40 de tineri din toată țara, au participat în perioada 10 -12 iulie la școala de vară „Cetățenie activă”, la Complexul Turistic Costeștii, organizată de Rețeaua Națională a Consiliilor Locale ale Tinerilor din Moldova în cadrul programului Costești Capitala de Tineretului 2019, în parteneriat cu Ministerul Educației Culturii și Cercetării, Primăria satului Costești și A.O. Alternativa.

  Timp de trei zile, tinerii au fost implicați în sesiuni teoretice cât și practice. Aceștea au învățat cum să fii un cetățean activ și cum să îți faci auzită vocea în comunitate; cum sunt formate bugetele locale, transparența banilor dar și cum să comunici cu APL-urile locale.  La alte sesiuni, tinerii au aflat cum să devii un cetățean responsabil și activ social; drepturile cât și responsabilitățile.

 La deschiderea evenimentului, au fost: Maria Bivol, președinta A. O. Alternativa și Dumitru Juraveli, președintele  Rețelei Naționale a Consiliilor Locale ale Tinerilor din Moldova. Aceștia au subliniat importanța consolidării tinerilor pentru a construi un viitor prosper, aici, acasă, îndemnându-i să fie activi și să se implice în cât mai multe proiecte atât de dezvoltare personal cât și de dezvoltare a localităților de unde vin.

Despre cum se formează un buget local și care sunt direcțiile de tineret le-au vorbit tinerilor experții de la IDIS Viitorul. Ei le-au atras atenția tinerilor asupra implicării în societate și cum să devenim activi la nivel comunitar. Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la IDIS Viitorul  a spus că banii trebuie să fie cheltuiți unde vrea statul, cetățenii, nu unde vrea primarul, îndemnându-i astfel pe tineri să fie curioși cum se cheltuie banii din domeniu tineretului „Oamenii singuri hotărăsc unde se duc banii. Este însă important să fie făcut public și cât mai multă comunicare. ”

Colegul său, Viorel Pârvan le-a vorbit despre transparența, care spune el că e un cuvânt tare la modă.  „Transparența e un cuvânt la modă, dar de fapt nu întotdeauna înțelegem scopul acestui termen. Dacă autoritățile publice locale are o obligație, repectiv cetățeanul are un drept.”, a remarcat  Viorel Pârvan, expert în politici economice la IDIS Viitorul.

Laura Șoitu,e una din participantele la școala de vară, este din Suruceni și spune că i-a plăcut mult această tabără pentru că și-a făcut mulți prieteni, dar și pentru că a învățat multe lucruri noi. „Am aflat ce înseamnă să fii un cetățean activ social, și am înțeles că cetățenii activi se țin mereu împreună pentru a face lucruri frumoase.”

De aceiași părere este și colegul său, Sandu Dan din Țâpala. „Am avut parte de instructori foarte buni, bine pregătiți, care ne-au transmis informația într-un mod inedit, iar în momentul când ești înconjurat de asemenea instructori, energia lor se transmite și la participanți și vrei să faci și tu ceva ca să schimbi cumva lumea în bine și să faci lucruri frumoase. ” spune Dan.

Școala de vară „Cetățenie Activă” este la prima ediție iar tinerii au fost selectați în baza unui formular de înregistrare.


Ajută-ne să distribuim acest articol: