Vizită de studiu în Italia pentru specialiștii și partenerii SVIS Moldova



Un grup de 18 specialiști (reprezentanți ai APC, APL și membri ai rețelei Serviciului Integrare Socio-Profesională „SVIS Moldova” din raioanele Edineț, Orhei, Ștefan-Vodă, Căușeni și din regiunea Transnistreană) au învățat din cele mai bune practici europene, participând la vizita de studiu și schimb de experiență, desfășurată în perioada 15-21 octombrie 2017.

Scopul vizitei a fost cunoașterea serviciilor de susținere a integrării socio-profesionale a tinerilor vulnerabili precum și familiarizarea cu politicile de protecție și asistență socială a tinerilor din Italia.

Programul organizat de Asociația „Amici dei Bambini Moldova” a prevăzut vizite la organizații prestatoare de servicii sociale adresate tinerilor în dificultate din Milano, Vianano Cremasco, Bologna, Venezia și Seveso, accentul fiind pus pe servicii de găzduire temporară, Apartamente Sociale cu grad înalt de autonomie, Case de Tip Familial adresate pre-adolescenților și adolescenților, cooperative sociale destinate tinerilor de 18-21 ani etc.

Delegația din Republica Moldova a fost întâlnită la sediul central al Asociației Ai.Bi. Amici dei Bambini de Președintele Marco Griffini, care i-a inspirat pe cei prezenți prin propria experiență de viață, povestind cu multă pasiune despre momentul creării organizației pe care o conduce și care astăzi este prezentă în 33 țări ale lumii. Serviciul propus de Amici dei Bambini drept bună practică de integrare socială a tinerilor în dificultate a fost ”Casa Pinocchio”, care oferă servicii de găzduire temporară și integrare socială pentru un grup de 8 tineri cu vârsta cuprinsă între 14-18 ani, inclusiv tineri emigranți neînsoțiți.

Un alt model de integrare socio-profesională a tinerilor a fost prezentat de Asociația ”Agevolando” fondată de un grup de tineri care au trăit în afara familiei. Organizația a fost creată pentru a ajuta tinerii să depășească dificultățile provocate de lipsa unui suport social și familial după ieșirea din sistemul de protecție de stat. „Agevolando” activează pentru acei tineri care, odată deveniți adulți, sunt puși în fața situației de a se descurca pe cont propriu. Conform legislației italiene, Statul garantează servicii sociale tinerilor până la vârsta de 18 ani și, în cazuri excepționale, până la 21, dacă se confirmă starea de vulnerabilitate a acestora.

Astfel, Agevolando a mobilizat tinerii care au fost găzduiți de serviciile comunitare educative și a creat în 2013 o rețea informală ”Care Leavers” care organizează conferințe anuale și evenimente culturale la nivel național cu scopul de a pune în discuție problemele cu  care se confruntă aceștia. În rezultaul acestor acțiuni, tinerii vin cu sugestii de îmbunătățire a cadrului legal pentru a optimiza calitatea serviciilor de protecție a tinerilor, în special parcursul de pregătire pentru viața independentă în afara sistemului.

Cooperativă Socială „Arimo a fost fondată în 2003,  creând un serviciu educativ și de plasament pentru tinerii în dificultate, oferind noi oportunități de însoțire spre autonomie economică, educațională și socială. Beneficiarii serviciului sunt copii și tineri aflați în situații de risc: adolescenți îndepărtați de mediul familial, tineri cu risc de comportament deviant sau tineri în conflict cu legea.  Aici, delegația moldovenească a cunoscut 2 din serviciile oferite de „Arimo”:

  • Centrul de plasament temporar “Casa Miriam   găzduiește fete de la 14 la 18/21 ani, din Italia sau din afara țării, cu risc de a fi maltratate sau abuzate în propria familie, scoase din mediul familial prin ordonanța de protecție, sau fete care ispășesc pedeapsa penală. Echipa de educatori sociali pune accent deosebit pe orientarea și formarea profesională a fetelor prin activarea serviciilor locale/ teritoriale (cursuri profesionale), dezvoltându-le abilitățile necesare pentru angajarea în câmpul muncii.
  • Serviciul ”Cheile de la casă – apartamente sociale protejate, ce găzduiesc tineri ieșiți din serviciul rezidențial care, cu suportul și supravegherea unui pedagog social, treptat, ajung la autonomie deplină. Tinerii pot beneficia de acest serviciu pe o perioadă de max.  24 luni, până însușesc abilități de auto-deservire, de gestionare a banilor, a timpului liber, de întreținere a casei.

N.A.T.U.R.& Onlus din orășelul Seveso a fost creat în 1995 pentru a veni în ajutorul părinților în procesul educativ al propriilor copii. Serviciile destinate tinerilor, prezentate delegației din Moldova au fost Serviciul de zi ”Casa aperta”, echivalentul serviciului de after-school  și Serviciul rezidențial pentru fete.

Serviciul rezidențial găzduiește, temporar, adolescentele referite de către serviciile sociale teritoriale prin hotărârea instanței de judecată sau la sugestia serviciilor psihiatrice din teritoriu. Serviciul prevede oferirea unui model sănătos de relaționare pentru  recuperarea relațiilor fetelor cu mamele lor, cu ajutorul unor voluntare (femei cu imagine pozitivă în comunitate) care oferă o parte din timpul lor liber pentru serviciul dat.

”…faptul că serviciile vizitate funcționează în baza principiului ”banii urmează copilul/ tânărul” le permite furnizorilor cu care am făcut cunoștință să ofere servicii de calitate. Statul italian procură serviciile de la organizațiile non-guvernamentale, alocând o sumă per beneficiar, ceea ce permite acoperirea cheltuielilor de implementare a Planului Individual de Intervenție, elaborat de serviciile sociale, revizuit împreună cu personalul prestatorului de servicii și beneficiar”, a menționat Sergiu Aga, coordonatorul echipei „SVIS Orhei”. 

Participanții au revenit în țară entuziasmați de varietatea serviciilor sociale din Italia, de dedicația profesionională a celor care lucrează în acest domeniu dar și cu noi idei de dezvoltare a serviciilor adresate tinerilor defavorizați.

Proiectul „Inițiative comune ale organizațiilor societății civile de pe ambele maluri ale Nistrului în vederea integrării socio - profesionale a tinerilor defavorizați din Republica Moldova” (SVIS Moldova) este implementat de A.O. „DEMOS” în parteneriat cu Asociațiile Obștești „Amici dei Bambini Moldova” și „Serdțe”, în cadrul programului „Sporirea Măsurilor de Încredere” (CBM IV), finanţat de Uniunea Europeană, co-finanțat de către Caritas Viena, Municipalitatea Viena și un donator privat din Europa.