Sf. Maria Magdalena" (s. Roşu, r-nul Cahul), "Sf. Vasile cel Mare" (s. Cania, r-nul Cantemir); Centrul Social Coşcalia (s. Coşcalia, r-nul Căuşeni) şi foştilor deportaţi, enoriaşi ai bisericii cu hramul "Tuturor Sfinţilor" din oraşul Chişinău.  Liceele care s-au implicat în această acţiune sunt: "Ion Creangă", "Prometeu", "Gh. Asachi", "Liceul internat cu profil sportiv", "Alexandru Ioan Cuza", "Ginta Latină", "Ştefan cel Mare" din Chişinău şi "Ion Creangă" din Soroca.

    În scrisoarea de mulţumire adresată părinţilor elevilor, Igor Belei, directorul Misiunii Sociale "Diaconia", menţionează: "Prin lecţia de solidaritate la care au participat copiii Dumneavoastră, ne-am propus să-i aducem mai aproape de realitatea şi problemele cu care se confruntă bătrânii singuratici. Considerăm că mesajul pe care l-am transmis va fi un element educativ important pentru creşterea lor în spiritul responsabilităţii şi al milosteniei.  Sperăm că astfel tânăra generaţie va avea grijă şi de bătrâneţile noastre. Cu resurse mici, dar venite din inima fiecăruia, am reuşit să facem o faptă mare: să aducem Lumina şi Bucuria Învierii în casele unde domnea disperarea, întunericul şi sărăcia."

   Campania „Masa Bucuriei" s-a desfăşurat cu binecuvântarea ÎPS Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, cu acordul Ministerului Educaţiei al Republicii Moldova şi al managerilor instituţiilor de învăţământ.

Găsiţi poze pe http://diaconia.md/album.php?l=ro&idc=179

 

Anna Zastavneţcaia, coordonator proiecte de comunicare

; e-mail: office@diaconia.md