La sfat cu deputaţii din Parlamentul RM



Asociația Obștească “Oamenii pentru Oameni” din mun. Edineț (președinte Domnica Petrovici), în colaborare cu Oficiul teritorial de informare Edineț  al Parlamentului Republicii Moldova (șef serviciu Stela Belitei), au organizat săptămâna trecută pentru oamenii în vârstă din raion o vizită de informare la Parlamentul Republicii Moldova.

Evenimentul a avut drept scop facilitarea comunicării și cooperării dintre persoanele vârstnice, societatea civilă și Parlamentul Republicii Moldova pentru a îmbunătăți cadrul legal privind creșterea calității vieții lor. 14 persoane vârstnice din 10 localitați ale raionului Edineț, care continuă să fie active și implicate din punct de vedere civic, au fost informate despre istoria și activitatea curentă Legislativului, agenda deputaților, funcțiile și rolul Parlamentului, fiind foarte iscusit ghidate de către Tatiana Cazacu, consultant principal Centrul vizite și informare a Parlamentului RM.

Ne-au impresionat atitudinea binevoitoare şi respectul faţă de noi din partea  deputaților Corneliu Padnevici şi Dinu Plângău. Dânşii au discutat cu noi despre problemele durute cu care se confruntă cea mai mare parte a oamenilor în vârstă: sărăcia, sănătatea șubredă, singurătatea, lipsa siguranței, posibilitățile reduse de comunicare şi implicare în procesul decizional, lipsa locurilor de muncă...

Domnica Petrovici, președinta AO „Oamenii pentru Oameni”, a menționat, printre  altele, că pentru încurajarea participării persoanelor vârstnice la aspectele sociale, economice, culturale şi politice ale societăţii în mai multe state europene au fost create Consilii Naţionale ale persoanelor în vârstă (organisme autonome, consultative, de interes public, care  asigură dialogul permanent cu instituţiile statului referitor la drepturile persoanelor vârstnice şi propun guvernelor programe privind ameliorarea continuă a condiţiilor de viaţă ale persoanelor vârstnice). O experienţă pozitivă de funcţionare a unui asemenea Consiliu o prezintă statele: România, Austria, Belgia, Cehia, Spania, Elveția, ş.a.

Dânsa a menționat că este necesar să se formeze o nouă cultură a îmbătrânirii, să se construiască un sistem de stat de sprijin pentru persoanele în vârstă, adaptat la diferitele nevoi ale lor.

Deplasarea noastră la Legislativul ţării a fost posibilă datorită sprijinului financiar al contribuabililor care, pentru anul 2018, au redirecționat 2% din impozitul pe venit către AO “Oamenii pentru Oameni”.

P.S.: După întâlnirea la Parlament, deputatul Corneliu Padnevici a menţionat:

„Mă bucur să văd oameni care continuă să fie activi și implicați, din punct de vedere civic, indiferent de vîrsta pe care o au.

Am răspuns cu drag invitației de a participa la o discuție cu reprezentanții organizației non-guvernamentale „Oamenii pentru oameni”, din raionul Edineț, care au efectuat o vizită în Parlamentul Republicii Moldova.

Am discutat despre necesitatea promovării active a participării persoanelor vârstnice la viața socială a comunității, dar și despre ajustarea cadrului legal național în vederea asigurării cu programe de sănătate, protecție și asistență socială”.

AO „Oamenii pentru Oameni” beneficiaza de legea 2%. Cod fiscal: 5830551

Contributia Dumneavoastra pentru noi conteaza, Va multumim!La Parlamentul RM

Articol adaugat de: Domnica Petrovici