hackathon

Instruire si stagiu pentru tinerii jurnaliști

În perioada 27-31 Martie curent, IREX Europe a organizat treningul ”Tendințe moderne în jurnalism” pentru un grup de 12 studenți din Rep. Moldova. Ei au învățat de la jurnaliștii experimentați  cum să face presa de calitate și ce abilități trebuie să posede un bun reporter. Trainingul face parte dintr-un program mai amplu și precede stagiul pe care studenții urmează să-l petreacă  la 4 instituții media, unde vor realiza 5 materiale jurnalistice.

Instruirea intensivă de 5 zile s-a axat pe tendințele moderne din jurnalism, pornind de la componenta multimedia, aspectele legale,  jurnalismul cetățenesc, blogging, titlurile ce nu corespund textului, despre falsurile video și foto și încă multe alte lucruri utile pe care le-au studiat împreună cu jurnalistul Ucrainean Serghei Sydorenco, de la publicația on-line ”European Pravda”. Tot de la el au învățat cum să te comporți cînd ai de-a face cu surse mai puțin vorbărețe, cum să fii pe ”aceeași lungime de undă” cu personajul de la care vrei să afli ceva și cum faci ca să păstrezi acea sursă, chiar dacă produsul jurnalistic realizat nu o avantajează.

”Cel mai neobișnuit lucru pe care l-am făcut vreodată a fost să realizez un interviu cu o băltoacă”, ne-a mărturisit Irina Tabaranu, una dintre participantele la trening. ”La facultate nimeni nu ne învață să gândim altfel și să expunem faptele într-un mod diferit, așa cum am văzut și am învățat de la Serghei”, a spus Vasile Cojocari, un alt student dornic să-și continue cariera în jurnalism.

Ultimele două zile ale trainingului au fost dedicate jurnalismului de investigație și jurnalismului de Radio și TV. Instructorii Alina Radu, de la Ziarul de Gardă, Corneliu Durnescu și Diana Răileanu de la Radio Europa Liberă au adus exemple din practica personală și i-au îndemnat pe participanți să rămână fideli doar jurnalismului de calitate.

După training cursanții vor începe stagiul în cadrul a 4 instituții media din Moldova: Ziarul de Gardă, Radio Europa Liberă, OWH TV Studio și Gagauz Media. Aici vor învăța în practică cum să facă reportaje de calitate la teme ce afectează populația Republicii Moldova, beneficiind de suportul profesional din partea partenerilor noștri. Stagiarii vor fi, de asemenea, încurajați să organizeze platforme publice pentru discuții la tema reportajelor  realizate.

Trainingul s-a desfășurat la ULIM și este parte componentă a programului ”Consolidarea presei independente și a educației mediatice în R. Moldova”, implementat de IREX Europa în parteneriat cu programul Novateca.




Ajută-ne să distribuim acest articol:
 

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.