Realizare cu succes a proiectului „Consolidarea drepturilor persoanelor cu tulburări de sănătate mintală în Moldova”



Asociația Națională a Experților și Asistenților Sociali din Moldova anunță finisarea proiectului „Consolidarea drepturilor persoanelor cu tulburări de sănătate mintală în Moldova”, implementat în cooperare cu A.O. “Proiectul Casa Mare” cu sprijinul financiar al Ambasadei SUA în Moldova.

Proiectul reprezintă prestarea unui training de 2 zile angajaților poliției cu scopul instruirii pe tema „Înțelegerea sistemică a sănătății mintale în comunitate”, fiind alcătuit din două module:

  1. Înțelegerea sistemică a sănătății mintale în comunitate – abordarea socială;
  2. Înțelegerea modelului actual de abordare a sănătăţii mintale – abordarea clinică.

În urma trainingului au fost instruiți 120 polițiști, 60 din 5 raioane ale RM (Sîngerei, Cahul, Ocnița, Comrat și Anenii) și 60 din cele 5 sectoare ale Chișinăului. Pe lângă angajații poliției la training au mai participat și studenți la facultatea de sociologie și asistență socială, angajați ai Penitenciarului nr. 3 din Leova și a Institutului de Criminologie.

Modulele de training au fost predate de profesori universitari de la Universitatea Liberă Internațională din Moldova, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” și York College, City University of New York. Totodată, la curs au participat și reprezentanți ai MSMPS, prezentând date statistice și politicile de stat din Republica Moldova cu privire la sănătatea mintală.

Acest proiect a fost dezvoltat și implementat de ANEASM ca o necesitate în soluționarea problemelor sociale provocate de procesul dezinstituționalizării persoanelor cu probleme de sănătate mintală în Moldova, cum ar fi stigmatizarea, marginalizarea, violența îndreptată împotriva acestor persoane și susținerea drepturilor lor.

51056075 385418982254696 8987132639253102592 n

50946180 313550885942148 5631349767469531136 n

50872963 537148176785942 5269453667034988544 n

51024271 294496307926142 5274285823070568448 n 142653815 909397545922886 3977348245348155392 o

Articol adaugat de: Alina Zagorodniuc