Tinerii au dat o palmă indiferenţei! Au votat la 29 iulie 2009

Tinerii au dat o palmă indiferenţei!  Au votat la 29 iulie 2009

Centrul Tânărului Jurnalist din Moldova(CTJM) a desfăşurat în perioada 23 – 27 iulie o campanie menită să motiveze tinerii din diferite regiuni ale Moldovei să meargă la vot în timpul zilei de  29 iulie, atunci când în ţară au avut loc alegeri parlamentare anticipate. Aceştia au fost invitaţi să promită că vor ieşi la vot, să dea o palmă indiferenţei şi să iasă la alegeri, primind în schimb materiale informative despre ce înseamna alegeri parlamentare şi care este importanţa de a alege.

"Promit că votez" a fost sloganul cu care Centrul Tânărului Jurnalist din Moldova(CTJM) a mers în nordul Moldovei, la Bălţi, chemând tinerii, dar şi trecătorii de pe strada să promită că vor participa la vot în cadrul scrutinului din 29 iulie 2009. Astfel, aceştia au dat asigurarea că îşi vor exercita dreptul de vot la 29 iulie şi vor demonstra că sunt cetăţeni activi ai R. Moldova. Centrul Tânărului Jurnalist precizează că în cadrul acţiunii au participat atât vorbitori de limbă română, cât şi vobitori de limbă rusă.

Pe 24 iulie, membrii CTJM s-au aflat într-o vizită de informare a tinerilor la bazele de odihnă de pe malul Nistrului. Tinerii educatori "au dat şi eu o palmă indiferenţei", lăsîndu-şi amprentele pe panoul nostru în semn de blamare a indiferenţei semenilor cu privire la alegerile parlamentare din 29 iulie. Ei au lăsat pe palma de guaş de pe panou şi mesajele lor de îndemn adresate tuturor alegătorilor: de a vota liber şi conştient, de promisiune că vor ieşi la vot pentru a-şi decide viitorul. Profitînd de ocazie, echipa noastră a facut un tur şi pe la plaja de la Vadul lui Vodă, împărţind persoanelor care se aflau la odihnă, în mare parte tineri, materiale informative cu acelaşi îndemn.

Acţiunea a continuat luni, 27 iulie, în ultima zi de campanie, atunci cînd echipa CTJM s-a deplasat la Cimişlia, în regiunea de sud a republicii. Aici am fost foarte călduros primiţi la Postul Local „TeleRadio MediaCim“. Membrii şi voluntarii CTJM au participat cu o intervenţie în direct la radio, discutând despre campania de informare şi invitând tinerii în centrul orăşelului pentru a primi materiale informative, fly-ere, pliante şi calendare promoţionale cu referire la votul din 29 iulie. 

Membri şi voluntari ai echipei CTJM au efectuat vizite în diferite regiuni ale R. Moldova, la nord, la sud şi la centrul republicii, organizând şedinţe de informare, distribuind materiale informative realizate de către CTJM, Coaliţia pentru alegeri libere şi corecte "Coaliţia 2009" şi Consiliul Naţional al Tineretului din Moldova.

Centrul Tanarului Jurnalist aminteste că atît observatorii alegerilor, cât şi analiştii politici, susţin că rata de participare a tinerilor la alegerile anticipate din 29 iulie a crescut comparativ cu cele din anii precedenţi. Acest fapt se datorează şi îndemnurilor mai multor grupuri de tineri de a ieşi la vot, care au fost distribuite masiv prin intermediul reţelei internet sau a diverselor acţiuni. 

Centrul Tanarului Jurnalist menţionează că acţiunile desfăşurate poartă un caracter apolitic şi au fost menite să ridice nivelul de participare al tinerilor la votul din 29 iulie 2009. Acţiunea face parte din proiectul "Tinerii promoveaza şi sustin participarea conştientă în alegeri" şi este implementat de către Centrul Tanarului Jurnalist din Moldova(CTJM)






Ajută-ne să distribuim acest articol:
 

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.