Rețeaua mentorilor comunitari a Institutului pentru Inițiative Rurale a avut prima întîlnire de evaluare și schimb de experiență



Echipa Institutului pentru Inițiative Rurale (IRI) și rețeaua sa de mentori comunitari naționali din întreaga țară (Nord, Sud, Centru și UTA Găgăuzia) s-au întîlnit să petreacă împreună o sîmbătă foarte productivă, evaluînd activitatea comunitară realizată în cele 30 de comunități din proiect.

pic 1m

La întîlnire a participat, de asemenea, Melissa Crawford, ofițer pentru drepturile omului, Ambasada SUA în Moldova, care a salutat participanții, a apreciat munca mentorilor comunitari și istoriile de viață din diferite comunități, și i-a încurajat să-și continue munca importantă.

Într-o atmosferă prietenoasă și deschisă, mentorii au discutat și au făcut schimb de experiențe de mentorat. Echipa IRI a facilitat procesul și a colectat problemele care trebuie abordate în faza următoare a proiectului.

„În toate comunitățile mele au fost create grupuri locale de inițiativă. Simt că am găsit cheia pentru un dialog și o abordare bună cu toată lumea. Persoanele pe care le-am întîlnit sunt foarte deschise”. – Varvara Nenița, mentor comunitar (Nord).

„Suntem activ implicați în procesul de intervievare a membrilor comunității. Scopul nostru la această etapă a proiectului este identificarea problemelor prioritare și nevoile comunităților”.– Galina Capsomun, mentor comunitar (Sud).

Întîlnirea a încurajat mentorii să împărtășească provocările lor și lecțiile învățate. Deși multe dintre provocări au fost similare (unii membri comunitari încă ezită să se implice, mai multe administrații publice locale au manifestat un interes limitat în avansarea culturii activismului civic la nivel local etc.). De asemenea, au existat, o serie de diferențe, tipice pentru fiecare comunitate. Mentorii au învățat unul de la celălalt, și într-un mod colegial și participativ, au propus idei și soluții potențiale.

„Uneori în timpul întîlnirilor în comunități, mai ales persoanele noi, adresau întrebări ciudate, repetitive… dar pentru mine nu era o problemă să le răspund cu răbdare. Am încercat să evit orice provocare sau conflict”. – Mariana Bruma, mentor comunitar (Nord).

„În toate 3 comunități au fost create grupuri de inițiative locale… În una din cele mai sărace comunități – din cauza frigului de afară – a trebuit să ne întîlnim în centrul medical local, camera a fost foarte îngustă, dar am reușit să avem o discuție bună”. – Valeriu Căldăraru, mentor comunitar (Centru).

Întîlnire de evaluare cu mentori comunitari

IRI intenționează să organizeze reuniuni de evaluare periodică cu rețeaua de mentori naționali la fiecare 6 săptămîni.

Această activitatea face parte din proiectul MEM PLUS, implementat în Moldova de către Institutul pentru Inițiative Rurale (IRI) în parteneriat cu Great Lakes Community Action Partnership cu suportul financiar al Departamentului de Stat SUA, Biroul pentru Democrație, Drepturile omului și a muncii.

Acest proiect se desfășoară în 30 de comunități minoritare din diferite regiuni ale tării.