20 de profesori de pe ambele maluri ale Nistrului au discutat despre egalitatea dintre femei și bărbați



La 13 octombrie anul curent, la Tiraspol a avut loc seminarul ”Atenție, vedem totul!” pentru cadrele didactice de pe ambele maluri ale Nistrului.

Seminarul s-a bazat pe manualul «Compas» de Educație pentru Drepturile Omului cu participarea tinerilor, elaborat de Consiliul Europei.

Atât profesori de pe malul drept, cât și cei de pe malul stâng al Nistrului au participat la această instruire. Astfel și între comunitățile pedagogice se formează niște relații permanente, ceea ce duce la creșterea încrederii între ele.

Această întâlnire a fost organizată de Institutul pentru Democrație împreună cu Asociația Culturii Bulgare «Rodoliubeț» (satul Parcani din stânga Nistrulu) și Centrul pentru Promovarea și Protecția Drepturilor Femeilor Tinere. Evenimentul este finanțat de Uniunea Europeană în cadrul Programului de măsuri de consolidare a încrederii (CBM IV), și co-finanțat de Guvernul Suediei și UN Women în cadrul Acordului de cooperare în bază de proiecte cu UN Women (Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor).

Instruirea a fost deschisă cu un cuvânt de salut al directoarei executive a Institului pentru Democrație, Tatiana Sergheeva.

Moderatoarea evenimentului, Oxana Alistratova, președinta organizației publice "Interacțiunea" (Tiraspol), le-a vorbit participanților despre egalitatea, justiția, responsabilitatea și dezvoltarea abilităților de promovare a egalității de gen și a lidership-ului femeilor.

Participanții au avut ocazia sa primească nu doar informații teoretice, dar și să le consolideze în mod practic, participând la jocurile interactive ”Atenție, vedem totul”, ”Raportați în lift”, exercițiul ”Cum a fost training-ul” etc .

Participanții au aflat ca atingerea egalității de gen este extrem de importantă pentru asigurarea dezvoltării și stabilității durabile. În țările unde diferența de atitudine față de femei și bărbați este mare există o probabilitate mai mare de conflicte interne și externe, în timp ce acele state unde predomină egalitatea de gen sunt predispuse la o mai mare stabilitate și pace. Participarea semnificativă a femeilor la rezolvarea conflictelor și promovarea păcii sporește probabilitatea obținerii unor rezultate mai bune. Potrivit raportului UN Women, în cazul acordurilor de pace în care sunt implicate femeile, probabilitatea ca documentele să fie în vigoare timp de 15 ani este cu 35% mai mare[1].

Egalitatea de gen este de importanță economică. Potrivit companiei Booz & Company, astăzi la nivel global aproximativ 25% dintre femeile cu vârsta cuprinsă între 20 și 65 de ani (sau 860 de milioane de persoane) nu au posibilitatea de a participa la activități economice[2]. Potrivit Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, asigurarea egalității de gen în ceea ce privește oportunitățile economice contribuie la o creștere economică mai mare, iar conform raportului UN Women, egalitatea economică a femeilor are un efect benefic asupra afacerilor[3]. Oportunitățile de participare a femeilor la nivelul de luare a deciziilor în companii aduce beneficii și sporește eficiența organizațională. De aceea, Uniunea Europeană sprijină în mod activ femeile lidere. Acele parlamente și guverne, în care se regăsește diversitatea socială, dezvoltă politici care se potrivesc cel mai bine nevoilor societății.

Din acest motiv, Planul de acțiune al Uniunii Europene privind egalitatea de gen pentru perioada 2016-2020 obligă statele membre ale UE să promoveze includerea aspectelor de gen în agendele guvernelor țărilor partenere[4].

În timpul instuirii, majoritatea participanților au fost de acord că, din păcate, egalitatea de gen în Republica Moldova este încă departe de normele democratice. Majoritatea participanților au menționat că egalitatea de gen este foarte importantă pentru edificarea unei societăți stabile și prospere în Moldova. Coeziunea socială, pacea și prosperitatea statului sunt imposibile fără egalitate socială.

oordonatorul proiectului este Institutul pentru Democrație – o organizație publică înregistrată oficial la Ministerul Justiției al Republicii Moldova în ianuarie 2007.

În anul 2016, pentru realizări excelente în domeniul drepturilor omului, Institutul pentru Democrație a câștigat premiul Asociației Occidentale a Cluburilor UNESCO cu prilejul Zilei Internaționale a Drepturilor Omului. Pentru realizări remarcabile în desfășurarea activităților în domeniul drepturilor omului în anul 2016, revista științifică internațională "Supremația Dreptului" a recunoscut Institutul pentru Democrație ca fiind organizația anului.

 

[1] https://www.aravot-ru.am/2016/03/29/204832/

[2] https://www.ictsd.org/bridges-news/мосты/news/достижение-гендерного-равенства-проблема-этическая-и-экономическая

[3] https://www.aravot-ru.am/2016/03/29/204832/

[4] https://oeec.by план-действий-ес-в-области-гендера-2016-2020-г/