Nu ne-a ales nimeni, dar nouă ne pasă, directorul IPP



„Pe noi nimeni nu ne-a ales, dar nouă ne pasă. De aceea, încercăm să ne spunem opinia şi încercăm să influenţăm lucrurile”. Declaraţia îi aparţine lui Arcadie Barbăroşie, directorul Institutului pentru Politici Publice (IPP) care, împreună cu alţi lideri ai societăţii civile, a luat atitudine faţă de comportamentul partidelor politice care au acces în Parlament după alegerile din 28 noiembrie. 

„Dacă politicianul nu vrea să ţină cont de ceea ce spunem noi, îl priveşte. Dar noi vom continua insistent să promovăm aceste opinii şi în felul acesta vom încerca să influenţăm şi electoratul atunci când vor veni următoarele alegeri”, a subliniat Arcadie Barbăroşie la o dezbatere organizată luni la Info-Prim Neo. 

Potrivit directorului IPP, dacă politicienii nu se vor ţine de cuvânt, presiunea societăţii civile va creşte. „Ei vor purta responsabilitatea politică asupra deciziilor pe care le vor lua. Avem alegeri locale în 2011, care vor fi un barometru foarte important a ceea ce crede cetăţeanul inclusiv şi despre viitoarea alianţă, indiferent care va fi ea”, a conchis Arcadie Barbăroşie. 

Preşedintele Asociaţiei Presei Independente, Petru Macovei, s-a arătat îngrijorat că în zilele precedente unii politicienii au făcut comentarii pe seama reacţiei organizaţiilor societăţii civile, spunând că nu vor accepta presiuni de niciun fel şi că ei ştiu ce drum să urmeze. 

„Avem pretenţia să credem că organizaţiile societăţii civile reprezintă cetăţenii, la fel ca şi partidele care reprezintă cetăţenii prin membrii lor, şi chiar ne dorim ca prin ceea ce facem noi să determinăm politicienii să ţină cont de ceea ce au promis ei în alegeri. Observăm că după anunţarea rezultatelor alegerilor parlamentare politicienii au uitat despre promisiunile pe care le-au făcut”, a menţionat Petru Macovei. Preşedintele API a remarcat că în perioada postelectorală politicienii s-au axat mai mult pe împărţirea funcţiilor decât pe valorile şi principiile despre care au vorbit. 

Catinca Mardarovici, preşedintele asociaţiei neguvernamentale “Clubul Politic al Femeilor-50/50”, a menţionat că majoritatea alegătorilor au votat pe 28 noiembrie pentru continuarea drumului Republicii Moldova spre integrarea europeană, însă liderii politici nu mai ţin cont de aceste aspiraţii. 

„Noi am exprimat dorinţele alegătorilor, pentru că cetăţenii aşa au votat. Dacă se va face altfel, noi vom încerca iarăşi să informăm cetăţenii Republicii Moldova că de fapt ceea pentru ce au votat ei a fost ignorat”, a menţionat Catinca Mardarovici. 
Recent, în urma lansării Forumului civic „Pro Europa” şi a altor acţiuni de solidarizare a societăţii civile, unii lideri politici au considerat că ONG-urile şi presa nu trebuie să intervină în procesul de negocieri între partide sau să influenţeze luarea deciziilor. Aceasta a stârnit un val de nemulţumiri în rândul organizaţiilor societăţi civile, care au început să lanseze apeluri către liderii partidelor politici să manifeste flexibilitate şi transparenţă în formarea coaliţiei de guvernare şi să asigure păstrarea vectorului european al Republicii Moldova.

 

http://info-prim.md